1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Orban: Un spin în carnea UE

9 aprilie 2018

Ungurii îi fac cadou lui Viktor Orban un nou mandat. Autocrația sa legitimată pe cale democratică va deveni un model și mai atrăgător pentru alți politicieni, crede Volker Wagener.

https://p.dw.com/p/2vhRn
Viktor Orban
Imagine: Reuters/L. Foeger

Ce au în comun Angela Merkel și Viktor Orban? Un singur lucur: Amândoi încep un al patrulea mandat - nimic mai mult. Pe lângă conflictele dintre ei la nivel politic, Orban are un avantaj decisiv: Poate să guverneze fără povara enervantă a unui partener de coaliție. Merkel îl va invidia în secret.

De fapt ar trebui să-i fie frică de el. Ungaria lui Orban e un model pentru revocarea consensului liberal în Europa de după 1945. E un regim unipartinic legitimat democratic, undeva între o democrație cu probleme și autoritarismul unor conducători ca Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan. O "democrație iliberală", cum o numește Orban.

Vedeta politică a estului 

"Orbanismul" are efecte și dincolo de aria de influență a Ungariei, un stat cu doar zece milioane de locuitori. Partidul PiS din Polonia, aflat la guvernare, copiază din răsputeri modelul geamănului politic din Ungaria. Cehia și Slovacia își arată deschis simpatia pentru schimbările de sistem practicate în Ungaria. Cele patru țări formează grupul de la Vișegrad și se opun Bruxelles-ului, acuzând UE că domină statele membre.

Volker Wagener, DW-Europa
Volker Wagener, DW-Europa

"Învățăm de la el", spunea liderul PiS din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, încă în 2016 despre Orban. Aproape că nu există în trecutul recent niciun alt scrutin din țările mai mici ale UE cu consecințe atât de mari pentru relația dintre Europa de Vest și cea de Est. Declarațiile amenințătoare ale lui Orban confirmă acest lucru. 2018 va fi "un an al marilor bătălii", a anunțat pe un ton profetic. Acum, politicianul de 54 de ani e în poziția de a lansa noi atacuri împotriva Bruxelles-ului.

Cea mai mare provocare după extinderea UE spre Est 

Problemele de comunicare dintre statele vechi ale UE și cele noi sunt deosebit de dificile. Din perspectiva estului, mentalitatea multiculturală a vestului nu e de înțeles - și nu poate fi acceptată în niciun caz. Din perspectiva vestului, partidul Fidesz al lui Orban și partidul PiS al lui Kaczynski nu sunt decât populiști de dreapta, răi și nerecunoscători, care profită de pe urma Uniunii Europene.

E clar: Orban e cea mai mare provocare pentru familia europeană de când a început o nouă eră odată cu extinderea UE spre Est din 2004. La nivelul Uniunii Europene, e primul care a introdus un sistem unipartinic - iar la nivel global se numără printre adepții unei "democraturi" de tip Putin, Trump sau Erdogan. Cu toții sunt dușmanii democrației, ai libertății de expresie, ai statului de drept - adică ai acelor aspecte care au asigurat timp de decenii unitatea internă a Europei.

Puterea lui Orban e slăbiciunea Uniunii Europene

Marșul de triumf al lui Orban în propria țară e posibil de ani de zile și pentru că partidele conservatoare din Parlamentul European stau deoparte, asistând cuminți la demantelarea statului de drept din Ungaria. Partidul Popular European (PPE) și în special cel mai mare grup național din cadrul acestuia, conservatorii germani, au nevoie de voturile deputaților Fidesz dacă nu vor să riște ca majoritatea din Parlamentul European să se încline în direcția socialiștilor. Pe scurt: PPE îl apără pe Orban din interes. În aceste condiții, criticile reținute din partea PPE nu sunt credibile.

Nici nu-i de mirare că partidul lui Orban și-a permis luxul de a se adresa alegătorilor fără a avea nici măcar un program. Singurul mesaj a fost: "Să apărăm Ungaria" - fără refugiați!

UE-Vest și UE-Est: e nevoie de mediere 

Dacă UE vrea să facă față crizei interne, trebuie să învețe să înțeleagă cealaltă parte. Trebuie înțeles că trecutul recent de care își amintesc oamenii a fost cu totul altfel în Est decât în Vest. Predispoziția spre o conducere autoritară e mai pronunțată în Polonia, Ungaria sau Serbia pentru că modelul e familiar din perioada comunistă.

Faptul că acest tip de conducere a redevenit popular se explică și prin pierderea identităților naționale din motive ideologice înainte de 1989. Se pare că în Est există o nevoie de recuperare în ceea ce privește această identitate proprie, înainte ca oamenii să fie dispuși să se adapteze complet la comunitatea europeană. Iar atitudinea ostilă față de refugiați - în special cei musulmani - se explică printr-o lipsă de experiență în relația cu străinii. Cine a crescut într-o lume atât de diferită de München, Copenhaga sau Lyon are probleme cu corectitudinea politică pe care o impune occidentul.

Pe de altă parte, pacta sunt servanda, acordurile trebuie respectate. Ungaria a intrat în UE, la fel ca Polonia, cunoscând regulile jocului. Ambele țări au anumite obligații. A sosit timpul pentru un proces de mediere, înainte să intre și statele din Balcanii de Vest în Uniunea Europeană. Aproape toate au simpatii pentru Orban și Kaczynki. Ne mai așteaptă multe surprize! Iar cine nu respectă regulile jocului, trebuie să fie conștient de faptul că riscă un cartonaș roșu.

Autor: Volker Wagener (das)