1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Ofensiva de șarm a noului președinte polonez la Berlin

Președintele național-conservator al Poloniei și-a surprins gazdele de la Berlin la prima sa vizită în capitala germană. Temerile privind o nouă perioadă de îngheț în relațiile bilaterale s-au dovedit nefondate.

Merkel și Duda la Berlin

Merkel și Duda la Berlin

O vizită de prezentare nu prevede abordarea chestiunilor celor mai serioase, ci reprezintă de regulă o ocazie pentru lideri de a se cunoaște mai bine și de a pune bazele viitoarelor contacte. Din această perspectivă, noul șef de stat polonez Andrzej Duda poate considera că și-a îndeplinit obiectivele după întâlnirile avute la Berlin cu președintele federal Joachim Gauck și cu cancelara Angela Merkel. Cei doi lideri germani au fost vizibil ușurați. Gauck a vorbit despre o "întâlnire cordială și familiară", Duda despre una "importantă și bună" și despre "perspective pozitive de viitor".

Surpriză plăcută

Vizita la Berlin a lui Duda a fost pregătită de o ofensivă de șarm în mass-media, ceea ce a generat un sentiment general de ușurare. Duda s-a autointitulat într-un interviu pentru "Frankfurter Allgemeinen Zeitung" drept "prieten declarat al Germaniei", a spus "că îi place pur și simplu Germania". Pentru "Die Welt" a declarat că privește relația cu Germania drept o "preocupare personală". Reprezentanții presei germane care au vizitat recent palatul prezidențial de la Varșovia s-au mirat să constate că Duda, considerat om de încredere al fraților Kaczynski, nu este un politician închis, ci unul care înțelege subtilitățile relației cu Berlinul și care își poate prezenta convingător punctele de vedere.

Bartosz Dudek, șeful redacției poloneze la DW

Bartosz Dudek, șeful redacției poloneze la DW

Prin urmare, importantele relații polono-germane nu sunt periclitate de noul șef de stat de la Varșovia. Totuși, atmosfera prietenoasă și declarațiile amicale nu ar trebui să ne amăgească: între Duda și gazdele germane există diferențe clare de opinie.

De exemplu, Duda vrea ca NATO să staționeze pe termen lung efective mai ample în Polonia. Constituția poloneză îi conferă dreptul de a se implica în politica externă și de apărare a țării. Germania nu vede deloc cu ochi buni această doleanță și ar vrea să respecte promisiunea făcută Rusiei în anii 90, pentru a evita o înrăutățire și mai acută a relațiilor cu Moscova.

Diferențele rămân

Potențial serios de conflict rezidă și în politica energetică promovată de Berlin, care ar leza interesele centralelor poloneze pe cărbuni, în opinia lui Duda. În plus, poziția Poloniei în chestiunea refugiaților nu este deloc pe placul Germaniei. Duda refuză să primească refugiați din Africa și Orientul Mijlociu, cu argumentul că țara sa trebuie să fie gata să primească mii de ucraineni, în cazul în care conflictul din țara vecină se va agrava.

Deocamdată, politicienii de la Berlin pot răsufla ușurați: prima întâlnire, cea de prezentare, a fost un succes. Punctele de vedere diferite rămân însă. Și riscă să se adâncească, dacă tabăra național-conservatoare va câștiga și alegerile parlamentare din 26 octombrie din Polonia. În acest caz, șarmantul "prieten al Germaniei" Duda ar putea deveni un om cu adevărat important pentru Berlin.