1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: O Europă a regiunilor nu este soluţia

Ar trebui să renunţăm la vechile state naţionale şi să declarăm o "Europă a regiunilor"? Pentru Catalonia poate că ar fi calea de ieşire din labirintul politic, însă UE ar sfârşi în haos, este de părere Bernd Riegert.

default

Harta regiunilor separatiste din Europa

Catalonia nu este singura regiune din Europa care strigă după mai multă independenţă. Scoţia, Tirolul de Sud, Aland, Flandra sau poate chiar şi Bavaria. Lista nu este completă. Unele regiuni nu vor statalitate, ci mai multă autonomie. Altele, ca Scoţia sau Catalonia, vor să devină ţări independente. Uniunea Europeană priveşte aceste forţe centrifuge cu sentimente amestecate. Fiindcă ele pun sub semnul întrebării ordinea existentă. Iar apărarea integrităţii statelor membre UE este parte a tratatelor europene.

Uniunea n-are nicio problemă numai în cazul în care un stat naţional îşi modifică Legea Fundamentală intern şi în mod democratic. Un bun exemplu ar fi reîntregirea Germaniei (1990) sau separarea Cehoslovaciei în două state independente (1992).  Cehia şi Slovacia au aderat, însă, mult mai târziu la UE. Deşi nedorită, chiar şi o posibilă desprindere a Scoţiei de Regatul Unit n-ar fi problematică fiindcă Marea Britanie a fost de acord, în mare, cu plebiscitul scoţian. Cu totul alta a fost situaţia în privinţa Cataloniei întrucât conducerea de la Madrid le-a refuzat catalanilor dorinţa de a organiza un referendum.  

Există numai soluţii personalizate

Fiecare caz este diferit. Au existat separarea regiunii Kosovo de Serbia şi transformarea fostei provincii într-un stat naţional, nerecunoscut de către toate ţările membre ale Uniunii, dizolvarea Iugoslaviei şi a Uniunii Sovietice. O parte dintre aceste ţări s-au alăturat comunităţii europene. Deocamdată o eventuală recunoaştere a unui stat catalan independent din partea ţărilor UE este exclusă. Ca atare, guvernul regiunii n-ar trebui să hrănească populaţia cu speranţe false.   

Dar care ar fi perspectiva, soluţia de abordare a conflictelor dintre regiuni si conducerea centrală? Există un răspuns european la această întrebare? Sugerata "Europă a regiunilor" există deja în abordări.

Riegert Bernd Kommentarbild App

Bernd Riegert, DW Bruxelles

Întâmplător, tocmai săptămâna aceasta la Bruxelles este convocată "Comisia regiunilor" -  un organism format din 350 de reprezentanţi ai regiunilor din cele 28 de state membre constituiţi într-un fel de parlament. În orice caz, rolul acestei comisii este doar unul consultativ. În UE, legea e în mâna Consiliului şi a Parlamentului European ales în mod direct. Propunerea de a lua puterea statelor naţionale ale Uniunii şi de a o transfera unor regiuni care să devină adevăraţii mesageri ai identităţii europene poate că are şarmul ei teoretic, dar în practică nu poate fi aplicată.  

Naţiune sau regiune?

Federalizarea statelor naţionale ar fi extrem de grea. Există nu numai sentimentul de apartenenţă la regiune, ci şi identitatea naţională ce nu poate fi diluată cu uşurinţă. Catalanii nu mai vor să fie o regiune în Europa, ci un stat european, convinşi fiind că pot forma o naţiune. Or, în acest punct, terminologia şi delimitările devin complicate. Ce este o naţiune, o regiune? Dar o confederaţie?

28 de ţări europene şi 750 de europarlamentari vor trebui să decidă la Bruxelles. Dacă statele naţionale vor fi înlocuite de regiuni, la fiecare summit nu vor mai fi prezente 28 de state, ci 98 de regiuni. Nişte regiuni aproximativ egale cu ceea ce este considerat a fi un land federal german. Sau poate chiar la o scară mai mică. Dacă districtele federale din Germania s-ar separa în regiuni ar rezulta exact 276. Dacă includem şi departamentele din Franţa ca punct de referinţă pentru participarea politică în UE am ajunge la 1342. O asemenea Europă, cu responsabilităţile pe care le are în prezent, nu poate fi guvernată.    

Cifrele provin de la Oficiul European de Statistică, Eurostat. Această autoritate împarte limpede regiunile europene conform nomenclaturii unităţilor teritoriale în trei categorii(NUTS), fiindcă subvenţiile şi fondurile structurale aşa sunt planificate ori calculate încă de pe acum la scară mică.

Divizarea în regiuni nu ar soluţiona problema politică pe care o constatăm în prezent în Catalonia. Fiindcă autodefinitele naţiuni care se simt în Europa "reprimate" - cum se simt unii catalani acum - trebuie să înţeleagă că, în vremurile pe care le trăim, separarea și propria statalitate nu asigură progresul. Catalanii ar trebui să încerce să schimbe Spania. Iar scoţienii să schimbe Marea Britanie. Europa nu este partenerul de dialog potrivit. 

Autor: Bernd Riegert / CS