1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Nu intrați în panică!

Populația germană ar trebui să păstreze provizii alimentare pentru a le avea la nevoie, în caz de război. Astfel sună o recomandare a Ministerului de Interne. Sună a Război Rece și provoacă teamă. Nu este însă nimic nou.

1948 - copii și tineri salută un bombardier american care aduce provizii în vestul Berlinului

1948 - copii și tineri salută un bombardier american care aduce provizii în vestul Berlinului

Alarmismul face parte din jobul unui ministru de Interne. De mai multe decenii, deținătorii acestei funcții vin cu tot felul de scenarii de catastrofe și propuneri de măsuri cu efect maxim, chiar când acestea sunt clar neconstituționale. Wolfgang Schäuble dorea să legifereze doborârea avioanelor de pasageri deturnate de teroriști cu scopul de a fi folosite ca arme. Hans-Peter Friedrich a inventat conceptul unui "drept fundamental la securitate", care ar fi prevalat în fața tuturor celorlalte drepturi de bază ale cetățenilor. Ei se bazează pe faptul că un ministru de Interne are enorm de pierdut dacă chiar se întâmplă vreun astfel de scenariu de groază și foarte puțin de câștigat de pe urma unei atitudini reținute. Nu s-a dezbătut niciodată însă serios dacă astfel de măsuri extreme contribuie de fapt cu ceva la sporirea securității. Siguranța este mai degrabă un sentiment.

Excursii în populism

Thomas de Maizière este un ministru de Interne mai moderat. Dar ocazional probează și el excursiile în populism. Apoi se rățoiește la televizor la refugiații care circulă cu taxiul. Apoi prezintă împreună cu miniștrii de Interne ai landurilor un catalog de măsuri pe care nici măcar el nu le consideră realiste. Apoi le explică oamenilor că preferă să nu facă publice mereu nivelurile adevărate de pericol, pentru că altfel nimeni nu ar mai închide ochii. De Maizière are talentul de a provoca mai degrabă deranj, atunci când de fapt vrea doar să atragă atenția asupra unei probleme.

Mathias Bölinger

Mathias Bölinger

Să fie cazul oare acum, când un document din Ministerul de Interne îndeamnă populația să facă provizii de alimente pentru caz de război? Nu se potrivește la fix cu documentul emis împreună cu colegii din Uniune privind măsurile speciale de securitate? Cu faptul că pentru săptămâna aceasta este programat un nou exercițiu pentru reacție în caz de catastrofă? Să fie oare iar cineva din Ministerul de Interne la butoanele de panică, așa cum presupune opoziția?

Nu luați supermarketurile cu asalt

Mai degrabă nu. Îndemnul ca populația să aibă provizii pentru cazuri de urgență este de ani de zile parte a strategiei în caz de catastrofă. Oficiul federal pentru protecție civilă și ajutor în caz de catastrofe recomandă pe pagina sa de Internet ce ar trebui fiecare să aibă în cămară în cazul în care infrastructura generală se prăbușește pentru două săptămâni. Cetățenii sunt atât de departe de acest scenariu - ultima oară s-a întâmplat în Berlinul de Vest în 1948, când oamenii au primit provizii pe calea aerului. Iar actualul document nu va declanșa nicio luare cu asalt a supermarketurilor. În cel mai rău caz, va da pentru scurt timp unor cetățeni fiori.