1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Noua dezordine mondială

Ucraina, Siria, Gaza şi Irak sunt în prezent marile focare de criză ale lumii. Elementul comun al celor patru focare este nevoia de a renunţa la abordări vechi de decenii, apreciază Alexander Kudascheff.

Lumea este zdruncinată de crize dramatice. În Ucraina dar şi mai rău în Orientul Apropiat, chiar dacă noul armistiţiu de cinci zile încheiat între Israel şi Hamas le mai dă oamenilor ocazia să-şi tragă sufletul. În Siria, războiul civil continuă cu aceeaşi intensitate ucigaşă, depate de ochii presei internaţionale. Curând, numărul victimelor va creşte la 200.000 în ţara aflată în plin proces de destrămare. Şi în nordul Irakului hărţile se retrasează la presiunea unor luptători incredibil de cruzi, care, în numele lui Allah, aruncă în aer bruma de ordine existentă. Luptătorii din gruparea IS (Statul Islamic) controlează deja un vast teritoriu, care se întinde de la Alep şi până la graniţele autonomiei kurde din norul Irakului. IS nu recunoaşte nici frontierele existente, nici statele din zonă şi nici guvernele lor. Nu vrea decât una: să aplice prevederile Coranului în interpretare proprie.

Se impune sprijinirea adversarilor de ieri

Diplomaţia se vede astfel confruntată cu o situaţie aparent fără ieşire. Brusc, regulile jocului, vechi de decenii, nu mai sunt valabile. SUA îi sprijină pe kurzi şi implicit pe şiiţii din Bagdad şi Teheran în lupta împotriva grupării teroriste sunnite IS. Americanii acordă acest ajutor doar fiindcă se văd siliţi să o facă. În fapt, ei doresc o schimbare de putere la Bagdad, iar relaţiile lor cu teocraţia iraniană sunt în continuare tensionate şi deteriorate. În privinţa Siriei, Washingtonul nu ştie dacă să mizeze în continuare pe cartea alungării de la putere a preşedintelui Assad, fiindcă astfel întăreşte frontul islamist Al-Nusra, pe care îl combate în nordul Irakului. Este o dezordine diplomatică fără precendent şi fără rezolvare facilă.

Obama, laureat al premiului Nobel pentru pace, s-a decis devreme pentru o retragere din Irak. Deşi nu crede în eficienţa intervenţiilor militare se vede totuşi nevoit să intervină militar. Apoi, rolul SUA în Orientul Apropiat s-a erodat. Cu ani în urmă, prezenţa americană în zonă era socotită indispensabilă, din cauza strânselor legături strategice cu Israelul şi cu ţări şi monarhii conservatoare arabe, între care Egipt, Iordania şi Arabia Saudită. Dar acum Obama este perceput drept preşedinte slab şi indecis, incapabil să se impună. În Israel nu se ţine cont de sugestiile sale, după cum o demonstrează zadarnicul efort diplomatic al şefului Departamentului de Stat, John Kerry, din ultimele 12 luni. Statul evreu este şi va rămâne un partener al SUA, dar acţionează mai independent decât oricând.

Europa trebuie să soluţioneze criza din Ucraina

În criza din Ucraina, care a pus pe jar întreaga Europă, Putin îşi demonstrează calităţile de maestru al jocurilor de culise. Vrea el să anexeze acum şi estul Ucrainei, după ce a anexat Crimeea? Sau urmăreşte doar destabilizarea regiunii? Este Kremlinul doar un adversar al impopularului guvern de la Kiev sau aplică agenda unui nou imperialism rusesc, gata să sară în breşa apărută în urma slăbirii SUA şi UE? Sancţiunile occidentale dau prime rezultate, dar climatul relaţiilor mutuale a devenit glacial. Discuţiile telefonice Merkel-Putin nu pot tăia nodul ucrainean. Şi fiindcă Rusia a fost exclusă din G8, UE este datoare să-şi croiască o nouă potecă spre capitala Rusiei.

Un lucru este cert: intervenţiile militare ale ultimelor două decenii nu au fost încununate de succes. Nici în Afganistan, nici în Libia. Lumea a devenit în urma acestor campanii mai imprevizibilă. Noua ordine mondială este de fapt o nouă dezordine mondială, cu alianţe în schimbare. Cine putea să-şi închipuie cu doar câteva luni în urmă că occidentul îi va sprijini pe kurzi? Mai ales că acest sprijin împotriva IS poate fi deturnat mâine în scopul proclamării unui stat kurd independent, cu încălcarea tuturor graniţelor trasate de-a latul teritoriului pe care-l locuiesc kurzii, cu implicaţiile de rigoare. În context se impune o nouă politică de externe a UE, dar mai ales a Germaniei, lipsită de prejudecăţi, care să acţioneze în limitele următorilor poli: între o superputere SUA aflată în retragere, pretenţiile neoimperiale ruseşti şi agenda, adesea bine disimulată, a Chinei.