Comentariu: Noi erori diplomatice occidentale | Global | DW | 19.10.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Global

Comentariu: Noi erori diplomatice occidentale

Lumea liberă ar fi trebuit să izbucnească în urale şi să celebreze multe zile şi săptămâni în şir. Coaliţia pusă pe picioare de americani a reuşit în fine, zilele trecute, să elibereze Rakka.

Eliberarea orașului Rakka (Reuters/E. de Castro)

Eliberarea orașului Rakka

În capitala autoproclamatului califat terorist sute de luptători ai „statului islamic” s-au predat Forţelor Siriene Democrate. 

Din păcate, în bucuria înfrângerii în Siria şi Irak a extremiştilor islamici se amestecă o doză puternică de amărăciune. Pentru că, departe de a se adecva situaţiei, politica occidentală din regiune se vădeşte, în continuare, la fel de plină de erori şi de lipsită de orice urmă de claritate morală ca în epoca preşedinţiei lui Barack Obama.   

Astfel, în loc să răsplătească efortul militar imens, probabil decisiv, precum şi tributul de sânge al kurzilor din zonă, fără a căror luptă realmente eroică statul islamic s-ar fi eternizat în Siria şi Irak, vestul a hotărât să-i părăsească la greu pe singurii susţinători ai unui Orient Mijjlociu tolerant şi intercultural.

După referendumul privind independenţa lor, un deziderat perfect legitim de vreme ce kurzii sunt un popor veritabil, cu un teritoriu propriu, dar fără de ţară, grav împilat de-a lungul veacurilor de turci, iranieni şi arabi, vestul a admis, implicit, lichidarea aspiraţiilor naţionale ale aliaţilor săi.

Germanii şi-au retras instructorii militari din regiunile kurde. Iar americanii şi-au manifestat intenţia de a-şi păstra ”neutralitatea” în conflictul dintre kurzi şi mercenarii şiiţi, conduşi de iranieni, dar dotaţi cu tancuri americane.

Partea murdară, sângeroasă, a operaţiunii menite să-i pună la pământ pe independentişti a preluat-o aşa-zisa ”armată irakiană”, o oaste în fapt iraniană înarmată de occidentali, în faţa blindatelor cărora armele uşoare ale combatanţilor din rândurile kurzilor peşmerga n-au nicio şansă.

În răstimp, Iranul fundamentalist-islamic îşi face de cap nu doar în Kurdistan, ci pretutindeni. Statul ayatolahilor încalcă într-o veselie varii rezoluţii ale Consiliului de Securitate ONU şi se dotează cu arsenale ultrasofisticate, inclusiv cu rachete cu rază lungă de acţiune.

Or, deşi Teheranul alimentează din răsputeri sângerosul război civil din Yemen, sprijină terorismul islamist al Hamas şi Hezbolah şi ameninţă Israelul, un stat membru al Naţiunilor Unite, cu extincţia, Iranul continuă să se bucure nu doar de susţinerea ruşilor.

Beneficiază şi de ajutorul Turciei, stat membru al NATO proaspăt islamizat, care se arată interesat să reprime orice manifestare a demnităţii naţionale kurde. În plus, teocraţia integristă a clericilor şiiţi, persani, care au început să-şi exporte revoluţia islamistă acum aproape patru decenii, profită şi de bunăvoinţa pronunţată a statele europene, în frunte cu Germania.

Europenii n-ar vrea pentru nimic în lume să renunţe la rentabilele afaceri cu petrodolari iranieni. Ei se tem, ca atare, de punerea în chestiune a îndelung negociatului acord nuclear încheiat, în pofida avertismentelor israeliene, cu Iranul, de către SUA, în epoca Obama, acord contrasemnat de celelalte state cu drept de veto din Consiliul de Securitate ONU, precum şi de Germania.

Or, deşi folositoare spre a semnaliza Coreei de Nord că tratativele cu vestul nu sunt în orice caz futile, înţelegerea cu ayatolahii e problematică nu doar pentru că regimul iranian violează sistematic drepturile omului. Ci din mai multe puncte de vedere.

Le-au scos în evidenţă persuasiv, la sediul din New York al organizaţiei mondiale, ambasadorii SUA şi Israelului. Care s-au folosit de o şedinţă a Consiliului de Securitate dedicată situaţiei din Orientul Mijlociu spre a reliefa primejdia deloc neglijabilă reprezentată de Iran. Un stat „vinovat potrivit tuturor capetelor de acuzare”, după cum s-a exprimat trimisul statului evreu, Danny Danon.

Căci Teheranul ”livrează logistică pentru terorism şi arme sirienilor, yemeniţilor, organizaţiei islamiste şiite Hezbollah. În plus ameninţă să anihileze Israelul”. Întrucât, potrivit lui, acordul nuclear cu Iranul e ”proiectul unui viitor dezastru”, înţelegerea ”trebuie urgent revocată sau renegociată”.

Fiindcă, după cum a ţinut să sublinieze în context ambasadoarea americană la ONU,  Nikki Haley, "secretarul general al ONU afirmă odată la 6 luni că Iranul ar respecta acordul nuclear”, dar nu menţionează că (acelaşi stat) "finanţează terorismul, promovează războiul şi extinde violenţa”. Ca atare, Consiliul de Securitate dă dovadă de "o miopie periculoasă”, căci ratează înţelegerea ”adevăratei naturi a ameninţării iraniene”.

N-ar fi desigur o noutate ca Naţiunile Unite şi Consiliul de Securitate al ONU să aibă acută nevoie de tratamentul unui oculist.

Net mai problematică îmi pare cecitatea occidentală. Şi, nu în ultimul rând, e deconcertantă la culme orbirea politicii externe americane, lucidă la ONU, dar vinovată, iată, iarăşi, la Departamentul de Stat, de abandonarea unor aliaţi, în speţă de trădarea kurzilor, sub un preşedinte care promisese totuşi solemn şi credibil să pună capăt repetatelor gafe diplomatice ale predecesorului său de stânga.