Nimic nu funcţionează fără un nou "Dublin"

Sentinţa de miercuri a Curţii Europene de Justiţie privind sistemul european de azil nu a produs aproape nicio noutate. Instanţa doar a confirmat valabilitatea regulii potrivit căreia statul UE în care un imigrant a păşit pentru prima dată este responsabil pentru el. Regula este în continuare în vigoare şi a fost în vigoare şi în anii de criză 2015 şi 2016. Dar o expulzare retroactivă a solicitanţilor de azil care au pătruns atunci în Suedia, Germania, Austria, Ungaria, Croaţia sau Slovenia nu este posibilă.

Efectul sentinţei este în primul rând acela că în UE a început o dezbatere privind procedura de acordare a azilului şi a regulilor cuprinse în ordonanţa Dublin III. Dezbaterea este imperativ necesară fiindcă, de la debutul crizei refugiaţilor, în 2015, pe care UE a reuşit cu greu să o aducă sub control, nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Deşi numeroase state au recunoscut în 2015 că Dublin III nu funcţionează în condiţiile imigraţiei în masă, statele membre ale UE nu au reuşit să cadă de acord asupra reformării acestui sistem. Iar următoarea criză bate la uşă.

Dublin a murit, dar acum trăieşte iarăşi

Italia, care este responsabilă, potrivit Dublin III, pentru toţi imigranţii sosiţi din Libia prin Marea Mediterană, este în pericol să pleznească din toate încheieturile. În curând Italia nu va mai da doi bani pe "Dublin" şi îi va lăsa pe africani să meargă mai departe spre Austria, Slovenia, Franţa sau Elveţia. Exact aşa a reacţionat Ungaria în iunie 2015 în faţa valului de imigranţi sosiţi din Grecia. Ministrul ungar de Interne a declarat atunci că Ungaria este suprasolicitată şi nu este responsabilă pentru nou-veniţi. Aşa că acestora li s-a permis să-şi continue călătoria spre Austria şi Germania.

Grecia a ieşit de mai mult timp din sistemul Dublin III, fiindcă procedura de azil era inumană în acea ţară, după cum au constatat instanţele europene. Ca urmare şi cancelara Angela Merkel a declarat "Dublin" drept disfuncţional. Ceea ce a fost interpretat ca un îndemn de a-i lăsa pe toţi solicitanţii de azil să se îndrepte spre Germania. Abia când statele UE au înţeles ce haos se instalează fără "Dublin", această ordonanţă a fost cu greu repusă în aplicare. Merkel şi premierul ungar Viktor Orban au convenit că "Dublin" este totuşi valabil. Şi, cu ajutorul Turciei, a putut fi închisă pe termen lung ruta balcanică şi aplicată iarăşi legislaţia europeană.

Fără acţiune, următoarea criză este certă

Astăzi, ultimele două "state de front" Grecia şi Italia, în care solicitanţii de azil mai pot pătrunde în UE pe cale maritimă, sunt responsabile pentru majoritatea cazurilor. Toate celelalte frontiere externe terestre sau din aeroporturile UE sunt între timp închise. Pentru a le despovăra pe cele două state de front şi pentru a se pregăti pentru următoarele crize, ţările UE au decis deja în septembrie 2015 să stabilească un mecanism de redistribuire a solicitanţilor de azil din Grecia, Italia şi, la vremea aceea, din Ungaria, către restul statelor membre. Dar acea decizie nu a fost niciodată pusă în aplicare cu adevărat.

Este iarăşi în vigoare vechea regulă Dublin III privind responsabilitatea ţării în care imigrantul a pătruns întâia oară, dar fără un sistem de distribuire echitabilă a poverii. De aceea este doar o chestiune de timp până când situaţia va ajunge la limită, respectiv se va instaura haosul. Curtea Europeană de Justiţie întăreşte că statele membre ale UE, inclusiv Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia, au în chestiunea azilului obligaţia de a fi solidare şi deci de a găzdui oameni pe teritoriul lor sosiţi din statele de la frontiera externă a UE. Plângerile Ungariei şi Slovaciei împotriva acestor decizii nu sunt de luat în seamă, a mai decis instanţa. Solidaritatea şi redistribuirea azilanților sunt obligatorii, fiindcă altfel sistemul Dublin III nu poate funcţiona pe termen lung.

Închiderea fereşte de solidaritate

În toamnă, Comisia Europeană va propune reformarea sistemului Dublin III supus presiunilor din toate părţile. Redistribuirea imigranţilor în funcţie de cote va deveni obligatorie măcar pe timp de criză. Sarcina statelor UE ar fi să-şi recunoască în sfârşit această obligaţie. Până acum ele s-au concentrat mai mult pe întărirea pazei la frontiere şi pe închidere. Astfel, solicitanţii de azil nu au nicio şansă de a pătrunde legal în aceste ţări. Dacă se va închide şi ruta prin Marea Mediterană, aşa cum se preconizează, atunci se închide şi ultima cale de acces în UE. Acesta este ţelul declarat al politicii europene de imigraţie. Să nu ne facem iluzii. Logica închiderii graniţelor este clară: fără noi solicitanţi de azil nu este nevoie nici de redistribuire şi nici de solidaritate între statele UE.

Autor: Bernd Riegert/ia