Comentariu: Nimic de sărbătorit

Mii de morţi, peste un milion şi jumătate de refugiaţi, ameninţarea foametei. Pe acest fundal, o aniversare naţională este pur şi simplu cinism. Dacă Sudanul de Sud a reuşit ceva în ultimii trei ani, este capacitatea de a guverna un stat cu potenţial uriaş, atât la suprafaţă cât şi în subsoluri. Cetăţenii din Sudanul de Sud au meritat mai mult decât un preşedinte precum Salva Kiir şi un lider al rebelilor de teapa lui Riek Machar, care pretind că luptă pentru bunăstarea populaţiei, dar care în realitate sunt interesaţi doar de putere şi de rezervele de petrol - acceptând în schimb moartea a sute de mii de oameni.

Cei care celebrau declararea independenţei Sudanului de Sud în urmă cu trei ani plâng acum. După un război civil care s-a întins pe decenii, oamenii din sud visau la valori absolut normale într-o lume civilizată: o viaţă trăită fără umbra zilnică a morţii, spitale care să îi salveze pe copii de la o moarte sigură provocată de dezinterie sau malarie, o viaţă mai bună pentru copii. Totul ar fi fost posibil: Sudanul de Sud este o ţară bogată: cu rezerve mari de petrol, cu terenuri roditoare şi cu multe alte resurse.

Voturi pentru pace şi împăcare

Guvernul nu a investit însă nimic pentru refacerea ţării. Banii au fost alocaţi militarilor de rang înalt şi transformaţi în maşini de lux pentru demnitari. Construirea unui sistem medical funcţional a fost lăsată în seama organizaţiilor umanitare occidentale. Infrastructura - complet dată uitării.

Populaţia Sudanului de Sud s-a comportat însă exemplar: după decenii petrecute în pribegie, mulţi s-au întors în satele de origine şi au încercat să supravieţuiască cumva. Mulţi dintre exilaţii cu joburi bune în străinătate s-au întors pentru a pune umărul la propăşirea ţării. Mare parte dintre aceştia a luat din nou drumul străinătăţii. Alţii sunt atraşi de promisiuni false în lupta civilă, pentru a deveni ulterior carne de tun în bătălile pentru putere.

Este mai mult decât trist să asişti la surzenia demonstrativă a unui Kiir sau Machar, lideri care ignoră pur şi simplu şansa de a pune capăt războiului. În spatele scenei, reprezentanţi ai Bisericii se sfătuiesc intens pentru a-i pune la masa negocierilor pe reprezentanţii celor două tabere beligerante. In lumea imaginată de Machar şi Kiir, conflictele se rezolvă doar prin lupte armate, indiferent de cât de multe vieţi sunt sacrificate în numele puterii.

Vocile moderate reduse la tăcere

Chiar şi moderaţii din partidul de guvernământ SPLM, care au încercat să combată corupţia, să contreze stilul totalitar de a conduce a lui Kiis şi să se ajungă la compromisuri paşnice au fost de mult reduşi la răcere. Mulţi au părăsit frustraşi partidul sau se află sub arest la domiciliu. Disensiunile nu mai sunt de mult tolerate nici de Machar şi nici de Kiir. Principiul de bază rămâne: cine nu este cu noi, e împotriva noastră.

Deplorabilă este şi atitudinea comunităţii internaţionale care şi-a luat complet mâna de pe Sudanul de Sud.

La trei ani de la declararea independenţei, majoritatea populaţiei este preocupată de supravieţuire şi în nici un caz de vreo aniversare. Dacă liderii ar i fost cât de cât realişti, ar fi trebuit să renunţe la serbările oficiale. Pentru că acum nu există nici un motiv de a serba.