1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Niciun motiv de satisfacţie

Coaliţia de la Berlin a rezolvat disputa pe marginea înfiinţării zonelor de tranzit. Acum, conservatorilor şi social-democraţilor aflaţi la guvernare le-a mai venit o idee deloc convingătoare - consideră Bernd Gräßler.

E bine că nu vor exista garduri securizate sau ziduri în spatele cărora mii de refugiaţi aflaţi "în tranzit" îşi vor aştepta decizia de expulzare sau recunoaşterea statutului lor. Creştin-socialii bavarezi (CSU) sunt cei care au propus înfiinţarea unor asemenea centre. A fost, mai degrabă, o tentativă de a scăpa Germania cât mai rapid de refugiaţii cu şanse reduse de a rămâne. Însă chiar dacă n-au nimic în comun cu Guantanamo sau cu fostele lagăre naziste, centrele de acest fel nu numai că sunt controversate sub aspect juridic, dar nici nu se mai potrivesc actualelor vremuri.

Oricum, prin intenţiile sale, CSU s-a impus în favoarea unei mai bune organizări şi a unei eficiente coordonări a refugiaţilor care sosesc în Bavaria. "Zonele de tranzit" au fost înlocuite cu "centre speciale" în care procedurile de înregistrare a refugiaţilor şi verificare a dosarelor vor fi aplicate în regim de urgenţă. Solicitanţii de azil au libertate de mişcare, dar nu li se permite să părăsească districtul pe raza căruia au fost luaţi în evidenţă. Măsura constituie condiţia principală pentru analizarea dosarului şi acordarea ajutorului social. În ciuda acestei măsuri s-ar putea totuşi ca unii refugiaţi - probabil nu puţini - să se facă nevăzuţi, fiindcă ştiu că n-au nicio şansă să primească azil. În ultimele săptămâni, în Germania au pătruns mii de refugiaţi neînregistraţi. Doar timpul ne va lămuri ce e de făcut cu ei. De decenii întregi Spania le acordă şansa de a intra în legalitate străinilor "sin papeles" bine integraţi.

Un acord rezonabil, însă nimic mai mult

După disputa pe marginea zonelor de tranzit pe care însuşi şeful SPD, Sigmar Gabriel, a numit-o "stupidă", Coaliţia de la Berlin a ajuns la un acord rezonabil. Şi, totuşi, n-are niciun motiv să se laude cu capacitatea sa de acţiune. Căci în timp ce pe agenda reuniunii se afla accelerarea ritmului în care vor fi preluaţi refugiaţii, al prelucrării dosarelor şi, da, chiar şi al expulzărilor, Seehofer, Merkel şi Gabriel erau pe punctul de a se pierde în obişnuitele certuri de partid.

Graessler Bernd Kommentarbild App

Graessler Bernd

Dar Coaliţia nu se poate lăuda şi dintr-un alt motiv: chiar dacă înregistrarea solicitanţilor de azil şi expulzările vor merge mai repede, ritmul în care se deplasează valul de refugiaţi către Germania nu poate fi încetinit din cauza modificării permanente a structurii acestuia.

Din aşa-numitele "ţări de provenienţă sigure" din Balcanii de Vest sosesc tot mai puţini refugiaţi pe care, oricum, Germania doreşte să-i trimită rapid acasă. În schimb, pe lângă sirienii care caută protecţie în Republica Federală vin zilnic şi aproximativ 2000 de oameni din Afganistan, Irak, Iran sau Eritrea - ţări nesigure după cum o demonstrează cota de recunoaştere a statutului lor de refugiaţi la Oficiul Federal pentru Migraţie.

Comentariu: Nu-i trimiteţi acasă pe afgani

Cu toate acestea, Coaliţia se gândeşte să revizuiască procesul decizional şi să le refuze azilul refugiaţilor afgani. Invocat ar fi ajutorul de dezvoltare cu care Germania sprijină Afganistanul, ca şi cum noi n-am auzi zilnic de teroarea talibanilor. În Afganistan, Bundeswehr-ul ar trebui să creeze "zone de protecţie" pentru ca afganii să poată rămâne acasă.

Sună la fel de neconvingător ca îngropatul concept al "zonelor de tranzit" din Germania. Oricum, opoziţia şi ONG-urile ar reacţiona virulent. Ideea, aparent agreată de către şeful SPD, Sigmar Gabriel, este îndoielnică. În schimb, un lucru e sigur: intenţia cancelarei Angela Merkel (CDU) privind acordarea nelimitată a azilului în cazul persoanelor urmărite politic va fi pusă la grea încercare.