Niciodată aerul nu a fost atât de curat ca azi

La dezbaterea privind depășirea normelor de poluare admise, trebuie să ținem seama de faptul că, cu cât limitele stabilite sunt mai dure, cu atât mai dramatică pare depășirea lor.

Dacă o lege stabilește un anumit nivel admis, puțin peste zero, pentru o substanță chimică, orice depășire mică poate însemna de câteva zeci sau sute de ori norma acceptată. Ceea ce nu înseamnă neapărat că depășirea duce la otrăvirea mediului. 

Acest principiu trebuie păstrat în memorie atunci când vorbim azi de poluarea aerului în marile orașe germane și europene. Pentru că, în toată agitația mediatică din prezent, am putea avea impresia că traficul rutier ne va sufoca în curând.

Ceea ce este total fals, deoarece s-au realizat progrese majore în reducerea poluării, atât în industria auto, cât și în funcționarea centralelor electrice și a fabricilor. Aș spune chiar că o persoană născută după 1990 și care a trăit exclusiv în Europa nu a respirat cu adevărat aer murdar în toată viața ei.

Particulele de praf fin și azotații sunt în scădere

La debutul industrializării, la începutul secolului 18, se înregistrau în aerul din Londra 260 de micrograme de partidule de parf fin pe metrul cub de aer. Valoarea a tot crescut, până a atins peste 600 de micrograme, la sfârșitul secolului 19. Abia din secolul 20 a început să scadă iar în 1950 a ajuns din nou la 200 de micrograme, adică nivelul de la debutul erei industriale. Azi, din contră, a scăzut la 16 micrograme. La Stuttgart se înregistrează 38 de micrograme, ceea ce este desigur mai rău ca la Londra, dar în comparație cu nivelurile trecute, este tot aproape nimic.

Pentru a pune lucrurile în perspectivă, să privim un pic în afara Europei, pentru a vedea unde se poate cu adevărat vorbi de aer murdar. În Asia și Africa, multe orașe mari înregistrează niveluri de particule de praf fin mai mari de 100 de micrograme pe metru cub de aer. Adică așa cum era în Europa în faza cea mai avansată a procesului de industrializare.

La fel stau lucrurile și în ceea ce privește oxizii de azot din aerul nostru. Din 1990, nivelul acestora s-a înjumătățit în Germania. Iar contribuția cea mai mare la această evoluție pozitivă și-au adus-o tehnicile moderne de construire a motoarelor auto. În domeniul auto, nivelul de oxizi de azot produși au scăzut aproape la o treime.

Ar fi și mai bine desigur, dacă toate mașinile cu motoare Diesel ar fi dotate cu tehnologia anti-poluare AdBlue, așa cum s-a întâmplat deja la camioane și cum prevede de fapt legea. Dieselgate nu trebuie să ne facă orbi la progresele neîndoielnice realizate în curățarea aerului.

Grătare, focuri de tabără, șeminee, fumat

Și rareori se discută despre celelalte activități care poluează, mult mai pregnant, aerul pe care îl respirăm în orașele noastre. Este vorba de grătarele de vară pe cărbuni, în care se scurge grăsimea din mâncarea prăjită; de focurile de tabără și de altă natură, în care pe lângă lemnul uscat netratat mai ajunge și câte o piesă de mobilier lăcuit - sau, și mai rău, plastic sau chiar cauciucuri auto.

În plus, mult iubitele noastre șeminee se bucură total pe nedrept de un renume ecologic. Autoritățile nu au cum să verifice, cu tot cu controalele lor anuale, dacă cei care fac focul acasă nu aruncă în el în mod ilegal și lemn din mobila veche.

Este nevoie doar de câteva oi negre pentru a polua aerul într-un oraș întreg. Îmi ajunge propriul meu nas pentru a-mi da seama că unii pun în focul din șemineu lucruri care nu au ce căuta acolo. Un astfel de foc întreținut cu deșeuri nepermise produce mai multă poluare decât o stradă cu trafic auto intens. 

La fel se poate vorbi de fumul produs de țigările pe care le fumăm. Acestea generează în Germania mai multă dioxină decât o instalație de ardere a gunoiului. Nu rareori se fumează și în spații închise. 

Studiile trebuie puse în contextul istoric

Și ce facem atunci cu toate studiile care susțin că sute de mii de oameni mor anual din cauza poluării generate de traficul rutier?

Trecând peste problema de bază cu aceste studii epidemiologice, anume faptul că ele nu discern deloc bine între cauzalitate și corelație, este necesară și aici o privire în ansamblul istoric: de la începutul secolului 20, speranţa de viață medie pentru o persoană aproape s-a dublat, de la 40 la 80 de ani.

Populația lumii a crescut în acest timp de la sub două la peste șapte miliarde de oameni. O evoluție care are mult de-a face cu progresele realizate în medicină, nutriție și stilul de viață.

Și toate acestea în pofida sau poate mai degrabă datorită mobilității auto, care ne-a permis acest stil modern de viață și care a înlesnit toate progresele economice înregistrate? Să privim puțin din unghiul opus: poate că circulația auto a salvat la rândul ei viețile multor oameni. Pe lângă toate viețile salvate de intervențiile mașinilor de poliție, pompieri sau salvare.

Autor: Fabian Schmidt/os