1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Brexit

Comentariu: Negocieri de Brexit - sigur se poate mai serios de atât

Răbdarea Bruxellesului în dosarul Brexit scade tot mai mult. Negociatorii britanici nu au poziții clare. Dacă Londra nu schimbă macazul, trenul acesta va deraia, crede Barbara Wesel.

Așa stau la masa de dialog liderii negociatorilor de Brexit: la stânga, după cum se poate vedea în fotografie, reprezentanții UE, cu teancurile lor de dosare, la dreapta, britanicii, cu nimic în fața lor. Au memorat probabil toate detaliile? Sau va fi un "Brexit fără hârțogărie", așa cum spun cu sarcasm criticii acestui proces? Imaginea din deschiderea acestui text este însă un simbol pentru actualul stadiu al discuțiilor. UE știe deja demult ce fel de Brexit dorește, dar partea britanică pare că nu are habar. Nu așa se poartă niște negocieri.

Puțin spectacol

Impresia lipsei de direcție și leadership la aceste negocieri a fost amplificată de apariția ridicolă la discuțiile de la Bruxelles a ministrului britanic pentru Brexit, David Davis. El a venit, a zâmbit, a pretins seriozitate în negocieri, după care a spălat putina doar câteva ore mai târziu. Totul a fost doar un spectacol pentru camerele de luat vederi! Davis nu a venit la Bruxelles pentru a negocia cu adevărat cu omologul său Michel Barnier, ci doar pentru a arăta că a fost prezent.

Probabil că avea lucruri mai importante de făcut la Londra. Fiecare vot va conta în parlamentul britanic, după ce guvernul May a pierdut majoritatea absolută. Davis s-a autosugerat oricum ca posibil înlocuitor al Theresei May în fruntea guvernului. Zvonurile privind o lovitură de palat în Partidul Conservator nu vor să înceteze. David Davis este deci implicat serios într-un alt șantier și nu prea are timp de negocieri delicate la Bruxelles. Pe acestea le delegă subalternilor și specialiștilor, ceea ce este normal, dacă e vorba de detaliile dosarelor. Dar când este vorba de direcții politice și de decizii critice, atunci trebuie să se afle șefii la masa de negocieri.

Haos la Londra

În capitala britanică domnește haosul. Într-un singur weekend, cinci miniștri exprimă zece păreri diferite pe tema Brexit. Șeful Trezoreriei Philip Hammond vrea un Brexit care să nu dăuneze prea tare economiei britanice, cu perioade lungi de tranziție. Ministrul Comerțului Liam Fox își dorește dimpotrivă un Brexit rapid, pentru că visează la acorduri de liber schimb cu insulele din sudul Pacificului. Ministrul de Externe Boris Johnson respinge cu expresii neinteligente pretențiile comunitare ca Marea Britanie să-și achite obligațiile financiare față de UE. Ministrul pentru Brexit David Davis recunoaște, dar numai neoficial, că Regatul Unit ar avea ceva de plată. Și nu vine cu nicio propunere de rezolvare a acestei probleme atât de sensibile.

Pentru UE însă este clar: negocierile vor fi imediat sistate, dacă Londra nu admite măcar în principiu că are de plătit o factură de ieșire din Uniune. Tratatele comunitare și actualul buget al blocul comunitar ar trebui să facă lumină pe această temă.

Corespondenta DW la Bruxelles, Barbara Wesel

Corespondenta DW la Bruxelles, Barbara Wesel

Corabie fără cârmă

La Bruxelles, lumea s-ar putea declara mulțumită cu aceste întârzieri și ezitări ale britanicilor, pentru că timpul lucrează în favoarea Uniunii. Cu cât lunile se scurg mai repede, cu atât cresc presiunile asupra părții britanice. Cel târziu în toamna anului viitor ar trebui să existe un acord privind părăsirea UE de către britanici. Și cu cât mai mare este presiunea, cu atât s-ar putea Londra vedea obligată să facă concesii UE, concesii pe care acum le respinge ferm. Este vorba aici de bani, de Curtea Europeană de Justiție și de alte aspecte divergente.

Dacă negocierile nu duc nicăieri, ar urma un Brexit dureros, cu ruperea relațiilor între cele două părți. Pe vremea când poziția ei era mult mai solidă, Theresa May declamase: "Mai bine niciun deal, decât un deal prost". Dar lucrurile s-au schimbat iar economic se anunță un dezastru pentru Marea Britanie, unul cu totul subestimat de adepții Brexit: tot mai multe firme și bănci își anunță planurile de părăsire a Regatului Unit în caz de Brexit, pentru că au nevoie de reprezentanțe în UE pentru a putea funcționa mai departe.

La Londra însă, guvernanții conservatori sunt preocupați mai departe cu ei înșiși. Theresa May nu mai poate ține lucrurile sub control: miniștrii ei luptă pentru a o uzurpa la șefia cabinetului sau pentru a-și asigura supraviețuirea politică. Iar negocierile de Brexit sunt lăsate total în voia destinului.

La final, se renunță la Brexit?

La Bruxelles, nu puțini se bucură de actualele probleme ale britanicilor. Dar și cei care ironizează Londra nu își pot ascunde șocul cu privire la iresponsabilitatea guvernanților britanici. Adulții sunt în echipa UE și urmăresc un acord pentru un Brexit ordonat, cu pagube minime de ambele părți.

Dar tot mai multă lume crede, atât la Bruxelles, cât și la Londra, că la final s-ar putea renunța de tot la Brexit, din cauza incompetenței britanice. Pentru că guvernul de la Londra nu poate pur și simplu să-l ducă la bun sfârșit. Încă un caz de politică ca teatru al absurdului.

Vă mai recomandăm