1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mai multă înțelegere pentru Polonia

Bartosz Dudek/os25 martie 2016

Atentatorii de la Bruxelles le-au făcut un serviciu populiștilor de dreapta din Europa. Polonia, de exemplu, reduce drastic numărul de refugiați pe care îi va prelua. Bartosz Dudek face apel la indulgență.

https://p.dw.com/p/1IJtR
Imagine: picture-alliance/Pacific Press/B. Zawrzel

Mai întâi a luat cuvântul ministrul polonez al Justiției Zbigniew Ziobro. Potrivit acestuia, ar fi clar că vina pentru atentatele de la Bruxelles ar aparține Curții Constituționale belgiene, care ar fi respins inițiativele guvernului de a extinde atribuțiile poliției.

O afirmație pro domo evidentă, având în vedere paralizia sub care se află instanța constituțională în Polonia. Premiera Beata Szydlo s-a băgat la rândul ei, rapid, în discuție. În lumina ultimelor evoluții, Polonia se consideră incapabilă de a-și îndeplini obligațiile asumate de guvernul anterior, de preluare a 11.000 de refugiați. Presa poloneză chiar se întreabă dacă nu ar fi mai bine să fie anulate Zilele Tineretului Catolic, care ar trebui să aibă loc la vară la Cracovia și la care este așteptat inclusiv Papa Francisc.

O victorie pentru criminali

Criminalii de la Bruxelles au obținut astfel o victorie politică. Europa, care a ajuns în urmă cu doar câteva zile la summitul cu Turcia la un numitor comun, se lasă din nou înfricoșată și divizată. Cine are de beneficiat de pe urma acestor "succese" nu este greu de remarcat. Nu sunt doar populiștii de dreapta din Polonia, Germania, Franța sau Marea Britanie. Un terț cu zâmbetul pe buze ar fi Vladimir Putin, care folosește demult în politica sa un principiu strategic moștenit de la romani: "Divide et impera".

Bartosz Dudek
Bartosz Dudek

Guvernul național-conservator polonez poate fi criticat desigur pentru lipsa de solidaritate și pentru instrumentalizarea atentatelor belgiene, în scopul îmbunătățirii poziției în sondajele de opinie. Dar nimeni nu are dreptul să critice doar Polonia pentru aceste decizii. Și Marea Britanie și Franța, țări cu experiențe mult mai mari decât cea a Poloniei în materie de multiculturalism, se fac că plouă când vine vorba de preluarea de refugiați. Și pe bună dreptate: nu prea mai e așa de greu de imaginat, pe cât părea anterior, că numele viitorului ocupant al Palatului Elysée ar putea fi Marine Le Pen. Iar apartenența Marii Britanii la UE este de asemenea sub un mare semn de întrebare. Câteva mii de refugiați care oricum nu aveau nicio dorință de a rămâne în Polonia par cantitate neglijabilă.

De aceea, Germania și Europa ar face mai bine acum să se concentreze pe esențial - și anume securitatea noastră. Varșovia trebuie tratată mai degrabă cu indulgență, atâta vreme cât respectă drepturile omului. "Schimbare prin apropiere", dialog și răbdare - acestea sunt coordonatele necesare în contextul în care se știe că societatea civilă poloneză este una puternică. Europa are acum alte probleme mai importante de rezolvat.