1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Macedonia – o ţară în picaj

Luptele sângeroase din Macedonia, în urma cărora au murit 22 de oameni, au şocat opinia publică internaţională. Dar mai există speranţă, spune Zoran Jordanovski.

A fost o încercare de a trezi la viaţă fantomele din 2001. Multe, dintre lucrurile care s-au petrecut înainte de aceste lupte sângeroase, amintesc de criza de atunci. Şi atunci se vorbea despre o grupare de necunoscuţi în uniforme, apărută în zona din nord-estul capitalei Skopje – un teren care s-a dovedit “propice” pentru astfel de activităţi. Şi atunci un ofiţer de graniţă a fost atacat de oameni înarmaţi. La fel cum şi atunci la putere era un guvern care a ignorant totul.

Dar între atunci şi acum e o diferenţă de 14 ani, iar situaţia în Macedonia e alta. Aşa-numita “Convenţie de la Ohrid”, prin care s-a pus punct conflictului între forţele de securitate ale statului macedonean şi albanezii revoltaţi, şi-a făcut între timp efectul.

Albanezii, aproximativ o pătrime din populaţia Macedoniei, sunt reprezentaţi între timp mult mai bine în instituţiile de stat. Au acceptat acest lucru şi etnicii macedoneni – aşa sunt numiţi macedonenii de origine slavă. Relaţiile între etnii sunt încă fragile în ţară, dar totuşi mult mai stabile decât înainte. Dovadă este faptul că violenţele de la sfârşitul săptămânii trecute nu au fost sprijinite nici de partidele politice ale albanezilor macedoneni, şi nici de populaţia albaneză.

O stabilitate fragilă

Dar chiar dacă aceasta este o realitate, împuşcăturile, care au cauzat 22 de victime – 8 poliţişti şi 14 atacatori –, ridică întrebări de genul: ce şi de ce s-a întâmplat?

Oficial, a fost un „atac terorist de afară, menit să destabilizeze ţara“. Dar în rândurile opiniei publice circulă o grămadă de speculaţii: se vorbeşte despre o bandă de criminali organizaţi, care ar fi vrut să-şi asigure o rută de contrabandă. Sau despre o conspiraţie internaţională, care ar intenţiona să împiedice construcţia unui gazoduct rusesc. Conform acestor speculaţii, Macedonia ar fi cea mai slabă verigă pe traseul gazoductului, care ar trece prin Turcia, Grecia şi mai departe spre Serbia şi Ungaria. A mai apărut o teorie foarte răspândită: ar fi vorba despre o manevră a guvernului macedonean, de a distrage atenţia de la corupţia din ţară.

Dar indiferent dacă aceste speculaţii au sau nu vreo legătură cu întâmplările de la Kumanovo, puţini sunt cei luaţi prin surprindere. Neaşteptate sunt însă dimensiunile tragediei. S-a mai vorbit şi despre faptul că cercurile din jurul premierului Gruevski ar putea încerca să însceneze un nou conflict interetnic. Astfel ar putea încerca să-i oprească pe cei din opoziţie din a face publice unele cazuri grave de abuz de putere.

Jordanovski Zoran

Zoran Jordanovski

În plus, guvernul ar fi încercat să destabilizeze opoziţia, înainte de marea demonstraţie împotriva guvernului, de la Skopje, pe 17 mai. Opoziţa publică deja de luni de zile protocoale ale unor convorbiri telefonice, obţinute de la poliţie. Din aceste convorbiri reies cazuri de corupţie de milioane de euro, abuzuri crase de putere şi influenţe directe ale politicii asupra justiţiei şi a mass media. Toate acestea schimbă complet imaginea premierului, până nu demult aproape atotputernic.

O nouă mişcare populară

Dar cea mai periculoasă pentru cei de la conducere este populaţia, care se trezeşte uşor din hibernare: proteste zilnice cu mii de participanţi, mai întâi la Skopje, dar între timp şi în provincie, arată nemulţumirea populaţiei sărăcite şi a tineretului fără perspectivă. Cel mai important este că la demonstraţii au participat macedoneni, albanezi, sârbi şi alte etnii: „împreună suntem mai tari“, strigau protestatarii, arătând trei steaguri legate între ele. Indiferent cine şi de ce ar fi fost motorul violenţelor de la Kumanovo: dacă cineva ar avea interesul să destabilizeze Macedonia, ar lua măsuri imediate împotriva acestei imagini simbolice!

Opinia publică internaţională dar şi politica ar fi trebuit să-şi întoarcă demult privirea către evoluţiile din Macedonia. În umbra crizei din Ucraina, a crizei euro şi a altor conflicte, situaţia a început deja de ani buni să se înrăutăţească. După summit-ul NATO din 2008 şi veto-ul Greciei pentru candidatura la UE, s-au observant unele tendinţe negative, care s-au tot agravat: reforme mai puţine şi abuz de putere din ce în ce mai mult. În ciuda sugestiilor UE legate de integrare, ţara face exact pe dos. Nu există niciun dialog politic; opoziţia boicotează şi acum parlamentul.

Toate acestea s-ar fi putut evita. Dar probabil că votul Greciei a fost numai un pretext, şi pentru alţii, care nu îşi doresc extinderea UE. Nici nu s-a reacţionat destul de ferm la acuzaţiile opoziţiei la adresa conducerii. Acum, UE va trebui să depună mai multe eforturi, pentru a readuce ţara pe drumul cel bun. Dar acest lucru trebuie să se întâmple, iar comunitatea internaţională poate să fie sigură că în Macedonia există foarte mulţi oameni care îşi doresc o ţară diferită, modernă şi cu adevărat democrată.

Vă mai recomandăm