1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Lumea și-a pierdut încrederea

Ucrainenii au comemorat doi ani de la începerea protestelor soldate cu plecarea de la putere a regimului pro-rus. Acum însă, nimeni nu ar mai ieși în stradă pentru actualii conducători pro-vest, crede Frank Hofmann.

Kiev: doi ani de la protestele de pe Maidan

Kiev: doi ani de la protestele de pe Maidan

Deja de câteva săptămâni bune, în rețelele de socializare s-au făcut apeluri ca manifestațiile de evocare a protestelor de pe Maidan din urmă cu doi ani să fie transformate în demonstrații împotriva actualilor conducători, cărora li se reproșează lipsa voinței pentru aplicarea rapidă a reformelor atât de necesare. Președintele Petro Poroșenko a dispus ridicarea unei scene în Piața Independenței din Kiev, dar formația chemată să cânte a fost rapid trimisă la plimbare de mulțime, căreia i s-a părut nepotrivit să se danseze la comemorarea unui eveniment soldat cu moartea a 100 de persoane pe Maidan.

Sâmbătă seara, un protest spontan a adus câteva sute de persoane în fața palatului prezidențial de la Kiev. Minoritatea tătară din Crimeea îi reproșează șefului statului că a făcut prea puțin pentru a o sprijini, după ce o unitate a Gărzii Naționale ucrainene a încercat anterior să anuleze o blocadă instituită de tătari în sudul Ucrainei, în drum spre Crimeea. Activiștii au aruncat în aer stâlpi de înaltă tensiune iar peninsula Crimeea, acum sub stăpânire rusă, a rămas fără curent electric. Mulți tătari musulmani au fugit din Crimeea după anexarea ei de către Rusia, de teama represaliilor Kremlinului. Ei s-au refugiat în Ucraina, unde se bucură de mare apreciere din partea populației.

Corupție fără limită

Frank Hofmann, corespondentul DW la Kiev

Frank Hofmann, corespondentul DW la Kiev

Mulți ucraineni sunt foarte sceptici cu privire la mulți dintre politicienii pro-europeni din Parlament și de la președinție. Acestora nici că le pasă: unii dintre ei se află în posturi de peste 10 ani și cred că dacă mimează dorința de reforme și orientarea pro-europeană vor putea să-și păstreze privilegiile, chiar și după prima revoluție europeană a secolului al XXI-lea, care a avut loc în urmă cu doi ani pe Maidan. Rețeaua megacoruptă de deputați, oligarhi, funcționari, judecători și procurori continuă să funcționeze în Ucraina exact la fel ca la crearea ei, în anii 90, pe vremea când Kievul era un aliat loial Moscovei. Este definitoriu pentru întregul sistem modul în care demnitarii au strâns în acest timp averi personale.

Poroșenko ține toate frâiele

De peste un an se lucrează la crearea unei autorități anti-corupție. Aceasta nu are încă un șef, pentru că vechile forțe din sistem vor să-și numească propriii reprezentanți. Poroșenko ține neapărat să-l mențină în funcție pe actualul procuror general, deși acesta are o imagine îndoielnică și multă lume îl vrea plecat. În loc să-i dea afară pe cei 8000 de judecători ai țării și să vină cu oameni noi, aparatul de stat susține că vrea să se curețe din interior. Și cu vechea elită coruptă, și cu Europa - așa nu merge însă.

Simultan, cei 20-30 de reprezentanți ai societății civile aflați în Parlament sunt intimidați imediat ce încearcă să dezvăluie cazuri de corupție. Oligarhul pro-european ales președinte, Poroșenko, are în următoarele luni șansa să arate că vrea cu adevărat schimbarea: printr-o remaniere guvernamentală rapidă, în urma căreia vor mai rămâne în funcție doar miniștrii care pot dovedi succese și neafiliere la rețeaua de corupți. Dacă nu va face acest lucru, Poroșenko va dovedi că îl interesează doar schimbarea celor care finanțează sistemul: nu mai e Moscova, e Bruxelles-ul.