1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: La Havana se va scrie istorie

Christoph Strack / lp6 februarie 2016

Anunțurile simultane venite de la Roma și Moscova au fost o senzație: întâlnirea dintre Papă și Patriarh va rămâne în istorie, spune Christoph Strack.

https://p.dw.com/p/1HqlD

Anunțul istoric a fost o mare surpriză. Nu se întâmplă în fiecare zi ca purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, să organizeze o conferință de presă, în care să facă un anunț în șase limbi, în fața unei încăperi plină de jurnaliști. Iar ceea ce a avut de spus a capturat atenția unei lumi întregi: În câteva zile, liderul Bisericii Catolice se va întâlni în premieră cu liderul Bisericii Ortodoxe Ruse. Francisc și Kiril se vor întâlni la aeroportul din Havana, unde vor discuta în privat și vor semna o declarație.

Este o senzație, și asta nu numai pentru credincioșii care pledează pentru creștinismul ecumenic. Acesta va fi un moment în care liderii religioși vor face istorie. Papa Francisc a declarat în nenumărate rânduri că și-ar dori să îl întâlnească pe Kiril în orice loc ar alege acesta din urmă. Acum, locul va fi Havana. Kiril este în momentul de față în vizită în Cuba, iar Francisc va întrerupe zborul său către Mexic, pentru a-l întâlni acolo pe liderul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Mai mult decât o întâlnire politicoasă

Între Moscova și lumea occidentală s-a creat o distanță, fie că vorbim despre chestiuni politice sau religioase. În ultimul timp, occidentul este martorul apropierii Bisericii Ortodoxe Ruse de Kremlin. Și tocmai asta face întlnirea din Cuba atât de surprinzătoare. Având în vedere intenția celor doi de a semna o declarație comună, această întâlnire nu va fi în niciun caz una de complezență. În timpuri dificile din punct de vedere politic, ea trebuie văzută și ca un semnal pentru clasa politică a Rusiei.

Surpriza constă în faptul că anunțul a fost făcut simultan la Roma și la Moscova. Cu adevărat remarcabil. Acest tip de diplomație tăcută funcționeaza, iar asta spune ceva despre seriozitatea scopului întâlnirii. Este clar că diplomația Vaticanului, condusă de arhiepiscopul britanic Paul Gallagher, care deține postul de 15 luni, a căpătat o nouă relevanță.

Papii călătoresc prin lume de 50 de ani. Mandatul lui Ioan Paul II (1978-2005) a fost un pelerinaj global și un turneu misionar, colorat deseori în nuanțe de Realpolitik. Benedict XVI (2005-2013) a continuat această tradiție. Pe harta mondială a destinațiilor papale, nu există prea multe locuri nevizitate. Dintre acestea, cele mai semnificative sunt China și Rusia. În această săptămână, Vaticanul a publicat un lung interviu acordat de Francisc unui ziar chinez, preluat de o mare parte din mass-media de acolo. Cu doar trei zile mai târziu, apare anunțul întâlnirii de la Havana.

Până acum, Vaticanul nu a confirmat prea multe călătorii papale pentru 2016, dar nu ar fi de mirare ca Francisc să aleagă Moscova, chiar dacă ar însemna numai un avertisment pentru liderii politici de acolo. Se știe că Francisc pledează pentru pace în Siria și pentru protecția civililor sirieni cu fiecare ocazie și în fiecare dintre discursurile lui.

Primul Mare Sinod Ortodox din ultimii 1.000 de ani


Dar întâlnirea de la Havana mai are o însemnătate importantă, chiar istorică, în acest an, pe care mulți dintre creștinii din emisfera vestică nu au realizat-o, din păcate. În iunie, Creta va fi scena primului Mare Sinod Ortodox din ultimii 1.000 de ani. Ultimele detalii ale evenimentului au fost discutate în ianuarie la Geneva. Roma fusese de mult timp în legătură cu ceilalți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe, numai Kiril și Moscova au păstrat distanța. Dar acest lucru se schimbă acum și va avea o influență asupra evenimentelor din Creta. Papa Francisc va efectua vizita în Mexic vinerea viitoare, pe 12 februarie. O călătorie în care va fi intrat într-o nouă eră a istoriei ecumenice.

Christoph Strack
Christoph StrackImagine: DW