Italia arată tendinţa în Europa

Cutremurul populist din Italia reprezintă o cezură politică profundă pentru ţară dar şi pentru Europa. Vechiul sistem, în care social-democraţii şi partidele conservatoare ale lui Berlusconi exercitau pe rând puterea este distrus. În locul vechilor partide de mase au apărut poli politici noi. Partidele populiste de stâga sau de dreapta devin noile partide de mase din Italia. Este un fapt, chiar dacă nu convine establishment-ului. În Italia tocmai are loc ceea ce s-a întâmplat deja sau urmează să se întâmple în alte state ale UE.

În Grecia guvernează o coaliţie alcătuită din radicali de stânga şi de dreapta. În Ungaria guvernează conservatori populişti. În Franţa un partid anti-sistem apărut peste noapte a câştigat prezidenţialele, ţinându-i în şah pe populiştii de dreapta cu care simpatizează o treime din electorat. Totuşi, mişcarea lui Emmanuel Macron este, spre deosebire de multe altele, favorabilă UE. În Austria populiştii de dreapta sunt la guvernare. În Germania ei sunt cel mai important partid de opoziţie. În estul Germaniei, formaţiunea lor, Alternativa pentru Germania (AfD), este în parte cel mai puternic partid existent. În Marea Britanie, o mişcare naţionalistă anti-UE, cu simpatizanţi în toate partidele de pe eşichier, a impus Brexit-ul.

Peisajul politic se schimbă în Europa

Italia nu este deci un caz izolat ci continuarea unei evoluţii căreia partidele din vechiul sistem la nivelul UE nu i se pot împotrivi. Simpla acuzaţie, aceea că noii concurenţi de la extremele de stânga şi dreapta sunt "populişti" nu mai e suficientă. Pe alegători, bărbaţi şi femei, evident că nu-i impresionează. Ei vor, aşa cum s-a văzut în Italia, ceva nou. Vor să simtă adierea unui vânt proaspăt, vor o alternativă. Această sete de demolare a sistemului de până acum este alimentată de nemulţumirile profunde provocate de politica guvernelor de până acum. În Italia aceste nemulţumiri au mocnit multă vreme. Acum s-a ajuns la o erupţie populistă, care a dezlănţuit forţe antieuropene, naţionaliste, adversare sistemului. Câştigătorul de dreapta al alegerilor, Matteo Salvini, a pus punctul pe i la o zi după alegeri. El a declarat că i se face o onoare când este calificat drept populist, fiindcă s-a pus în slujba poporului şi ascultă ce-i spune "vox populi", vocea poporului.

Tot mai mulţi alegători din Europa nu au probleme cu calităţile negative, falsele promisiuni şi propaganda ieftină de care s-ar face vinovaţi populiştii, potrivit adversarilor din sistemul de până acum. Alegătorii vor soluţii simple la probleme complexe. Dacă acestea întârzie ceilalţi, din vechiul sistem, sunt de vină. Între timp, populiştii moderni pornind din Marea Britanie şi până în Italia au învăţat o mulţime de la populistul-şef, preşedintele SUA, Donald Trump. Nu este întâmplător că fostul ideolog al lui Trump şi demolator al sistemului din SUA, Steve Bannon, a apărut în preziua alegerilor la Roma pentru a-l susţine public pe extremistul de dreapta Salvini.

Dar populismul nu este doar un fenomen de dreapta în Europa. În Parlamentul European, deputaţii italieni ai mişcării "5 Stele", care a obţinuit un scor impresionant la alegeri, fac parte din acelaşi grup cu naţionaliştii britanici ai formaţiunii UKIP, care au iniţiat Brexit-ul. Formaţiunea radicală Syriza din Grecia este membră a grupului parlamentar de stânga din Parlamentul European. Iar Silvio Berlusconi, care s-a reinventat ca populist de dreapta pentru aceste alegeri stă, împreună cu formaţiunea sa "Forza Italia", în aceeaşi grupă a creştin-democraţilor, din care fac parte şi formaţiunile guvernamentale germane CDU şi CSU.

Populismul este în genere anti-UE

Cei care militează pentru unificarea europeană şi pentru coexistenţă paşnică trebuie să fie foarte îngrijoraţi că partidele populiste şi anti-sistem sunt, aproape fără excepţie, împotriva UE şi au agendă naţionalistă. Strigătul de luptă al lui Salvini a fost în campanie "Italienii mai întâi", inspirat din deviza lui Donald Trump. "Austria mai întâi", cere şi FPÖ, care guvernează la Viena. Iar dacă toţi vor striga "eu primul!", sentimentul apartenenţei comune la Europa va deveni în scurt timp o frază goală. Salvini, preşedintele formaţiunii "Lega" a cerut "eliberarea" Italiei de sub dictatul UE. Este un nonsens comparabil cu aşa-zisa oprimare a Marii Britanii de către instituţiile de la Bruxelles. Dar este periculos că tot mai mulţi alegători cred, aşa cum au demonstrat alegerile din Italia, acest lucru.

Noile partide, distrugătorii de sistem, populiştii, şi-au creat în internet, în aşa-numitele platforme de socializare canale de comunicare proprii, foarte eficiente, care mai sunt în plus şi ieftine. Partidele vechiului sistem par a nu ţine pasul cu acest trend în arii largi ale Europei. Internetul, campaniile de influenţare a opiniei publice, ignoranţa şi succesul populiştilor sunt strâns legate împreună. Democraţiile parlamentare s-ar putea rapid transforma în dictaturi de opinie în spaţiul virtual. Să fie cedat controlul platformei twitter? Concernelor americane? Pepinierelor de troli din Rusia? Hackerilor din Coreea de Nord?

Italia s-a transformat definitiv în urma acestor alegeri. Care ţară va urma? În Germania, formaţiunea laburistă SPD nu mai este una de mase. Vor ajunge în aceeaşi situaţie şi conservatorii din CDU? Vor reuşi, dimpotrivă, partidele vechiului sistem, care în esenţă tind spre centru, să stopeze trendul spre populism?

Bernd Riegert