1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Comentariu: Injecţia otrăvitoare a d-lui Draghi

Politica monetară supra-relaxată a Băncii Centrale Europene alimentează nu doar statele care nu acceptă reforma, ci reprezintă o uriaşă redistribuire de la bază spre vârf, după cum comentează Rolf Wenkel.

Mario Dragi

Mario Dragi

Şefa Rezervelor Federale din SUA, Janet Yellen, a anunţat recent pieţele de capital că majorarea dobânzilor se apropie cu paşi repezi. Un prim pas ar fi, în anumite condiţii, "probabil indicat", a declarat Yellen în faţa Comisiei bancare din Senatul SUA. Din punctul ei de vedere nu ar fi prea inteligentă o nouă prelungire a agoniei.

E bine aşa. Pentru că ea a recunoscut că, pe termen lung, dobânda zero nu stimulează economia, din contră, poate fi extrem de periculoasă. Dobânză zero şi lichidităţi în surplus nu se soldează cu un impuls conjunctural, ci subvenţionează creditele unor firme care nu pot supravieţui altfel. O analiză recentă a Deutsche Bank numeşte aceste firme drept ”zombi” în economie.

De ce ne referim la aceste lucruri cunoscute? Pentru că ele ar trebui să îl pună pe gânduri pe un italian, aici, de cealaltă parte a Atlanticului. Şeful Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, nu face nimic altceva decât să cumpere obligaţiuni de stat pentru a pompa masiv lichidităţi în pieţe. El motivează că astfel alimentează băncile cu bani şi economia cu credite convenabile, pentru ca, în final, economia din zona euro să aibă de profitat.

Argumente pentru populişti

Rolf Wenkel

Rolf Wenkel, redactor economic DW

Ar trebui însă să se gândească și cât va mai reuşi să menţină aceste lichidităţi. Cu cât mai mult Fed-ul american revine la normalitatea financiară, adică majorează în paşi mici dobânzile, cu atât mai mare va fi diferenţa la dobândă dintre SUA şi uniunea monetară europeană. Dolarul american va cunoaşte o nouă valorizare, pe care populiştii de la Washington ar putea-o invoca pentru a incrimina atitudinea injustă a Europei şi chiar războiul financiar pornit de aici.

La acestea se adaugă şi ratarea unui argument important, des invocat de şeful BCE: în Europa nu mai există nici un fel de deflaţie. Fantoma acesteaia alimentează politica supra-relaxată a Băncii Centrale Europene. În fapt, în Europa nu a existat niciodată pericolul unei deflaţii - chiar dacă rata inflaţiei a avut tendinţa de a ajunge la zero în anumite regiuni din zona euro. Acum însă constatăm îndreptarea ratei inflaţiei către idealul BCE de aproape 2 procente. De ce mai continuă atunci alimenterea în exces cu capital a zonei euro?

Nu-i vorba de conjunctură

Răspunsul este simplu. Italianul Mario Draghi pretinde că vrea să susţină creşterea economică în zona euro. El vrea - sau poate este influenţat de anumiţi şefi de stat - să câştige timp pentru statele înglodate în datorii din zona euro. Să câştige timp pentru a împiedica un faliment public. Şi aici nu este vizată Grecia. Grecia este la fel de importantă pentru Europa precum oraşul Bremen pentru Germania. Nu, mult mai importantă este patria lui Draghi, Italia, ţara cu cele mai mari datorii şi cu cei mai puţini politicieni dispuşi la reformă din toată uniunea monetară. 

Din păcate, alimentarea cu capital a statelor puternic afectate economic are efecte catastrofale pentru zona euro. Cel mai puţin periculos este că Bundesbank, spre exemplu, este obligată să cumpere obligaţiuni de stat - obţinând acum cel mai slab bilanţ din ultimii 14 ani.  Mult mai rău este că economiile private nu mai sunt onorate cu nici măcar 0,1 procente, în vreme ce banii pierd anual 2 la sută din valoare.

Perdanţii sunt săracii şi tinerii

În concluzie: bogaţii continuă să câştige, pentru că deţin acţiuni sau imobile. Preţurile imobilelor explodează, indexul german DAX se menţine la nivelul record de 12.000 de puncte. Acţiunile sunt la mare căutare, nu pentru că firmele ar fi deosebite, ci pentru că nu există alternative pentru investiţii.

Săracii şi tinerii sunt cei care pierd.

Politica monetară a domnului Draghi reprezintă o imensă redistribuire de jos în sus. 

Efectele secundare nedorite atrag actuala radicalizare politică. Se nasc tot mai multe şi mai vocale grupuri de cetăţeni nemulţumiţi. Ei nu ştiu exact care sunt cauzele mizeriei în care trăiesc, dar sunt tot mai iritaţi. Se mai miră cineva acum că în Europa populiştii câştigă teren?

Autor: Rolf Wenkel / A.K.