1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Incredibil şi de neînţeles

După prăbuşirea intenţionată a zborului Germanwings 4U9525 căutăm zadarnic răspunsuri. Ce găsim este durere şi solidaritate. Alexander Kudascheff comentează.

Este un coşmar. Un copilot vrea să se sinucidă - probabil, fiindcă nu se ştie nimic despre posibilele sale motive - îşi îndreaptă aeronava în picaj spre un munte, curmând conştient şi viaţa altor 149 de oameni. Sinuciderea sa devine o crimă în masă. Încrederea pe care pasagerii o au în piloţii lor - zi de zi se înregristrează mii de zboruri pe glob - este abuzată. Totuşi, acest coşmar este un caz izolat. Unul de neînţeles.

Desigur, acum se caută motivele făptaşului. Ce l-a determinat pe copilot să comită această grozăvie? Cine poartă răspunderea, a cui este vina? Nu s-a putut constata pe durata formării profesionale a tânărului pilot că suferă de ceva? Nu mai este nevoie de psihologi în procesul de selectare a candidaţilor la şcoala de pilotaj? Nu mai este nevoie de ei pe durata testelor la care sunt supuşi periodic piloţii? Poate că nu, ţinând cont că şi aceştia dau adesea greş, când e vorba de dispute familiale. De multe ori, ei nu-şi dau seama ce caractere complexe stau în faţa lor. Şi tocmai ei sunt invitaţi să-şi asume responsabilitatea, pentru liniştirea societăţii. Dar aceasta nu poate fi soluţia. Cu atât mai mult cu cât pregătirea oferită de Lufthansa piloţilor săi este recunoscută în întreaga lume.

Alexander Kudascheff

Alexander Kudascheff, Redactor-şef al DW

Prăbuşirea voită, intenţionată, a zborului 4U9525 ne lasă fără grai. Ne şochează. Ne preocupă şi ne afectează. Intuim şi simţim dimensiunea acestei grozăvii. Încercăm să înţelegem cum de s-a putut întâmpla aşa ceva. Căutăm explicaţii raţionale, care să ne ajute să înţelegem oroarea petrecută în Alpii francezi. Dar totul este zadarnic.

Oamenii suferă împreună cu rudele victimelor. Mass media manifestă (până acum) reţinere date fiind suferinţele prin care trec familiile îndoliate. Concernul Lufthansa se arată deosebit de afectat şi promite rudelor victimelor tot ajutorul necesar. Şi politicienii dau dovadă de mare empatie, fapt dovedit şi subliniat de vizita efectuată la locul tragediei de preşedintele Franţei, Hollande, de premierul spaniol, Rajoy, şi de şefa executivului german, Merkel. A fost un periplu simbolic, menit să evidenţieze solidaritatea europenilor.

Şi disponibilitatea francezilor de a ajuta din răsputeri în regiunea alpină izolată în care s-a prăbuşit aeronava este demnă de admiraţie. Ea demonstrează cât de solidari au devenit germanii şi francezii, pentru a doua oară în decurs de numai câteva luni. O dată în ianuarie, după uciderea celor 12 redactori ai săptămânalului Charlie Hebdo şi a celor patru evrei la Paris - fapte comise de terorişti islamişti, şi a doua oară acum, după prăbuşirea intenţionată a avionului. Chiar şi Angela Merkel, stăpână pe sine de obicei, s-a arătat mişcată de această dramă. Germania este în stare de şoc, Germania este în doliu.