Răul Horst la răul Orban

Acum câţiva ani, când preşedintele american George W. Bush a vorbit despre o "axă a răului", Germania l-a taxat foarte dur pe acesta. Lumea nu poate fi împărţită în buni şi răi, ca într-un basm, au spus germanii, care au catalogat, pe drept cuvânt, drept "nepolitică" o atare încercare.

"Povestitorul" de la Casa Albă, şi-a arătat însă adevărata faţa şi a început să poarte războaie împotriva celor pe care i-a considerat răi. Aşa că trebuie să fii foarte atent la fel, când politicienii încep să împartă lumea în buni şi răi. În spatele unui raționament aparent etic și moral, se ascunde prea des un alt calcul.

Buni şi răi în criza refugiaţilor

În contextul crizei refugiaților, acest obicei prost s-a răspândit, din păcate, atât în politica germană, cât și în mass-media. Cine nu a vrut să urmeze cultura de "bun venit", a fost etichetat drept "rău" şi pus la stâlpul infamiei. Simultan, a existat o supralicitare morală a celor care au făcut aceste lucruri. În spatele acestei tentative s-a aflat dorința de a domina dezbaterea publică. Câteva luni mai târziu, consecințele sunt vizibile: populiștii de dreapta au devenit extrem de puternici, presa trece printr-o criză de încredere fără precedent, în special când vine vorba despre relatările privind refugiații.

Eticheta de personaj negativ al politicii germane s-a lipit oficial şi de Horst Seehofer. Cum poate el îndrăzni să meargă la Moscova sau la Budapesta, la ticaloşii mult mai răi ai altor țări europene - tună şi fulgeră opoziția şi social-democraţii.

El zădărniceşte astfel politica Angelei Merkel. De ce a plecat acolo și dacă deplasările sale au fost convenite cu Angela Merkel - nu se discută. Nu trebuie să te joci cu copiii neascultători. Ca şi cum dialogul cu aceia pe care nu-i prea placi nu ar fi un principiu de bază al politicii. Se tace de asemenea şi în legătură cu numărul şi firescul deplasărilor externe ale şefilor germani de landuri. Degetul arătător ridicat la alţii ascunde propria dorinţă de a atrage capital politic, fie personal, fie pentru partid.

Dar, ca întotdeauna, în dezbaterea de tip "bine-rău" conținutul se pierde pe traseu. Ce se întâmplă dacă drumul european al lui Merkel în criza refugiaţilor rămâne blocat, iar Turcia nu cooperează? De ce anume țările din Europa de Est se apăra împotriva unor astfel de cote, pe care le percep ca un dictat venit de la Bruxelles sau Berlin?

Nu face parte din disputa democratică preocuparea intensă de a identifica mai multe căi de soluţionare a unei probleme? Acest lucru nu înseamnă şi să asculţi părerea celorlalţi? Uneori, în dezbaterea actuală apare impresia că anumite vicii germane agravează problemele şi mai rău - aroganța și atitudinea de tip "eu ştiu mai bine", spiritul de subjugare și lipsa unei culturi a propriilor erori.

Cel puţin în presa germană pare că şi-a făcut apariţia un serios proces de reflecţie. În cadrul evenimentului "Mainzer Medien Disput", redactori-şefi ai unor publicaţii influente din Germania au discutat, folosind multă autocritică, despre criza de încredere cu care se confruntă presa, respectiv despre o "presă a minciunii". În politică, acest proces va începe imediat după alegerile regionale, care vor deranja masiv ordinea partidelor.

Şi încă ceva despre Bavaria. Strânsa prietenie cu Ungaria nu este deloc nouă, ci are în spate o tradiţie. În 1956, după ce armata sovietică a înfrânt revolta, mii de refugiaţi maghiari au venit în Bavaria, unde au fost primiţi cu multă căldură. Acum, ei sunt perfect integraţi în Germania.