1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Guvernul Poloniei la răscruce

Nu e semn bun ceea ce s-a întâmplat zilele trecute în Seimul polonez. Nicio mare demonstrație nu a escaladat până acum așa. Conducerea trebuie să se trezească, e de părere Rosalia Romaniec.

Întâmplările de acum câteva zile reprezintă o cotitură. Niciodată, din 1989 încoace, poliția poloneză nu a recurs la violență pentru a le face drum liber guvernanților. Ignorând poporul protestatar. Conducerii ar trebui să-i fie rușine. În loc să găsească soluții, promovează în continuare scindarea și destabilizarea Poloniei.

Pentru o imagine mai clară, aruncăm o privire către ceea ce s-a întâmplat zilele trecute: mii de oameni s-au adunat în fața clădirii Seimului din Varșovia în seara de vineri, după ce s-a aflat că actuala conducere intenționează să limiteze accesul câtorva medii în parlament. Oamenii au ieșit imediat pe străzi, nu numai la Varșovia. Mulți au urmărit evenimentele din clădirea Seimului pe mediile sociale, fiind șocați de aceste scene, neobișnuite pentru Polonia.

Revin amintiri vechi

Unui politician de opoziție din parlament i-a fost închis microfonul. Acesta a fost un simbol fatal. Opoziția a ocupat imediat plenul. Tumultul a fost transmis live pe Facebook de câțiva deputați. Apoi demonstranții au încercat fără succes să intre în clădirea Seimului, blocând în scurt timp toate ieșirile.

Deși situația se înrăutățea cu fiecare sfert de oră, partidul de la guvernare nu a întrerupt votarea unor legi, ci a mutat totul din plenul parlamentului într-o altă sală. Se voia blocarea participării opoziției. Apoi, cei de la guvernare nu au putut părăsi clădirea, pentru că afară se aflau sute de oameni. Abia cu puțin înainte de ora 3:00 poliția a mijlocit, printr-o acțiune masivă, ieșirea a doi politicieni -  șefa de guvern Szydlo și ”gurul” său Kaczyński, care nu are nicio funcție în actuala conducere, dar își subordonează guvermul, în poziția de șef al partidului de la guvernare, PiS.

Rosalia Romaniec conduce redacțiile central și est-europene la DW

Rosalia Romaniec conduce redacțiile central și est-europene la DW

Sigur că este o rușine pentru guvern, atunci când propriul popor protestează atât de vehement, încât numai poliția poate salva situația. Scenele cu femei și bărbați urlând, imobilizați la pământ, amintesc în mod periculos de timpurile în care poliția era numită miliție.

Riscul unei escaladări

Este dovada incapacității acestui guvern. Și un semn rău pentru Polonia. S-a ajuns la un nivel de haos la care se pare că nici nu mai contează cine are dreptate sau nu, despre ce legi este vorba sau cine pe cine a provocat. Oamenii încetează să argumenteze rațional, poziționându-se pur și simplu de o parte sau alta. Divizarea e din ce în ce mai mare, iar fronturile se înăspresc. Ar fi timpul să aruncăm o privire la rece. Și atunci vom vedea clar că tot mai mulți polonezi sunt atât de consternați, încât ies pe străzi în mijlocul unei nopți de decembrie și demonstrează pentru un lucru care i-a unit de multe ori în trecut: sentimentul libertății

Când acest motor polonez pornește, nu-l mai oprește nimic. În ziua următoare, oamenii au ieșit din nou pe străzi. Statul a adus din nou poliția în centrul Varșoviei. În aceeași seară, prima ministră a făcut o declarație nu foarte impresionantă la televiziune. Dar popularitatea nu este totul; trebuie să acționezi democratic. În primul rând, guvernul trebuie să rămână fidel constituției, și nu unui șef de partid fără scrupule cum este Kaczyński, un politician care în loc să întărească sentimentul de unitate al poporului, îl scindează. Altfel nu va rămâne mult la putere. Nu în această țară.

Autoare: Rosalia Romaniec / lp