1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Germania face faţă situaţiei

Limpede şi fără echivoc, Angela Merkel a luat poziţie în chestiunea refugiaţilor. Cancelara e pe drumul cel bun, dar ar fi bine dacă pe viitor n-ar mai pierde timingul din vedere - apreciază Dagmar Engel.

Era cât se poate de logic şi nimerit ca la marea conferinţă de presă pe care o susţine anual la Berlin în faţa jurnaliştilor germani şi străini Angela Merkel să abordeze problema refugiaţilor şi imigranţilor. Cu acest prilej cancelara a precizat că:

1. Există dreptul fundamental la azil şi protecţie pentru cei ameninţaţi de război şi persecuţii.

2. Există dreptul fundamental la respectarea demnităţii umane, valabil pentru toţi, indiferent de unde provin aceşti oameni şi dacă au sau nu şanse de a li se aproba cererea de azil.

3. Cine încalcă aceste drepturi fundamentale, cine îi agresează pe oamenii care sosesc aici sau le incendiază adăposturile, acela va fi supus unor pedepse severe, aşa cum le prevede statul de drept. Cu asta am încheiat discuţia!

Neobişnuit

Formulări neobişnuite pentru Angela Merkel, dat fiind că nici n-a fost vorba de vreo discuţie. Cancelara n-a manifestat defel înţelegere pentru extremiştii de dreapta, despre aceştia nici nu se discută, căci nimic nu justifică acţiunile pline de ură contra refugiaţilor şi imigranţilor. Merkel nu se adresează xenofobilor şi, dacă s-ar putea, n-ar vorbi nici despre cei care aţâţă la ură. Oricât de mică ar fi atenţia pe care le-ar acorda-o acestor persoane, n-ar face decât să le întărească poziţia. Ei ar trebui ţinuţi la distanţă. Cancelara a ales în schimb calea exemplelor pozitive, arătând că e mândră de faptul că numărul celor care le sar în ajutor refugiaţilor îl depăşeşte cu mult pe cel al xenofobilor. E mândră şi plină de recunoştinţă. Până şi presa a avut parte de cuvinte de laudă din partea şefei guvernului de la Belrin pentru felul în care a relatat pe această temă. Cum spuneam, declaraţii neobişnuite.

Engel Dagmar Kommentarbild App

Dagmar Engel

Puternic

Angela Merkel a evitat chiar să raporteze problema refugiaţilor la întreaga Europă. Desigur, e vorba şi de căutarea unei soluţii europene. În joc sunt chiar valorile europene fundamentale, universalitatea drepturilor civice, în cazul în care europenii nu vor face faţă provocării. Dar Germania e parte a Europei. Nu rămâne loc pentru interpretări atunci când cancelara spune răspicat: Germania e puternică, vom face faţă situaţiei. Am reuşit să gestionăm criza bancară, criza elenă şi renunţarea la energia atomică. În situaţii extreme, cancelara nu fuge de răspundere, ci ia poziţie - aşa poate fi interpretat mesajul Angelei Merkel.

Basta

Dacă n-ar exista factorul timp... Cuvintele rostite de cancelară ar fi fost şi mai nimerite cu o săptămână în urmă. Sau chiar mai devreme, cu câteva săptămâni în urmă, când au avut loc, în Saxonia, primele demonstraţii contra plănuitelor adăposturi pentru refugiaţi. Poate că ar fi putut fi evitate astfel incidentele din Heidenau. O discuţie trebuie purtată atunci când devine necesară - a apreciat, la conferinţa de presă de la Berlin, Angela Merkel. Dar atunci când e vorba de drepturile fiundamentale, care nu pot fi puse sub semnul întrebării, chestiunea trebuie abordată din timp. Pe puncte: unu, doi, trei, ca mai sus. Şi cu asta basta.

Vă mai recomandăm