1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Fraudă electorală evidentă în Rusia

Ingo Mannteufel/os19 septembrie 2016

Alegerile din Rusia sunt doar aparent democratice: în spatele fațadei se ascund fraude electorale și apatie politică. Pe termen lung, situația pune sub semnul întrebării legitimitatea întregului sistem.

https://p.dw.com/p/1K4r8
Imagine: picture-alliance/dpa/M. Shipenkov

Rezultatul anunțat după alegerile parlamentare din Rusia nu a fost deloc surprinzător: câștigarea de către partidul de guvernământ "Rusia Unită" a unei majorități clare de două treimi în Duma de Stat a fost probabil decisă deja demult la Kremlin. La fel și accederea în Parlamentul de la Moscova a altor trei formațiuni, controlate de fapt tot de Kremlin.

Conducerea rusă a reușit să își aranjeze apele după bunul plac fără să se mai ajungă la protestele de stradă masive din urmă cu cinci ani. Atunci, mii de ruși au ieșit pe străzi în ciuda gerului aspru la Moscova și Sankt Petersburg, pentru a demonstra împotriva fraudelor și manipulărilor electorale.

Democrație de fațadă

Și de data aceasta au existat înregistrări video și alte indicii privind falsificarea votului - de exemplu prin introducerea în urne a unor grămezi întregi de buletine de vot sulimentare. Dar în Rusia anului 2016, spre deosebire de cea a anului 2011, aceste lucruri nu au mai generat mobilizarea celor nemulțumiți și a celor care gândesc altfel decât Kremlinul. Represiunile din ultimii ani i-au aruncat pe toți într-o apatie politică.

Criticii Kremlinului nu au avut șanse în fața partidului "Rusia Unită", favorizat major atât mediatic, cât și administrativ. Kremlinul a putut astfel înfrumuseța și fațada democratică, numind o nouă șefă a comisiei electorale, reducând pragul electoral de la 7% la 5% și permițând accesul pe liste al partidelor critice.

Ingo Mannteufel este șeful redacției ruse la DW
Ingo Mannteufel este șeful redacției ruse la DW

În climatul politic rus, dominat de percepția unei inventate amenințări din afara țării la adresa fortăreței rusești, campania electorală seacă și fără conținut nu a servit decât scopului de a le arăta oamenilor că nu există alternativă la partidul lui Putin "Rusia Unită".

Depolitizarea societății ruse se reflectă foarte bine în participarea foarte scăzută la vot - de doar 48%. În 2011, la urne se prezentaseră 60% din cei cu drept de vot. Ambele numere au fost însă probabil umflate de autorități.

Apatia ca factor stabilizator

Participarea scăzută la vot în Rusia nu poate fi comparată cu cifrele similare din anumite țări democratice. Pentru că în Rusia sunt practic aproape obligați să meargă la vot toți cetățenii dependenți financiar de stat: funcționari, soldați, profesori, angajați ai firmelor de stat din industrie și agricultură. În special rușii din afara marilor orașe nu scapă de presiunea de a se prezenta la urne.

Dreptul de a nu vota îl pot exercita doar anumiți cetățeni ruși, independenți economic de structurile de stat, mai ales în metropolele Moscova și Sankt Petersburg. Acolo, participarea la urne a fost mult sub media generală de 48 de procente. În seara alegerilor, se vorbea de valori de participare de 20%, crescute mai târziu, peste noapte, poate după ce au fost introduse în urne buletinele de vot suplimentare?

Nimic nu indică mai clar apatia politică generalizată decât o prezență la urne de 30% în marile orașe.

Legitimitate îndoielnică

Pe moment, acest dezinteres pentru politică este util Kremlinului. Duma de Stat are acum alcătuirea dorită de conducere. Dar ce legitimitate mai are o instituție politică, atunci când marea majoritate a locuitorilor din Moscova, Sankt Petersburg sau Novosibirsk nu se prezintă la vot? Și când în toată țara votează în jur de jumătate din electorat, și acesta de voie, de nevoie? Democrația de fațadă a Rusiei stă pe un fundament extrem de nisipos.

Nu mai surprinde pe nimeni prin urmare faptul că taman în prima zi de după alegeri ies la iveală planurile Kremlinului de a reunifica toate serviciile de informații și structurile de securitate rusești într-un atotputernic "Minister al Siguranței Statului" - analog al KGB.