1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Firava victorie a raţiunii

Jamsheed Faroughi / vd18 ianuarie 2016

Iranul sărbătoreşte ridicarea sancţiunilor economice, iar comunitatea internaţională răsuflă uşurată. Totuşi, unele forţe doresc mai degrabă revenirea la retorica veche, crede Jamsheed Faroughi.

https://p.dw.com/p/1HfIS
Imagine: picture alliance/dpa/A. Taherkenareh

Dosarul atomic iranian s-a încheiat în urma unui amplu şi greoi proces de negocieri. Astfel, sancţiunile economice impuse republicii islamice au luat sfârşit după 13 ani. Anunţul oficial făcut în acest sens de şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, şi ministrul iranian de externe, Mohammed Sarif, marchează un moment cu adevărat istoric.

Dacă ne uităm înapoi la drumul lung și anevoios către acordul nuclear, putem înțelege foarte bine cât de prețios este acest document. Au existat nenumărate discuții, negocieri eşuate, decizii de scurtă durată, amenințări militare și sancțiuni atotcuprinzătoare. Ba chiar şi atacuri ciudate asupra unor specialişti iranieni în fizică nucleară, acte de sabotaj și ofensive cibernetice misterioase asupra instalațiilor nucleare iraniene. Aceste lucruri nu ar trebui să rămână nemenționate.

Ani de zile, acțiunile Iranului în cadrul negocierilor nucleare au urmat tactica tragerii de timp. Nu o dată, conducerea de la Teheran chiar a susținut că sancțiunile au fost şi sunt ineficiente. Iată, însă, că acum Teheranul a cerut ridicarea imediată a sancțiunilor.

Faroughi Jamsheed Kommentarbild App
Jamsheed Faroughi

Spargerea gheţii în conflictul nuclear cu Iranul este cea mai mare realizare diplomatică din mandatul președintelui american, Barack Obama, și, de asemenea, o victorie a forțelor moderate din Iran care au înțeles în cele din urmă semnele vremurilor și s-au distanțat de aventurile nucleare periculoase din țara lor.

Situaţie fragilă

Până acum, toate bune şi frumoase. Însă victoria rațiunii a fost una pe muchie de cuţit, ceea ce înseamnă că situația este, prin urmare, foarte fragilă. În plus, există numeroşi dușmani ai acordului, omniprezenţi la toate nivelurile posibile: național, regional și internațional.

Poporul iranian sărbătoreşte ridicarea sancțiunilor. Dar, în cercurile de putere din Iran, există un grup care a avut ani de zile numai de profitat de pe urma tensiunilor şi a violenţelor în regiune. Exact acest grup are nevoie de SUA ca inamic, atât ideologic, cât și financiar. Mulți s-au îmbogăţit masiv la umbra sancţiunilor şi a crizei generate de acestea. Susţinătorii acestora sunt cei care atacă ambasadele, care ies pe străzi strigând împotriva Israelului și a Occidentului, şi care proferează vorbe pline de ură și ard steaguri.

Duşmanii acordului diplomatic şi revenirea Iranului pe scena comunităţii internaţionale acţionează împreună. Din acest punct de vedere, hardlinerii iranieni, premierul israerlian Benjamin Netanyahu, candidatul la preşedinţia SUA, Donald Trump, şi regele Salman al Arabiei-Saudite au obiective similare. De ce? Pentru că se tem de apropierea Iranului de occidentali.

Fără minuni

Sancţiunile au afectat grav economia iraniană. Industria este falimentară, iar lipsa investiţiilor şi a expertizei, precum şi restricţiile comerciale impuse ţării au afectat în special exporturile de ţiţei brut şi gaz. Bilanţul încăpăţânării de a nu renunţa la un program nuclear lipsit de sens este dureros: miliarde de dolari au fost efectiv pulverizate, iar oportunităţile politice apărute după tumulturile din lumea arabă, irosite. Astfel, Iranul a ajuns să fie mai izolat ca oricând.

Ridicarea sancţiunilor împotriva iranienilor este o condiţie necesară pentru combaterea inegalităţilor sociale, însă, fără îndoială, nu un panaceu. Prin urmare, nu ar trebui aşteptate minuni.

Stingerea paşnică a diferendului atomic este o victorie a oamenilor rezonabili din Iran. Ei sunt chemaţi acum să protejeze şi consolideze acest succes împotriva atacurilor interne şi externe. Orice altă cale ar fi greşită!