1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Fără soluții în privința Rusiei?

Merkel și Obama nu sunt de acord într-o chestiune esențială, dar subliniază în același timp unitatea lor în cazul conflictului din Ucraina. Cei doi lideri se află într-o poziție dificilă, constată Gero Schließ.

Canelara germană Angela Merkel și președintele american Barack Obama au păreri diferite în privința livrărilor de armament către Ucraina. În pofida acestui aspect, cei doi au arătat unitate la conferința de presă comună de la Washington și au dat asigurări că Vestul este pe aceeași lungime de undă față de președintele rus Vladimir Putin. De profesie fizician, doamna Merkel, pentru care precizia intelectuală contează foarte mult, ar trebui să știe că unitatea nu stă în picioare fără un acord și în chestiunea livrărilor de arme. Politicienei Merkel nu îi rămâne însă altceva de făcut decât să se pregătească pentru momentul în care liderul de la Casa Albă ar putea decide să trimită Ucrainei armamentul atât de necesar.

Corespondentul Deutsche Welle Gero Schließ

Corespondentul Deutsche Welle Gero Schließ

Obama și Merkel nu ar trebui însă să-și facă iluzii. Putin a sesizat demult diferendele dintre partenerii occidentali și a încercat mereu să se folosească de ele. El va continua să încerce să-i învrăjbească pe aliații vestici, ceea ce înseamnă că unitatea transatlantică este acum de importanță maximă. Nu doar în conflictul cu Rusia, ci și în lupta cu Statul Islamic, la negocierile nucleare cu Iranul, la conflictul din Orientul Mijlociu, la pacificarea Afganistanului. Lumea nu a mai avut atâtea focare de conflict de la al doilea război mondial încoace. Și peste tot, americanii și europenii ar face bine să lucreze împreună. Poziția unitară și managementul comun al crizelor reprezintă o asigurare de viață în acest context.

Așteptări mari de la Merkel

Criticii interni ai lui Obama nu țin cont însă de aceste circumstanțe. În frunte cu senatorul republican John McCain, ei îl prezintă pe Obama drept un președinte slab și incapabil de decizii dificile, care permite dușmanilor Americii să acționeze tot mai îndrăzneț și care și-ar fi dovedit deja slăbiciunile în Siria și Irak. Aceiași critici nu s-au sfiit să fie nepoliticoși inclusiv cu Angela Merkel, șefa unui guvern străin prieten. Ei sunt conștienți de faptul că europenii și americanii folosesc tonuri diferite în discuțiile cu Rusia.

Totuși nu trebuie să se ajungă până aici. În SUA, Angela Merkel este considerată lidera care a ținut Europa unită în acest conflict cu Rusia. Ea a readus Germania la vârful scenei politice internaționale. Pe ea se pune bază. Președintele american are în sfârșit cu cine să vorbească în Europa, acel lider decisiv care a lipsit mult timp, după cum se lamenta la Washington Henry Kissinger. Acel lider este cancelara federală. Acest fapt este impresionant până și pentru criticii lui Merkel de ambele părți ale Atlanticului.

Există un Plan B?

Obama știe pe cine poate conta

Obama știe pe cine poate conta

În pofida forței sale, Angela Merkel este deosebit de vulnerabilă în această fază a conflictului ucrainean. Ea s-a expus public cu ultimele sale inițiative diplomatice, și-a asumat riscuri. Obama ține cont de aceste aspecte. Altfel nu se explică decizia sa de a amâna o hotărâre în privința livrării de arme către Kiev până după summitul de la Minsk.

Dacă acesta va eșua, chestiunea armelor pentru Ucraina va fi reluată și mai intens. Ar fi bine într-un astfel de caz ca lui Putin să-i fie transmis un mesaj unitar puternic. Să se continue până acum cu sporirea treptată a sancțiunilor ar însemna pentru Putin o dovadă de slăbiciune a Vestului. Și nici situația tot mai rea în care se află populația ucraineană nu ar permite extinderea actualei strategii.

Înarmarea ca semn al eșecului

Moderație sau răspuns mai agresiv - această decizie trebuie să fie parte a unei noi strategii privind Rusia. Cum să fie abordat în continuare Putin? Ce e de făcut cu o țară care reinterpretează ordinea internațională de după al doilea război mondial, care este cuprinsă de un val de naționalism și care respinge modernizarea? Chiar și Angela Merkel, o bună cunoscătoare a Rusiei, a recunoscut de curând că nu are răspunsuri la aceste întrebări. Iar chestiunea livrării de arme Ucrainei este tot o expresie a acestei acute lipse de soluții. Ea ar fi o recunoaștere că diplomația și moderația au eșuat.