Fără teamă de aderarea Turciei!

Susținătorii ieșirii Marii Britanii din UE nu se dau înapoi de la nimic pentru a le provoca britanicilor teamă de Europa înaintea referendumului care va decide soarta apartenenței lor la blocul comunitar. Ultima afirmație a liderilor campaniei pro-Brexit: la porțile Regatului Unit s-ar afla 70 de milioane de turci. Pe de o parte este exagerată atracția pe care o exercită insula britanică pentru eventuali migranți; pe de altă parte, Turcia este foarte departe de o aderare la Uniune.

Unii europeni remarcă asta cu regret, alții nu-și pot ascunde bucuria: Turcia se îndepărtează tot mai mult de noi. Îi persecută pe jurnaliști, scriitori și pe politicienii din opoziție. Lista cu acțiunile antidemocratice ale regimului Erdogan crește pe zi ce trece. Autocrația președintelui Erdogan este tot mai pregnantă. Toți cei care îl contrazic devin dușmanii lui. Situație în care se află pe moment aproape întreaga UE, Parlamentul European, deputații germani, ce mai, toată lumea. Liderul turc este înconjurat de dușmani închipuiți, o paranoia stimulată din plin.

Precum cămila prin urechile acului

Erdogan are șanse la fel de mari să adere la UE precum o cămilă să treacă prin urechea acului. Uniunea dorește deocamdată să mai salveze acordul cu Turcia privind refugiații - cel puțin pe hârtie. Dacă trece cu bine însă de vară, UE poate explica la reuniunea din octombrie, când se va rediscuta chestiunea ridicării vizelor de călătorie pentru turci, că din păcate Ankara nu îndeplinește condițiile necesare în acest sens. "Ne pare foarte rău", se va auzi la Bruxelles. La toamnă se încheie sezonul de migrație pentru refugiați. Dacă granița cu Macedonia va rămâne închisă, migrația va putea fi pe mai departe controlată, indiferent de amenințările Turciei.

Memoria contemporană a oamenilor este însă extrem de scurtă. Să ne reamintim deci: nu a fost altul decât premierul Marii Britanii Tony Blair care a insistat în 2005 pentru deschiderea negocierilor de aderare a Turciei la UE. Franța s-a opus pe față, Germania a fost sceptică, mai ales tabăra conservatoare. Respingerea franco-germană a fost bazată atunci mai degrabă pe resentimente, acum ea este însă total justificată: Turcia devine un stat tot mai nedemocratic, potențial periculos, în care cu greu se mai poate avea încredere. O evoluție tristă, dar pe care nu o putem influența.

Toate încercările Bruxelles-ului de a înfrumuseța această realitate sunt de fapt doar gesturi diplomatice. Direcția este clară: peste câteva luni, întregul pachet - acordul cu refugiații, liberalizarea regimului de vize, negocierile de aderare - va zbura pe fereastră. Negocierile de aderare vor fi înghețate, cum ar și trebui de fapt să fie. Cândva, mult mai târziu, când vom fi cu toții bătrâni și încărunțiți iar Erdogan se va fi retras la azilul de sultani, vom putea să o luăm de la capăt cu Turcia.