1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Erdogan și "dușmanii Turciei"

Derapajele verbale ale președintelui turc au devenit regulă deja de ceva vreme. Dar asta nu este tot, crede Kersten Knipp. Mult mai nociv este faptul că el ține națiunea turcă ostatică în miturile istoriei.

Să asculți ieșirile în decor verbale ale președintelui turc este ceva aparte. "Nu-și cunoaște locul potrivit", a spus Erdogan zilele trecute despre ministrul german de Externe Sigmar Gabriel. "Cine te crezi tu să vorbești de președintele Turciei? Vorbește cu ministrul meu de Externe!"

Pe zeci de mii de germani născuți în anii '60 sau '70, genul acesta de exprimări îi trimit cu gândul nostalgic la anumiți profesori din aripa dură, de obicei de latină și greacă veche, ultimi reprezentanți ai acestui stil de viață autoritar, a cărui disoluție s-a petrecut rapid atunci, încât pare din vremuri total îndepărtate.

Dascăli care credeau că acest comportament sever exagerat i-ar fi influențat și supus pe elevi. Oameni care nu pricepeau deloc cât de anacronici sunt în contextul noilor tendințe mult mai relaxate, cât de puțin în comun au cu spiritul prezentului. De drama acestei generații triste aduc aminte acum, din perspectivă germană, izbucnirile președintelui turc.

Marele manipulator

Nimănui nu-i este însă milă de inadecvarea lui Recep Tayyip Erdogan. Din contră: comportamentul autoritar al liderului de la Ankara - ca atunci când îi tutuiește pe cancelara germană sau pe ministrul de Externe - nu este altceva decât o încercare de manipulare istorică. Prin comportamentul său necioplit Erdogan se prezintă drept un bărbat puternic, un protector, un "tată" al turcilor. La fel ca odinioară Mustafa Kemal "Atatürk" - "tatăl națiunii turce" - dar cu maniere mult mai fine.

Asocierea lui intenționată cu Atatürk arată și cât de puternic s-a rătăcit Erdogan în ițele istoriei: Atatürk, exemplul și rivalul imaginar al lui Erdogan, este mort de aproape 80 de ani.

Redactorul DW Kersten Knipp

Redactorul DW Kersten Knipp

De Atatürk cel orientat pe o societate seculară, Erdogan încearcă mereu să se delimiteze, făcând apel la moștenirea otomană și islamică a Turciei. Dar recursul amar la ideologie nu face decât să camufleze orice deosebiri.

Căci pe ambii lideri turci îi unește cultura nevrotică a fricii, pe care o exploatează cu toată forța. Aceasta a apărut în ultimele decenii ale Imperiului Otoman, pe vremea când Occidentul vorbea de "bolnavul de pe malurile Bosforului". Mulți turci au început să creadă atunci că ar fi înconjurați din toate părțile doar de dușmani, pe fondul disoluției autorității centrale. Erorile politice ale Imperiului Otoman au dus la pierderi teritoriale amare, în urma cărora turcii au devenit foarte suspicioși cu privire la intențiile țărilor vecine. Astfel s-a născut naționalismul turc.

În fabrica de mituri a istoriei

Acest sentiment a fost de atunci exploatat mereu de elita politică a țării. Creatorul republicii turce Atatürk folosea același ton naționalist precum astăzi Erdogan. Ambii urmăreau să-și țină națiunea captivă în trecut, să nu-i dea voie să iasă din groaznica fabrică de mituri naționale.

Supracompensație simbolică, pentru a masca vidul de putere: dacă acest mecanism era poate de înțeles în anii de început ai republicii turce, el este extrem de dăunător azi, aproape 100 de ani mai târziu. El generează acest val de șovinism otrăvitor pe care Erdogan speră să navigheze spre victorie la alegerile din 2019.

Acesta este obiectivul pentru atingerea căruia orice este permis. Nu se codește deloc să-și țină o parte din populație captivă în miturile trecutului. Pentru propriul său succes politic, preferă să le refuze conaționalilor săi accesul la prezent. În Germania, retorica lui Erdogan poate foarte bine să pară ridicolă și depășită. Dar în Turcia ea blochează evoluția culturală și politică a țării. Din acest punct de vedere, derapajele reacționare ale lui Erdogan sunt oricum dar nu amuzante.

Autor: Kersten Knipp/os