1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Donald Tusk, un esteuropean la vârful UE

Noul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, va face să adie alt vânt la Bruxelles. Dar ar putea să şi înveţe ceva de la predecesorul său, Herman Van Rompuy, consideră Christoph Hasselbach.

Fostul preşedinte al Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi-a exercitat funcţia cu maximă reţinere. Imediat după ce a fost învestit în funcţie, el a declarat că părerile sale nu contează şi principoala sa sarcină este asigurarea consensului între statele membre ale UE. Modestia sa era pe alocuri vecină cu masochismul. De neuitat a rămas scena în care britanicul Nigel Farage, preşedintele formaţiunii eurosceptice UKIP, l-a calificat pe Van Rompuy în Parlamentul European drept personaj "având charisma unei cârpe umede şi înfăţişarea unui mărunt funcţionar bancar". Van Rompuy s-a foit în fotoliu, a dat ochii peste cap dar a suportat stoic tirada. Scena n-a fost una plăcută.

Van Rompuy a fost primul preşedinte permanent al Consiliului European. Preşedintele conduce de exemplu reuniunile şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor UE şi reprezintă Uniunea în afară. Până în 2009, şefii de stat şi de guvern au asigurat prin rotaţie preşedinţia Consiliului European. În comparaţie cu politicieni experţi în a se pune în scenă cum au fost Tony Blair sau Jaques Chirac, Van Rompuy părea mai degrabă un şoricel cenuşiu. "Defectul" său era în plus provenienţa sa belgiană. Venea deci dintr-o "non-ţară", după cum a afirmat în derâdere Nigel Farage în cursul aceluiaşi discurs, referindu-se la conflictul insurmontabil dintre valoni şi flamanzi. Totuşi, originea belgiană şi modestia sa au fost tocmai baza relativului succes repurtat de Van Rompuy în mandatul său. În Belgia, a cărei statalitate se bazează pe un compromis el, a învăţat să asigure consensul. Tot acolo a învăţat că un fel ofensiv de abordare dăunează mai degrabă cauzei decât s-o ajute. Mai ales în contextul crizei financiare, eforturile susţinute ale lui Van Rompuy în vederea unor decizii comune s-au dovedit eficiente.

Christoph Hasselbach

Christoph Hasselbach

La acestea se adaugă faptul că şefii de stat şi de guvern europeni doreau neapărat un preşedinte mai degrabă şters pentru Consiliul European. Iniţial, şi Tony Blair era în discuţie pentru ocuparea acestui post. Dacă i s-ar fi permis să-l ocupe, UE s-ar fi afirmat cu siguranţă mai pregnant la nivel internaţional, dar asta s-ar fi petrecut în dauna celorlalţi lideri europeni şi ei nu au dorit asta. De aceea a fost preferat van Rompoy. Iar şefii de stat şi de guvern par să fie în general mulţumiţi de prestaţia sa, de om al consensului, de mediator şi trăgător de sfori din umbră. Altfel, nu l-ar fi reconfirmat în funcţie cu doi ani şi jumătate în urmă. Dacă UE a reuşit să-şi păstreze coeziunea în timpul ultimilor cinci ani, aceasta s-a datorat în mare parte şi lui Van Rompuy, fără ca el să fie, bineînţeles, răsplătit pentru asta. Iar dacă Uniunea nu a reuşit să aibă atitudine unitară în chiar toate chestiunile, asta nu a fost din vina belgianului.

Donald Tusk pare să fie un succesor potrivit. Judecând după apariţiile sale de până acum, are câteva din calităţile lui Van Rompuy şi compensează din defectele acestuia. Dusk nu se va mulţumi însă cu un rol modest. Iar asta va fi în beneficiul UE. Uniunea, cu cele 28 de state ale sale şi cu cei 500 de milioane de locuitori nu joacă din nefericire rolul pe care-l merită în politica internaţională. Aceasta are de a face şi cu reprezentanţii săi la vârf. Herman van Rompuy nu a putut face nimic pentru a schimba această stare de fapt, deşi era din punct de vedere formal reprezentantul suprem al UE. Acum lucrurile s-ar putea schimba, Donald Tusk beneficiind de relaţiile strânse şi diverse pe care şi le-a făcut în anii în care a fost premier polonez.

Interesant va fi de urmărit ce perspectivă va aborda est-europeanul Donald Tusk în conflictul UE cu Rusia. Polonia este mai apropiată geografic de Rusia, a suferit de pe urma Rusiei în timpul URSS. În contextul crizei din Ucraina, Tusk a adoptat în calitate de premier polonez, un ton mai dur în relaţiile cu Kremlinul decât alţi şefi de guvern din occident. Dar el nu are voie să se lase călăuzit numai de originea sa în timpul exercitării mandatului la vârful Uniunii, ci trebuie să ţină cont de toate părerile. Dar noua perspectivă este benefică pentru UE, câtă vreme occidentul are încă o poziţie dominantă. Tusk poate realiza progrese şi în domeniul economiei. Cât timp a fost şeful executivului de la Varşovia, el a aplicat o serie de reforme care au permis ţării să treacă cu bine prin valurile crizei fără a necesita pachete de asistenţă financiară. Că idolii săi în plan economic sunt liberalii Margaret Thatcher şi Ronald Reagen - asta ar trebuie să treacă sub tăcere, fiindcă ar provoca inutil o nouă polarizare la nivelul UE.

Donald Tusk nu se lasă călăuzit de ideologie. Nici în politica economică, nici în relaţiile cu Rusia. Este un pragmatic. De altfel ideologii nu au ce căuta în fruntea Consiliului European. El nu trebuie decât să înveţe mai bine limba engleză. Vorbeşte bine germană şi rusă. Dar fără engleză nimic nu funcţionează la nivel internaţional.