1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Doar comisarul Încredere este de ajutor

Întâi a scăpat, apoi a fost prins cu ajutorul altor refugiați. După arestarea unui posibil terorist la Leipzig, se vorbește mult de eșecul poliției. Ar fi potrivit însă să facem o pauză, crede Richard Fuchs.

Nu, Germania nu a devenit altă țară în ultimele 48 de ore. Chiar dacă evenimentele din Chemnitz și Leipzig au ținut pe toată lumea cu sufletul la gură. Urmărirea sirianului de 22 de ani Jaber al-Bakar, explozibilul găsit în locuința sa din Chemnitz, faptul că a reușit în primă fază să scape și în final arestarea lui, care a fost posibilă doar cu ajutorul altor refugiați - toate acestea au agitat întreaga Germanie. Pe politicieni, pe autoritățile de securitate, opinia publică. Cu toții își bat capul în legătură cu învățămintele pe care trebuie să le tragem din cazul Jaber al-Bakar. Un refugiat care, după toate aparențele, ar fi urmat să comită un atac terorist de amploare, în slujba Statului Islamic.

Alarmismul nu este un serviciu de securitate bun

În astfel de discuții, nu trece mult până se ajunge la arătarea cu degetul a presupușilor vinovați: unii acuză poliția din landul Saxonia de diletantism și eșec, alții se axează pe blamarea laolaltă a tuturor refugiaților. Se aud tot mai tare vocile celor care cer ca serviciile secrete și de securitate să primească puteri sporite, ca biografiile tuturor refugiaților să fie studiate în cel mai mic detaliu. Indiferent cine ce cere, justificat sau nu, un lucru este clar: tonul este prea ridicat.

Richard Fuchs

Richard Fuchs

Acum, după ce Germania ar fi scăpat la mustață de un atac terorist, mulți își văd confirmate pozițiile. Și iar se reia dezbaterea încinsă și în mare parte nenecesară: criticii cancelarei Angela Merkel (CDU) știau dintotdeauna că, odată cu masa de refugiați, în Germania vor intra și teroriști. Ultimul caz este pentru ei doar vârful aisbergului. Dintr-un alt spectru politic se încearcă lansarea unei povești despre eroism: doar prin implicarea neînfricată a unor tineri sirieni la Leipzig ar fi putut fi prins Jaber al-Bakar. Pe de o parte avem opiniile dure, la limita rasismului și islamofobiei, pe de altă parte avem miturile despre eroi. Ce ne spun toate astea despre starea societății noastre?

Otrava teroriștilor acționează

Cine observă cu o minte limpede această dezbatere, ceea ce mai demult era considerat o virtute, vede că suntem în continuu sub imperiul agitației. Alarmismul a devenit ceva obișnuit în societatea politică actuală. Ceea ce nu este deloc bine. Cine nu adoptă o atitudine extremă după astfel de evitări la mustață a unor acte teroriste, acela nu acționează patriotic. Cine nu cere imediat schimbări politice majore, acela nu este conștient, în ochii multora, de gravitatea situației. Dar nu este deloc așa!

Cine se agită mereu, acela răpește unei societăți democratice deschise principalul ei factor coagulant: încrederea. Fără ea, nici forțele de securitate, nici cetățenii nu pot face față pericolului terorist. Realitatea ne-o dovedește mereu: fără încredere în propriile vieți, "eroii din Leipzig" nu s-ar fi încumetat să-l imobilizeze pe conaționalul lor suspectat de terorism. Fără încredere, nu vor mai rămâne în curând cetățeni care să apere democrația, statul de drept și Constituția. Acolo unde lipsește această încredere, acolo acționează otrava fricii semănate de teroriști. Mai întâi în mințile oamenilor, apoi în faptele lor. Dar cum vom reuși să evităm ca națiunea noastră să fie cuprinsă de atmosfera apocaliptică și de fatalism, în locul vigilenței și încrederii?

Vigilență și încredere

Simplu - nepermițând terorii să pună stăpânire pe noi. Nici pe gândurile, nici pe faptele noastre. Legi anti-terorism și alte măsuri de combatere eficientă a pericolului atentatelor islamiste trebuie cel mai bine elaborate cu o minte limpede. Atmosfera încordată și isteria din prezent nu ne fac țara mai sigură, ne limitează doar libertatea și drepturile. Cu cât înțelegem mai repede acest lucru, cu atât mai ușor vom reveni la starea de calm. Și, spre surprinderea unora, ne vom simți mai siguri în interiorul nostru.

Autor: Richard Fuchs/os

Vă mai recomandăm