1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Dincolo de egoismele naţionale

În faţa valului de oameni care o iau cu asalt, Europa pare efectiv paralizată. Nu are un concept, nu are soluţii. O situaţie care va deveni dureroasă abia când va suferi economia, crede Felix Steiner.

Ceea ce numim, astăzi, Uniunea Europeană a purtat în trecut diverse nume. Unul dintre acestea a fost CEE. Această prescurtare nu se referă la valori comune europene, cum ar putea crede filantropii de serviciu, ci la un cuvânt esenţial: economie. Vorbim de Comunitatea Economică Europeană. Aşadar avem de-a face cu interese economice.

Punctul de plecare al unificării europene a fost dorința vecinilor Germaniei de a menţine controlul asupra reconstrucției economice a Republicii Federale. Lucru de înţeles, la nici măcar zece ani după sfârșitul nazismului. În această perioadă a luat fiinţă organizația supranațională a UE. Ceea ce anterior cădea în responsabilitatea statelor naționale a fost cedat unei alte autorităţi, recte Comisia Europeană.

Steiner Felix Kommentarbild App

Felix Steiner

Optimiștii au sperat în momentul respectiv în succesul acestui model, fiind convinşi că, în mod automat, statele naționale ar ceda controlul asupra mai multor domenii politice în favoarea instituțiilor supranaționale de la Bruxelles. Eşecul a fost răsunător.

Aceasta şi din cauza faptului că centrul de putere reală a UE nu este doar Comisia, ci Consiliul, cadrul în care se reunesc miniștri statelor naționale când se discută cele mai importante subiecte. În cadrul acestor runde de discuţii, unii sunt dojeniţi, alţii urecheaţi cu fermitate. Nu este vorba despre "valorile comune" în Europa, ci despre interese naționale pentru care fiecare ţară în parte luptă cu îndârjire. Aşa și nu altfel funcţionează Uniunea Europeană de mai multe decenii. Totuşi, cu succes, dacă ne gândim că Europa de Vest n-a mai cunoscut de 70 de ani războiul, ba chiar a reuşit să pună pe picioare o regiune deosebit de prosperă.

Eşecuri politice comune

Desigur, Germania a făcut o mulţime de compromisuri, plătind deseori mai mult decât celelalte ţări. Aceste compromisuri au avut, însă, inclusiv o motivaţie naţională, egoistă, de vreme ce, pentru economia germană bazată pe export, o Europă nefuncţională ar fi mult mai scumpă. Până în prezent, fiecare stat membru a fost preocupat să nu transfere prea multe puteri către Bruxelles. O politică externă și de securitate europeană comună? Nici gând. Tocmai de aceea, criza refugiaților nu este rodul hazardului sau al implacabilului, ci mai degrabă expresia falimentului politic al europenilor.

Desigur, UE ar fi putut preveni o parte enormă a mișcărilor actuale de refugiați, mai ales dacă pleca urechea la solicitările ONU, care a cerut ajutorul occidentalilor în Liban, Turcia şi Iordania, unde taberele de refugiați au probleme grave. Acolo nu există nici educație pentru copiii și, mai nou, nici măcar mâncare suficientă. Cine poate fi surprins că, într-o atare situaţie, de câteva săptămâni, mii de oameni au plecat spre Europa? Desigur, ajutorul acordat ţărilor sus-menţionate ar fi costat bani. Însă câţi bani costă ceea ce se întâmplă în acest moment?

De parcă nu s-ar fi înțeles cu exactitate ce se întâmplă, fiecare continuă să facă ce-l taie capul pentru propriul interes național. Grecia și Italia se uită, Ungaria ridică garduri şi ziduri, Europa de Est îşi întoarce privirea, iar Angela Merkel, fără a se consulta cu cineva, invită toţi sirienii în Germania, pentru ca apoi să solicite împărţirea poverii și, după o săptămână, să capituleze. În tip ce a devenit limpede că provocarea aceasta întrece orice dimensiune imaginată anterior, la Bruxelles, miniştri europeni nu pot ajunge nici măcar la un acord cu privire la distribuirea unui număr de 160.000 de persoane. Însă mult mai mulți au ajuns, deja, în Europa: fără ca cineva să controleze cine sunt aceşti oameni, de unde vin și unde se duc. Politica vizionară e pasăre rară în aceste zile în Europa.

Acordul Schengen e muribund

Cum se va sfârşi situaţia actuală? Nimeni nu ştie. Nimeni nu are un plan, un concept. Acordul de la Dublin a murit demult. Schengenul va muri şi el. Cine vrea ca, în condiţiile graniţelor deschise, să ţină refugiaţii în ţări în care aceştia nu vor să rămână? Se pierde astfel o valoare europeană fundamentală? Călătoriile libere sunt frumoase, însă nici înainte viaţa nu era chiar neplăcută. Controalele la graniţă vor scumpi mai ales transporturile de mărfuri. Poate însă începe să se mişte ceva în clipa în care cifrele economice încep să se modifice.