1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Dilema Uniunii Europene

După mai mulți ani de criză, UE este conștientă de erorile din construcția monedei euro și din politica externă comună. Uniunea nu are deocamdată forța să se redreseze, crede Martin Winter.

Ultimii șase ani au fost ani grei pentru UE. Nici următorii nu se anunță mai ușori. Criza nu înseamnă că ideea unei Europe pașnice și prospere a eșuat, dar marchează sfârșitul iluziilor din construcția comunitară. Anii crizelor financiare și datoriilor au reprezentat o perioadă amară, plină de învățăminte. Relevanți pentru fiecare eroare din construcția politică a Uniunii; erori comise pe drumul urmat după încheierea Războiului Rece, cu scopul de a deveni o nouă putere internațională într-o nouă lume. Au fost niște ani plini de amărăciune, pentru că s-a dovedit că țările membre nu au forța necesară pentru a înlătura aceste erori inițiale.

Niciunul din cele două fundamente care ar fi trebuit să întărească Uniunea la exterior, respectiv să o coaguleze la interior nu și-a atins obiectivul. Dimpotrivă. Moneda euro nu a creat mai multă integrare politică, ci o crescândă dezintegrare. Încrederea și solidaritatea au lăsat locul neîncrederii și revenirii vechilor prejudecăți. În al doilea rând, politica comună externă și de securitate este mult mai puțin decât ar putea să fie și decât se așteptau să fie cei care au pus bazele UE. În loc să se găsească înconjurată de prieteni și parteneri, UE este în mijlocul unui cerc de foc, după cum scrie publicația britanică The Economist. Europa și Rusia au reluat procesul înarmării. În Ucraina este război. Nici în Caucaz nu este liniște. Conflictele din Siria și Irak amenință securitatea întregului Orient Mijlociu. Primăvara arabă s-a transformat într-o toamnă a violenței. Statul Islamic se extinde și amenință inclusiv Europa.

Iluzie sfărâmată

Europa a devenit un pacient cronic. Moneda euro a trebuit salvată de urgență în repetate rânduri. Când e vorba de o situație externă dificilă, țările mari au iarăși primul cuvânt: și negociază în funcție de interesele fiecăreia - interese germane, franceze, britanice. Marea extindere a Uniunii în estul și sud-estul Europei nu a fost încă digerată total. Fluxurile crescânde de refugiați periclitează și mai mult solidaritatea europeană. Iluzia din anii 90, conform căreia o monedă comună va genera coeziune economică, financiară și politică, a eșuat.

Criza a dezvăluit nu doar erorile din construcția blocului comunitar, dar și modalitățile în care acestea ar fi putut fi rezolvate. Aici începe însă dilema UE: niciun stat membru nu este pregătit să renunțe, pentru marele Bine european, la suveranitatea națională privind economia, sistemul social, fiscalitatea și politica financiară și cea de securitate. Față de primul pas din 1951, Europa a ajuns acum departe. Dar popoarele sale nu sunt încă deloc pregătite să renunțe la statutul de naționalități suverane, în schimbul unei federații europene, pe undeva după modelul Germaniei federale.

Renunțarea la surplus

Incapacitatea politicienilor și popoarelor de a face ceea ce este necesar pentru Europa comună nu se poate pune în seama eșecurilor individuale ale liderilor politici. Este efectul unei supraevaluări la începutul anilor 90, după victoria repurtată de Occident în Războiul Rece. UE s-a văzut prea repede drept o mare putere mondială. O putere care nu se bazează doar pe o monedă unică și pe o politică externă și de securitate comună, ci care se și extinde teritorial. Această strategie a subevaluat atât problemele generate de o monedă unică și de o politică externă comună, cât și rezistența multor europeni la ideea cedării din suveranitatea națională în beneficiul unui for de guvernare comună. Sondajele arată clar că europenilor le place UE: este comodă și plină de avantaje. Dar nu vor să-i acorde mai multă influență asupra vieții lor de zi cu zi.

Această dilemă dintre pretențiile și capacitățile reale ale europenilor nu trebuie neapărat să însemne sfârșitul UE. Atât timp cât se trage o concluzie rațională de pe urma crizei: renunțarea la aspectele superflue. Pentru că nu se poate desființa moneda euro, trebuie coordonate toate mijloacele pentru a o aduce sub control, pentru a nu mai reprezenta vreodată un pericol existențial pentru întregul bloc comunitar. UE trebuie să devină mai realistă și în ceea ce privește politicile externă și de extindere. Obiectivul trebuie să fie salvarea unei părți cât mai mari din actuala construcție europeană, pentru a permite generațiilor viitoare să continue dezvoltarea acestui edificiu comun.

Martin Winter a fost între 1999 și 2013 corespondent pe teme privind UE la Bruxelles - mai întâi pentru Frankfurter Rundschau, apoi pentru Süddeutsche Zeitung. Anul acesta a apărut cartea sa "Sfârșitul unei iluzii - Europa între pretenții, dorințe și realitate".