Comentariu: Dialog în loc de rachete | Global | DW | 10.01.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Global

Comentariu: Dialog în loc de rachete

Prima reuniune între Coreea de Nord şi Coreea de Sud după o pauză de peste doi ani aduce puţină relaxare în acest conflict de durată. SUA şi China ar trebui acum să sprijine această apropiere, crede Alexander Freund.

Ce nu e posibil când lumea vrea cu adevărat! După luni în şi de retorică de război, cele două Corei vecine se înţeleg brusc şi se întâlnesc pentru discuţii directe, unele care au şi un rezultat concret imediat: Nordul trimite câţiva sportivi la Olimpiada de iarnă care va avea loc în Coreea de Sud. Este posibil ca delegaţiile celor două ţări să participe împreună la ceremoniile de deschidere şi închidere a Jocurilor. S-a mai întâmplat o dată ca ambele delegaţii sportive să intre împreună în stadion, la Jocurile asiatice din 2002, din oraşul sud-coreean Busan - lumea întreagă a aplaudat atunci momentul. Sportul ca punte între două naţii, ce bine sună pentru funcţionarii politici!

Dar aici nu este vorba doar de diplomaţie prin sport. Mult mai important este că cele două ţări vecine vorbesc din nou una cu cealaltă, după doi ani de tăcere. S-au şi înţeles să deschidă din nou "firul fierbinte" pentru discuţii telefonice militare bilaterale, pentru a evita neînţelegeri care ar putea duce la escaladări nedorite. Şi nu sunt excluse din nou reuniuni familiale în timpul jocurilor olimpice de iarnă. Este vorba de familiile separate după divizarea Coreei la sfârşitul războiului în 1953. Rusia şi China (puterea protectoare a Phenianului) s-au declarat uşurate de această detensionare a situaţiei.

Kim, direct la ţintă

Este aparent o evoluţie cu totul surprinzătoare, după ce liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump s-au provocat reciproc luni în şir cu teste cu rachete, manevre militare, sancţiuni şi insulte personale. Dar chiar aşa de surprinzătoare nu este această nouă reapropiere. Kim Jong Un nu este deloc un "rocketman" nebun, gata să-şi aducă ţara în pragul unui război atomic; el este dimpotrivă un iscusit strateg. S-a folsoit de testele sale nucleare şi cu rachete pentru a-ţi aduce ţara exact acolo unde dorea: la masa negocierilor.

Freund Alexander Kommentarbild App

Alexander Freund, şeful DW Asia

Toate drumurile duc acum lq dialog direct, la discuţii în care Kim deţine şi o poziţie de forţă: simpla existenţă a pericolului potenţial ca rachetele sale să atingă teritoriul american este destul pentru ca ţara sa să fie luată în serios. Iar provocările necalculate sunt extrem de periculoase pentru Coreea de Sud şi Japonia. Iar Kim nu va renunţa în acest context la programele sale de înarmare, inclusiv nucleară. De ce să renunţe la tot arsenalul său de ameninţări doar pentru că "dementul bătrân din SUA", cum l-a numit pe Trump, ameninţă cu distrugerea totală a Coreei de Nord?

Şansă pentru SUA

În Coreea de Sud, oferta lui Kim de dialog este primită cu atât mai bine, cu cât preşedintele sud-coreean Moon este în favoarea unei politici de apropiere de Nord, orientată după modelul reunificării germane. În 2017, într-un discurs cu gândul la viitor, fostul avocat pentru drepturile omului fugit odinioară din Coreea de Nord a vorbit tocmai despre aceste aspecte: reluarea dialogului, egal în ce formă, la nevoie cu paşi mici, şi abordarea temelor controversate, precum protecţia mediului şi combaterea epidemiilor. Sau, ca în cazul de faţă, prin intermediul sportului.

Primul pas decisiv a fost făcut, acum trebuie ca toate părţile implicate să acţioneze: puterile protectoare SUA şi China ar face bine să sprijine prin fapte aceste eforturi de reapropiere şi să faciliteze, cât de curând posibil, discuţii directe cu participarea tuturor părţilor conflictuale. Situaţia extrem de periculoasă poate fi detensionată foarte rapid, printr-o perioadă fără teste cu rachete şi insulte neavenite.

SUA se pot reprofila ca putere serioasă şi de bază în dinamica politică din Asia, dacă vor acţiona judicios. Au de recâştigat încrederea pierdută în ultima vreme. În fine, sancţiunile aplicate ani la rând nu au adus nimic bun iar ameninţările nu sunt nici ele o opţiune. Este nevoie se pare de noi măsuri de sporire a încrederii până la organizarea unui nou summit. Dar este deja un mare succes faptul că o soluţie diplomatică pare din nou măcar posibilă, după luni întregi de retorică de război.

Autor: Alexander Freund/os