1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Demnitatea îi dezarmează pe şantajişti

Guvernul german a decis retragerea militarilor Bundeswehr din baza aeriană Incirlik, la capătul unei dispute mai îndelungate cu Ankara. O reanalizare a relaţiilor bilaterale se impune, consideră Richard Fuchs. 

Ministrul de Externe german, social-democratul Sigmar Gabriel, ar fi putut să renunţe la încercarea de dezamorsare a conflictului legat de baza Incirlik, spun acum unii, nu puţini. Era cât se poate de clar că retragerea militarilor germani din Turcia este obligatorie. Prea mult timp a sfidat guverul turc legislativul german.

Aşadar, este bine că lucrurile au devenit cât se poate de clare. Acum partea turcă ştie că are o monedă de schimb mai puţin în mână în raporturile cu Germania. Iar publicul german ştie că executivul federal nu acceptă toate afronturile preşedintelui turc Erdogan.

Fuchs Richard Kommentarbild App

Richard Fuchs

Şantajiştii evită negocierile lungi

Dar nu se putea decide asta mai devreme şi cu mai puţin tapaj? Probabil că nu. Lunile de ezitări în care s-a complăcut politica germană nu au oferit un spectacol grandios. Cu toate astea, nu a fost o eroare. Dimpotrivă. Până la limita umilinţei, diplomaţia germană s-a străduit să ţină mâna întinsă şi să nu întrerupă dialogul. Chiar dacă majoritatea germanilor a ajuns între timp la concluzia că Turcia condusă de Erdogan este un partener dintre cei mai dificili.

O minte lucidă, aşa cum a demonstrat că deţine Gabriel la Ankara, în cursul ultimei sale tentative de dezamorsare a conflictului, este un dar preţios. Chiar dacă miniştrii turci i-au calificat pe germani drept nazişti în campania dinaintea referendumului de modificare a Constituţiei, reprezentanţii Germaniei rămân civilizaţi. La Ankara, şeful diplomaţiei germane, ancorat în valorile democraţiei şi libertăţii, a dat cu multă răbdare răspunsul potrivit. El nu a criticat nici opoziţia şi nici Bundestagul în ansamblu, ci a ţinut cont de poziţiile lor.

Demnitate, chiar şi cu preţul unor pierderi economice

O astfel de politică externă demnă este de dorit mai frecvent. Mai ales în contextul celorlalte domenii de cooperare germano-turcă. Adesea, busola valorilor pare pierdută. Mai ales când e vorba de relaţiile economice.

Economia şi politica au fost strict separate de către partea germană, ceea ce a fost perceput ca o atitudine firească de către managerii de top ai economiei germane. Cel puţin aşa rezultă din solicitarea unui reprezentant de rang înalt al economiei, care a cerut după referendumul constituţional din Turcia revenirea, fără zgomot, la normalitate. Dar e posibil aşa ceva? 50.000 de deţinuţi politici, un parlament devenit simplu decor după un referendum manipulat şi economia germană se face că nu vede nimic?

Aparent, politica externă germană a lansat şi spre interior prea mult timp semnale greşite. Ar adia un vânt proaspăt dacă guvernul federal s-ar implica iarăşi mai frecvent pentru drepturile omului ca şi criteriu valabil în comerţul exterior. Nu cândva, ci acum. Aceasta ar genera dispute şi în politica internă. Dar rezultatul nu i-ar plăcea deloc şantajistului de la Bosfor. Fiindcă economia turcă, confruntată cu mari dificultăţi, nu va fi resuscitată doar cu bani din China şi Rusia. Investiţiile europene sunt necesare şi, dacă ele ar exista cu condiţia respectării drepturilor omului de către Erdogan, acest şoc ar putea avea calităţi curative. Da, sigur, Germania ar putea pierde nişte contracte. Dar ce companie germană crede cu adevărat că investiţiile sale în Turcia sunt în siguranţă pe termen mai lung, dacă în ţară se reintroduce pedeapsa capitală şi Ankara guvernează abuziv?

Turcia trebuie să aducă dovezi

Pentru Germania este deci rentabil pe termen lung să fie un partener incomod. Este valabil şi în chestiunea arestării abuzive a sute de jurnalişti, între care şi germaniiDenis Yücel și Mesale Tolu. Este valabil şi în chestiunea arestării şefului Amnesty International din Turcia, Taner Kilic, survenită miercuri, 07.06.

Dacă ei toţi, împreună cu ceilalţi 50.000 de arestaţi au simpatizat cu predicatorul Fethullah Gülen şi cu puciul eşuat din vara trecută, de ce nu există procese publice, în care să se dovedească aceste acuzaţii? De ce Turcia nu este interesată de elucidarea, împreună cu observatori străini, a tentativei de lovitură de stat? O Turcie care vrea să fie un partener egal al Germaniei trebuie să dovedească corect, cu instrumentele statului de drept, vinovăţia celor arestaţi. Dacă nu reuşeşte asta, şi aşa se pare că va fi, ţinând cont de cele petrecute până acum, urmările nu trebuie să întârzie. Aceasta nu este o pledoarie pentru sancţiuni, ci o pledoarie pentru luarea în serios a propriilor principii şi reguli în relaţiile externe.

Autor: Richard Fuchs (ia)

Vă mai recomandăm