1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Comentariu: Cum se declină mândria lui Ponta de a fi român

Ce viitor va avea democraţia românească după apropiatele alegeri prezidenţiale? Nu trebuie să fii prooroc să întrevezi, cu Ponta preşedinte, un viitor extrem de tulbure.

Premierul Ponta cu omologul său chinez, Li Keqiang, la 01.09.2014, la Beijing

Premierul Ponta cu omologul său chinez, Li Keqiang, la 01.09.2014, la Beijing

E suficient să vezi cum se tratează libertatea presei la Bucureşti spre a te alarma.

Privim adesea obsesiv spre ceea ce ni se par a fi chestiuni de anvergură, dacă nu chiar afaceri decisive. Dar uităm să ne ocupăm de treburi aparent mărunte, constituind în fapt un barometru de încredere, în stare să ne avertizeze faţă de ameninţările de mari proporţii care bat la uşă.

Victor Ponta şi-a relansat recent, pentru a enşpea mia oară, cu enorm tam-tam, candidatura la prezidenţiale. Multora, programul său le pare decisiv. Cu trimiteri la o prezumtivă „a doua unire” şi cu accese naţionaliste de genul „sunt mândru de a fi român”, amintind de lozincile neonaziştilor germani, acest program e, demagogic, foarte încărcat . În schimb, la capitolul „substanţă veritabilă”, împăratul este gol.

Dar şi vidul umplut ad hoc cu găunoşenie demagogică are rosturile lui. De regulă, când nu e semn de prostie, maschează intenţiile reale, dar inavuabile ale unui lider. Ce planuri are Victor Ponta? E greu de spus, dar gândurile, calculele şi socotelile ascunse, poate chiar sinistre ale unui om politic se pot deduce din bilanţul lui. Iar semnalele de alarmă nu mai sunt de mult insesizabile la Bucureşti.

Nu e nevoie, în context, a se trimite la episodul grotesc al plagiatului, la kremlinofilia făţişă a diplomaţiei practicate de primul guvern USL-ist, la încălecarea statului de drept în vara lui 2012 sau la marţea neagră spre a se pune la îndoială acreditarea democratică a unui preşedinte Ponta. E suficientă revizitarea unor evenimente petrecute la doar câteva zile după repunerea pe tapet, cu surle şi trâmbiţe, a candidaturii liderului PSD.

La 24 septembrie 2014, ziariştii publicaţiei Epoch Times au fost împiedicaţi să-şi exercite meseria de jurnalişti. „Deşi aveau acreditări la Guvern, nu au avut acces la întâlnirea oficială cu delegaţia chineză a vicepremierului Zjang Gaoli”, scrie textual, într-un protest transmis oficialităţilor, organizaţia nonguvernamentală Active Watch.

Care menţionează că, a doua zi, în speţă joi, 25 septembrie, obstrucţiile au continuat. Ziariştii publicaţiei au fost opriţi, vai, de jandarmi, să realizeze un interviu cu Vlad Negrilă, membru al unei organizaţii interzise şi persecutate de regimul comunist chinez. Negrilă se văzuse „ridicat de jandarmi din faţa clădirii guvernului câteva ore mai devreme, pe motiv că ar fi participat la un ‚protest neautorizat’ împotriva vicepremierului chinez”.

Conform comunicatului aceleiaşi organizaţii neguvernamentale, Active Watch a solicitat guvernului român explicaţii, dar până vineri 26 septembrie, când s-a redactat protestul contra abuzurilor executivului, n-a primit nici un răspuns.

Deloc de mirare că organizaţia a protestat împotriva „suspendării drepturilor unor cetăţeni români” cărora, în mod abuziv, nu li se permite să participe la adunări oficiale.

De ce toate acestea? Nu s-a spus, dar e destul de lesne de imaginat. Pentru a nu-i irita pe oaspeţii comunişti. Şi, probabil, pentru a nu se compromite făgăduite afaceri, prezumtiv rentabile.

Toate acestea, nota bene, nu s-au petrecut în China comunistă. Despre care se ştie că practică sistematica reprimare a oricărei forme de disidenţă şi prigonirea minorităţilor etnice şi religioase. Ci s-au întâmplat aievea, în România democratică, ţară membră a NATO şi a Uniunii Europene, condusă de Victor Ponta.

Iată expresia respectului acestui premier faţă de libertatea presei, faţă de libertatea de gândire, de expresie şi de opinie.

Sigur, există şi o serie întreagă de state occidentale care, spre ruşinea lor, au făcut şi fac compromisuri nu tocmai onorabile spre a nu rata şansa unor tranzacţii lucrative cu Beijingul. Dar există limite în toate.

Liderii care se respectă şi respectă libertatea şi drepturile omului nu uită să-şi puncteze convingerile liberale în cursul întrevederilor cu partenerii lor chinezi şi nu omit să-i îndemne pe cei din urmă, fie şi diplomatic voalat, să abandoneze represiunea şi s-o apuce pe calea democraţiei. În plus, s-a cristalizat în ultima vreme, în occident, practica evitării conferinţelor de presă condiţionate de regimul comunist, spre a nu se admite ingerinţa intolerabilă a Beijingului în listele de ziarişti acreditaţi.

În schimb, în România lui Victor Ponta i se permite Chinei comuniste să stabilească fără jenă compoziţia jurnaliştilor admişi la întâlniri, regimul de la Beijing statornicind, în repetate rânduri, ce român are drepturi şi ce român nu le (mai) are. Iată cum se articulează, în realitate şi dincolo de declaraţii ditirambice, afirmata mândrie a premierului român de a fi român.