1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

SPD scade în sondaje

3 februarie 2018

În cel mai recent sondaj social-democraţii sunt creditaţi cu numai 18 procente. Un motiv există, după cum crede Jens Thurau: lipsa de unitate afişată de SPD, nu este tocmai atractivă.

https://p.dw.com/p/2s49f
Negocieri între liderii SPD, CSU şi CDU
Negocieri între liderii SPD, CSU şi CDUImagine: Getty Images/AFP/J. Macdougall

18 procente! Dacă ar avea loc alegeri acum, acesta ar fi rezultatul pe care SPD l-ar obţine, potrivit celui mai recent sondaj de opinie. Concret, reprezintă o pierdere de încă două procente, după deja catastrofalul rezultat din septembrie anul trecut. Populiştii de dreapta de la "Alternativa pentru Germania" (AfD) s-au apropiat şi mai mult de SPD. Cine crede că mai rău nu se poate, se înşală: pas cu pas, social-democraţii continuă să piardă teren.

Cu nervii la pământ

"Sunt toţi cu nervii la pământ şi epuizaţi la maximum", mi-a declarat zilele trecute un lider social-democrat, care mi-a cerut să nu îi dezvălui identitatea. Nu e de mirare, pentru că oficial, mândrii social-democraţi sunt într-o continuă activitate, de luni bune. Se ocupă de ei înşişi, se luptă, meditează! Iniţial declarau răspicat, în septembrie, că după depresia post-alegeri se retrag în opoziţie. Cât mai departe de conservatori, care sunt singuri vinovaţi de toată mizeria actuală. Apoi, la doar câteva săptămâni distanţă, încep să negocieze cu CDU şi CSU, pentru că Angela Merkel nu reuşeşte să pună pe picioare o altă coaliţie. Jos pălăria în faţa SPD-ului, care îşi asumă responsabilitatea pentru ţară, responsabilitate refuzată de alţii.

Un efort uriaş

Jens Thurau
Jens Thurau

Şi iar începe zbaterea în SPD: supravieţuieşte cu ultimele puteri unui congres prin care conducerea primeşte acordul pentru negocierile de formare a coaliţiei de guvernământ. De fapt, un mare act de democraţie trăită pe viu, deşi imaginea publică este că şeful şi întreaga conducere social-democrată sunt la pământ. Apoi SPD luptă cu CSU pentru a-şi menţine promisiunile în politica de migraţie. Obţine miliarde pentru educaţie. Evident că investeşte de o sută de ori mai multă energie decât letargicul CDU. Şi supliciul continuă, chiar şi în viitor: dacă negocierile pentru formarea unui nou guvern sunt încununate de succes, rezultatul lor va fi, din nou supus votului în partid, unde 440.000 de membri îşi vor da sau nu acordul. Un efort uriaş. Răsplata? Până acum: 18 procente, cu puţin peste populiştii de dreapta, care, în afară de suspiciuni, furie şi xenofiobie nu au nimic de oferit.

Meditaţii publice şi autoflagelare

Dar aşa se întâmplă când cineva se chinuie în public, se expune şi autoflagelează. Nimeni nu vrea să asiste la un asemenea spectacol. Cel mai evident este exemplul lui Martin Schulz: în urmă cu un an era un fel de Messia, de la care SPD-ul aştepta să îl treacă peste apă. Acum este extenuat şi cotele sale de simpatie abia mai pot fi luate în seamă.

Un  motiv ar fi şi că SPD-ul primeşte acum nota de plată pentru toate dezamăgirile populaţiei: şcoli şubrede şi salarii mici sau starea în care se află sistemul de îngrijire. Pentru că SPD şi-a trecut în agendă toate aceste probleme, pentru că solicită îmbunătăţiri şi reforme, pe care uneori le şi obţine. Dar persistă sentimentul că, în fond, nu se întâmplă nimic. De la Angela Merkel nu mai aşteaptă nimeni reforme reale. CDU a devenit, în mare parte, o asociaţie care doreşte să obţină şi să îşi menţină puterea. Dar CDU nu are mustrări de conştiinţă şi nu enervează precum SPD.

Sunt consternat în privinţa SPD-ului. Este un partid plin de idei bune şi oameni conştiincioşi, care îşi bat capul pentru binele ţării şi care vor să preia responsabilităţi. Nu toţi sunt astfel, dar mulţi. În fapt, SPD-ului nu îi mai rămâne decât să meargă înainte, spre marea coaliţie. Şi mai rămâne şi speranţa că în următorii trei ani vom mai asista la o minune. La încă o minune. 

Autor: Jens Thurau / AK