1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: "Cultura conducătoare" dă germanilor bătăi de cap

Mulţi dau în străinătate din cap când văd că germanii vorbesc iarăşi cu aprindere despre "cultura conducătoare germană". Dar această dezbatere este tipică pentru acest popor, afirmă Kay-Alexander Scholz.

Germanii discută cu plăcere despre o cultură conducătoare (Leitkultur), oricum ar fi ea definită, indiferent de taberele politice. Important e să discute între ei. Cu toate acestea, propunerile aflate în spaţiul public sunt vechi de mai bine de 20 de ani şi au fost gândite în primul rând pentru un alt grup-ţintă: anume pentru imigranţii proaspăt sosiţi în ţară, care urmează şi care vor să se integreze în societate.

Cine stă de vorbă cu refugiaţii, află adesea că ei nici nu ştiu cum s-ar putea integra la modul eficient. Ei ştiu doar că vor şi că trebuie să înveţe limba germană cât mai rapid. De aceea, mulţi şi-ar dori să li se comunice câteva reguli din care să reiasă cum funcţionează coexistenţa în Germania.

Exact în această tonalitate şi-a conceput şi ministrul federal de Interne, Thomas de Maiziere, cele 10 teze. Ele sunt menite să fie "un ghid al coexistenţei în Germania" şi nu un set de legi obligatorii.

Armonicele superioare ale dezbaterii

Deci, în loc să se folosească de această şansă pentru a-i ajuta pur şi simplu pe nou-veniţi, germanii preferă să se oglindească ei înşişi în dezbaterea "culturii conducătoare". Motivele sunt de ordin cultural şi istoric. Pe de-o parte există o tradiţie anti-autoritară, lăsată moştenire de mişcarea studenţească din 1968, care pune sub semnul întrebării monopolul de opinie şi regulile în general. Dar faptul că şi cei defavorizaţi social, inclusiv imigranţii proaspăt sosiţi în ţară, au nevoie de o mână întinsă este adesea trecut cu vederea şi de această tabără.

Pe de altă parte, numeroşi germani continuă să aibă o relaţie crispată cu propria lor ţară. Nu e de mirare, dată fiind incomparabila catastrofă reprezentată de regimul nazist. Ilustrativ este sloganul "Germanie să crăpi!" (”Deutschland verrecke!”), scandat până astăzi la demonstraţiile de stânga.

Kay-Alexander Scholz

Kay-Alexander Scholz, DW-Berlin

A durat decenii până când din şocul provocat de crimele comise în numele Germaniei, care a distrus pentru o vreme şi toate tradiţiile patriotice, a putut să ia fiinţă ceva nou. Abia la mai bine de 60 de ani de la terminarea ultimei conflagraţii mondiale, cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal din 2006, au putut fi din nou fluturate pe străzi drapelele ţării fără ca aceasta să dea naştere la asociaţiuni negative. Cu acea ocazie a devenit pentru prima dată vizibil un patriotism nou, sănătos, care nu funcţionează pe baza hiperbolizării. Dar abia a trecut un deceniu de atunci şi acest sentiment nu a devenit nici pe departe un bun comun.

Tocmai de aceea este Germania apreciată

Aşa stând lucrurile, nu e de mirare că în dezbaterea "culturii conducătoare" perspectiva este adesea un pic distorsionată. Prea puţin se dă atenţie faptului că numeroşi imigranţi şi refugiaţi vin tocmai de aceea în Germania, fiindcă apreciază ţara şi cultura ei. În Germania există educaţie şi formare profesională gratis. Religia este un liant social şi nu un factor de dezbinare, aşa cum este în numeroase ţări arabe. De aceea câte un refugiat politic priveşte cu îngrijorare la salafiştii care se agită violent în zonele pietonale.

Germaniei îi merge bine fiindcă sistemul economiei sociale de piaţă funcţionează. Acesta este rodul unor dezbateri şi al unei culturi care stimulează performanţa şi inovaţia, preţuite la nivel mondial. O cultură reflectată a memoriei, pentru care mulţi din estul Europei îi invidiază pe germani, este ferm cultivată oficial. Acestea nu au venit de la sine, ci sunt rezultatul unei tradiţii a analizei critice. Există multe motive pentru care Germania a devenit o ţară în care merită să trăieşti, percepută ca una din cele mai atractive la nivel global. Iar ministrul de Interne vrea să conserve aceste motive.

Conotaţia belicoasă a dispărut

Multe dintre ele au fost recapitulate în tezele lui Thomas de Maiziere. De aceea, el a conferit un cadru nou dezbaterii politice din jurul "culturii conducătoare". La începutul noului mileniu, politicianul creştin-democrat Friedrich Merz, care a provocat prima dezbatere amplă legată de o "cultură conducătoare germană", nu a folosit termenul ca pe un ajutor de integrare, ci ca pe o contrapondere la multiculturalism. Aceasta a dus la o polemică aspră în jurul unor postulate planuri ascunse de asimilare, provocată între alţii de politicieni ecologişti, şi la acuzaţia de apropiere de ideologia extremei drepte.

Astăzi, cultura conducătoare ca factor de delimitare se regăseşte doar în programul Alternativei pentru Germania (AfD), o formaţiune populistă de dreapta. În platforma partidelor creştin-democrate CDU şi CSU, termenul şi-a găsit deja locul cu latura sa constructivă de mai bine de un deceniu. Ceea ce nu i-a împiedicat pe unii politicieni creştin-democraţi să încerce în repetate rânduri o relansare a dezbaterii. Secretarul general al CSU, Alexander Dobrindt, a încercat asta în 2010, iar în 2016 a existat o nouă astfel de tentativă în landul federal Saxonia, în estul Germaniei, unde a luat fiinţă mişcarea Pegida (prescurtare de la "patrioţi europeni care se opun islamizării occidentului" - n.red.) şi unde AfD, condusă de Frauke Petry, a obţinut un rezultat notabil la ultimele alegeri regionale.

Parte a unei culturi conducătoare europene?

Nu trebuie uitat că în istoria acestei dezbateri au existat şi încercări de a defini la nivel european cultura conducătoare, nu la nivelul naţiunii germane. Astfel, preşedintele Parlamentului german, Norbert Lammert, a propus în 2005 o dezbatere legată de o "idee conducătoare europeană", bazată pe "rădăcinile culturale comune, pe istoria comună şi tradiţiile comune".

Plecând de la aceste premise s-a şi format nucleul dezbaterii în 1996, când politologul Bassam Tibi a pus în circulaţie termenul. Tibi a definit cultura conducătoare ca pe un rezultat al modernismului cultural. Democraţie, laicism, raţionalism, drepturile omului şi societate civilă - Thomas de Maiziere a păşit în continuare pe acelaşi drum.

Kay-Alexander Scholz / ial