1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Cu inima încinsă și cu capul limpede

Mai poate fi salvată Grecia? Guvernul german vrea să încerce și are în acest sens sprijinul Parlamentului. Dar multă încredere într-o reușită nu prea mai are nimeni, constată Sabine Kinkartz.

În Bundestag, la ședința specială de vineri

În Bundestag, la ședința specială de vineri

Mult hulitul ministru al Finanțelor Wolfgang Schäuble este cel care a pus punctul pe i în dezbaterea privind cel de-al treilea pachet de ajutoare financiare pentru Grecia. "Ce trebuie făcut ca să facem ceva care funcționează cu adevărat?", a întrebat retoric Schäuble. În această dilemă se află de fapt toți cei care vor să ajute Atena. Cei care își fac griji pe termen lung, nu doar în ceea ce privește creditele-punte pentru achitarea ratelor la BCE și FMI sau în privința realimentării bancomatelor elene.

Scepticismul lui Schäuble este justificat. Grecia nu mai este un stat funcțional, cel puțin nu în actuala calitate de membru al uniunii monetare. Ca să fii membru al zonei euro, trebuie să îndeplinești reguli stricte. Iar pentru populația greacă ar fi prea mult acum să suporte noi măsuri draconice de austeritate și reformă. Ar fi doar o perpetuare a cercului vicios în care se află statul elen.

Grexit-ul nu este dorit

Iar Schäuble știe asta. Admite că problema îl chinuie și că se gândește la soluții funcționale. Cea mai bună la care ar fi ajuns ar fi ca Grecia să părăsească temporar zona euro. O decizie rațională, luată cu capul limpede. Sigur că sentimental ar prefera altceva, pentru că Schäuble este un european convins, pentru care unitatea este importantă. El știe însă că situația nu mai poate fi însă rezolvată sentimental.

Sabine Kinkartz

Sabine Kinkartz

Ghinion pentru Schäuble că planul B, așa-numitul Grexit, nu este acceptat de majoritatea statelor membre. Nici măcar varianta temporară - oricum nu este clar cum ar funcționa așa ceva conform legislației comunitare. Dar nu se știe cum se vor schimba aceste păreri aparent rigide în următoarele săptămâni. Ce se va întâmpla dacă la negocierile de constituire a celui de-al treilea program de salvare a Greciei se va constata că discrepanțele dintre solicitările creditorilor, nevoile grecilor și capacitatea acestora de îndeplinire a obligațiilor asumate sunt totuși prea mari?

O cancelară neimplicată emoțional

Cei mai mulți deputați din Bundestag vor însă să încerce să salveze Grecia. Ei știu că mai au încă alături o ușoară majoritate populară. Solidaritatea umană ar fi motorul din spatele celui de-al treilea pachet de salvare, a arătat vicecancelarul Sigmar Gabriel. Liderul SPD a susținut un discurs în Bundestag care s-ar fi potrivit de fapt unui cancelar. Angela Merkel s-a comportat însă așa cum o face mereu: rațional, calm, obiectiv. Până și cuvinte ca "dramă", "haos" sau "violență" par lipsite de orice încărcătură emoțională atunci când sunt rostite de ea.

A sunat însă altfel la Sigmar Gabriel. El îi umanizează pe greci atunci când îi numește vecini, la care germanii merg în concediu și din rândul cărora mii și mii lucrează și trăiesc în Germania. Nu avem voie să-i lăsăm acum de izbeliște pe acești oameni, îndeamnă el, făcând apel la imaginile cu copii înfometați și pensionari cerșetori. Gabriel știe însă și el că statul elen trebuie să sufere reforme structurale dramatice, departe de corupție, evaziune fiscală și clientelism.

Ce urmează?

Nimeni nu poate să spună de pe acum dacă un al treilea pachet de salvare se va dovedi un succes. Munca abia începe iar drumul se anunță a fi unul lung și dificil, la sfârșitul căruia s-ar putea ca rezultatul să fie tot un grexit, părăsirea de către greci a uniunii monetare. Dacă se va ajunge aici, va fi nedrept ca grecii să fie considerați singurii vinovați de eșec. Responsabili sunt toți aceia care au introdus moneda euro, fără să fi constituit anterior o adevărată uniune economico-socială. Dar să lăsăm trecutul acolo unde e, azi ne confruntăm cu urmările acestor decizii, așa grave cum sunt ele.

Vă mai recomandăm