Cu Erdogan până în pânzele albe

Se spune că preşedintele Recep Tayyip Erdogan ar fi întâmpinat-o luni la Istanbul cu prietenie pe şefa executivului german, Angela Merkel. E prefăcătorie la mijloc, fiindcă preşedintele turc i-a trasat în prealabil sarcini precise consilierului său Yigit Bulut. Într-o seamă de interviuri, acesta a ameninţat pe faţă că Turcia ar putea anula toate înţelegerile cu UE, dacă nu vor fi onorate revendicările ţării sale în cadrul apropiatelor discuţii.

Se poate afirma că este o atitudine bazată pe forţă. Poate fi considerată şi iraţională. Dar pentru Merkel este o realitate de care a trebuit demult să ia act. Ea are nevoie de Turcia. Pentru moment nu există alternativă la înţelegerea cu Erdogan vizându-i pe refugiaţi. Iar Erdogan ştie asta şi se bucură vizibil de puterile sale sporite.

Exemple în acest sens există deja. Între ele se numără acţiunea în justiţie împotriva umoristului german Jan Böhmermann, arestarea ziariştilor turci incomozi, ridicarea imunităţii unor deputaţi kurzi, care urmează şi ei să fie aruncaţi în închisori.

Următoarea acţiune în forţă a lui Erdogan se anunţă de pe acum. Dacă Parlamentul german va face referire în cadrul unei rezoluţii aşteptate la începutul lunii iunie la genocidul comis de turci împotriva armenilor cu 100 de ani în urmă, un nou acces de furie este garantat. Desigur, aceste acţiuni ale lui Erdogan nu sunt menite doar să indispună Germania şi alte state ale UE, dar Merkel l-a învestit cu puteri sporite prin politica pentru refugiaţi. Iar Erdogan nu ezită să folosească această armă.

Semnale pentru publicul de acasă

Pentru publicul din Germania, Merkel şi-a programat în debutul vizitei efectuate la Istanbul o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai societăţii civile. Ea i-a evitat însă pe reprezentanţii kurzilor sau pe ziariştii incomozi pentru regim. În plus, pe cuprinsul interviurilor pe care le-a acordat, Merkel s-a arătat îngrijorată de agravarea conflictelor interne din Turcia, dar a subliniat că-şi doreşte în continuare înţelegerea privindu-i pe refugiaţi.

Acum, după întrevederea Merkel-Erdogan, se ştie doar atât: nu au putut fi clarificate toate chestiunile aflate în litigiu şi nu e sigur că turcii vor putea călători fără viză în UE începând cu 1 iulie. Dar asta se ştia şi înaintea întrevederii.

Interesele primează

S-a scris deja foarte mult despre faptul că Merkel a ajuns la mâna egocentricului preşedinte al Turciei. Dar ea este ghidată de propriul interes şi şi-a făcut următorul calcul: paguba creată de eşuarea înţelegerii cu Erdogan va fi mai mare decât paguba existentă deja, care-i pulverizează credibilitatea, fiindcă discută prieteneşte cu potentatul turc.

Poate că unora li se pare un calcul cinic, dar Merkel nu mai are de ales. Dacă politica ei europeană pentru refugiaţi (sau ceea ce a mai rămas din ea) eşuează, Merkel riscă să piardă puterea la ea acasă. La mai bine de un deceniu de când s-a instalat în sediul Cancelariei Federale, ea nu vrea să treacă printr-o astfel de experienţă.