1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

FOCUS

Comentariu: Banca Schizofrenia

Banca Centrală Europeană devine nu numai gardianul stabilităţii financiare, ci şi al băncilor din Europa. Ca atare, conflictul de interese e ca şi programat - crede Rolf Wenkel.

Pe 4 noiembrie, Banca Centrală Europeană preia supravegherea celor 120 de bănci mari din spaţiul euro. Dar BCE n-a fost creată pentru o asemenea misiune şi nici în statutul instituţiei nu s-a menţionat aşa ceva la fondarea acesteia.

De când a devenit limpede că autoritatea financiară de la Frankfurt îşi va asuma şi sarcina supravegherii băncilor, experţii au început să atragă atenţia asupra conflictului de interese ce va apărea odată cu preluarea noului rol. Adică atunci când misiunea de paznic al băncilor îi va influenţa politica monetară, putând, astfel, devia de la adevăratul său obiectiv: stabilitatea pieţei.

O polemică destul de seacă, tipic germană - ar spune unii. Căci unde în zona euro e ameninţată stabilitatea? Chiar dacă multe bănci din Germania dezaprobă politica renumitei instituţii de la Frankfurt pe Main, să nu uităm, totuşi, că de la introducerea monedei unice europene, BCE a ţinut moneda mult mai stabilă decât a reuşit Banca Federală să menţină marca germană.

Mai mult, BCE face cum face şi menţine rata inflaţiei autoimpusă sub 2% aşa încât, în unele ţări din sudul continentului, încep să se contureze tendinţe de creştere a puterii de cumpărare. Un lucru excelent care demonstrează că aceste state sunt pe cale de a redeveni competitive.

Şi-atunci, la ce bun polemica? De ce cererea de separare instituţională a politicii monetare de activitatea de supraveghere a băncilor? Foarte simplu: fiindcă disputa nu numai că e alimentată de apărătorii anumitor principii ci şi din pricină că acel conflict de interese între politica monetară şi supravegherea băncilor, în care ar putea aluneca BCE, ar putea avea consecinţe serioase.

Porträt - Rolf Wenkel

Rolf Wenkel

Ca bancă de emisiune, BCE este interesată să-şi extindă activitatea de creditare prin intermediul instituţiilor partenere, lucru menit să ducă la îmbunătăţirea conjuncturii economice.

Pe de altă parte, însă, în calitatea sa de supraveghetor al băncilor, BCE este foarte interesată ca băncile să dispună de capital propriu pentru diminuarea riscurilor.

Însă riscurile pot fi cel mai bine reduse printr-o politică de acordare a creditelor foarte restrictivă. De aici conflictul.

Este posibil şi ca, în calitatea sa de bancă centrală, să cumpere titluri de valoare în momentele dificile, aşa încât piaţa să fie curăţată de instituţii incapabile să supravieţuiască. În acelaşi timp, în calitatea sa de supraveghetor, ar trebui să acţioneze în interesul unei pieţe bancare sănătoase.

E clar că fiecare decizie a BCE, precum majorarea sau reducerea dobânzilor la refinanţare, va avea impact asupra profitabilităţii instituţiilor bancare aflate sub supravegherea acesteia.

Politica fiscală este decisă de către Consiliul Băncii Centrale. Şi, înţelepţi cum sunt politicienii noştri, în cadrul reuniunilor Consiliului, numai cu supravegherea băncilor nu se vor ocupa. Nu. Pentru această activitate va fi programată o altă reuniune. Exact aceiaşi membri ai Consiliului se vor strânge într-o altă zi şi vor face pe supraveghetorii băncilor. O soluţie grozavă!

Am putea s-o numim "Banca Schizofrenia". BCE subliniază faptul că politica monetară şi supravegherea băncilor sunt două chestiuni distincte, în ce priveşte conţinutul şi personalul care le administrează. Tangente ar fi numai la vârful instituţiei. Însă tocmai aici ar fi problema, căci peştele de la cap se împute.