Aşa nu vom reuşi!

Lista păcatelor pe care le săvârşeşte politica germană faţă de refugiaţi devine din ce în ce mai lungă. Dacă la început, nu mai departe de vara anului trecut, preluarea refugiaţilor a părut să fie un gest nobil, hrănit de un profund sentiment de moralitate, acum sferele politice berlineze sunt cuprinse de panică.

Toate partidele politice, inclusiv Verzii şi Partidul Stângii, solicită la unison "fermitatea statului de drept", vorbesc despre expulzări şi legi mai aspre. Puţine lucruri vor putea fi puse în aplicare, de vreme ce, în contextul unei clare separaţii a puterilor în stat, niciun judecător nu va juca după cum îi cântă politicienii. Iar expulzări oricum nu există în absenţa unei condamnări anterioare.

Problema de bază este renunţarea, din partea guvernului federal, la controlul asupra graniţelor germane. În continuare, nestingheriţi, mii de oameni intră în Germania, fără a fi înregistraţi sau întrebaţi de unde vin şi cine sunt.

Nu ştim cine sunt

La aceasta se adaugă tentativele guvernului german de a ascunde sub preş întrebarea privind posibila existenţă şi a unor terorişti, printre cei un milion de nou-veniţi. Din acest punct de vedere, cancelariei de la Berlin îi cântă în strună o majoritate bine intenţionată de apologeţi ai multiculturalităţii, activă atât în presă, cât şi în "establishment"-ul politic.

Abia atentatul evitat la mustaţă la Paris, pe care urma să îl comită un susţinător al SI, scoate în evidenţă punctul slab: nu ştim pe cine primim în ţară! Islamistul împuşcat la Paris fusese pentru o vreme înregistrat ca solicitant de azil în Renania de Nord-Vestfalia, a făcut puşcărie în Germania şi jongla cu şapte identităţi diferite. Iar noi? Noi nu am ştiut.

În acest context, oricărui multiculturalist romantic trebuie să îi fie clar că fluxul de bărbaţi tineri din lumea nord-africană arabă pune în pericol liniştea publică din Germania. Nu pentru că toţi ar fi consideraţi din start terorişti sau suspecţi de acte criminale, ci pentru că o categorică majoritate dintre cei recent veniţi îngroaşă rândurile migranţilor mai vechi, care nu au reuşit să se integreze.

Ne aflăm în plină schimbare de climat politic. Starea de spirit în Republică se deteriorează, ba chiar foarte repede. Senzaţia că cineva încearcă să ducă lumea de nas otrăveşte atmosfera, şi aşa tensionată, de pe străzi, din primării, chiar şi la Berlin. Nu numai la Köln, ci şi în alte locuri, fapte irefutabile au fost escamotate sau trunchiate, pe principiul: să nu facem nicio legătură între criminalii în masă şi atacurile sexiste şi politica privind refugiaţii promovată de guvernul german.

Este foarte clar că teama de a fi etichetat drept xenofob a fost mai mare decât grija de a nu scăpa frâiele statului din mână. Şablonul comportamental a fost permanent acelaşi: nu poate exista ceva ce nu are voie să existe!

Campioni mondiali la organizare?

Apropo, noaptea de Anul Nou de la Köln relevă şi o altă problemă: în mod ironic, noi, germanii, campionii ordinii, am dat un rateu grozav tocmai la acest capitol. În Balcani, observatorii îşi frecau ochii de uimire. Sute de mii de cereri de azil neprelucrate, lipsa controlului la graniţe, lipsa înregistrării. Doar o mare de bunăvoință, naivitate și o speranță naivă că totul va merge bine.

Este clar de multă vreme că ceva trebuie făcut. Ministrul Müller anunță deja sosirea pe termen mediu a opt până la zece milioane de refugiați. Omul ar trebui să știe ce vorbeşte, stă în faţa departamentului pentru ajutorul de dezvoltare și este cu ochii pe cei din Africa și Asia care aşteaptă, cu valizele pline, să vină în Europa. Din punct de vedere politic, un concept unitar la nivelul UE în privinţa refugiaţilor este de neimaginat.

La modă este în prezent principiul ușilor închise. Nimeni - nici Polonia, nici Marea Britanie, nici Franța, nici Ungaria - nu ne va lua în brațe. Trebuie să ne ajutăm singuri. Am putea începe prin a fi în sfârşit cinstiţi. Suntem copleșiți și vom fi şi mai copleşiţi dacă nu încetinim fluxul de refugiaţi. Noi trebuie să decidem dacă dorim să salvăm principiul frontierelor deschise, recte Schengen, sau mai degrabă, dreptul individual la azil din Germania, unic la nivel mondial. Şi una şi cealaltă nu se poate.