1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Autodistrugerea monumentului Helmut Kohl

Helmut Kohl şi văduva lui nu vor să audă de funeralii oficiale. Abordarea este prostească şi arogantă, depărtându-se de rolul jucat de fostul cancelar în istorie, crede Jens Thurau.

La moartea lui Helmuth Kohl

La moartea lui Helmuth Kohl

Ce tragedie! Joia trecută, în Bundestag, s-au adunat actualul preşedinte federal şi doi foşti preşedinti, întregul cabinet german şi aproape toţi parlamentarii. Preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert a vorbit despre Kohl ca la o ceremonie oficială. Şi, de fapt, chiar a fost o ceremonie, mai degrabă forţată. N-a fost deloc simplu.

Lammert a omagiat viaţa şi reuşitele fostului cancelar, ceea ce orice om, cât de cât normal, ar trebui să facă zilele acestea. Însă, folosind o formulare foarte atentă, preşedintele parlamentului a găsit de cuviinţă să critice "comportamentul social" al fostului cancelar. În sală nu s-a aflat niciun membru al familiei lui Helmut Kohl. Odată cu evenimentul organizat în Bundestag, se încheie orice fel de ceremonie oficială dedicată fostului cancelar în Germania, ţară reunificată, după decenii de chin, de acţiunile decisive ale acestuia.

Ceremonii oficiale europene, nu germane

Cine a decis acest lucru - a fost decizia lui Kohl sau planul soţiei lui? - nu se ştie încă. Fapt este că sâmbătă, 1 iulie, la Strassbourg va fi organizată o ceremonie oficială pentru Helmut Kohl, oricum ar părea acest lucru. Doar cu numeroase eforturi şi cu maximă discreţie, cancelaria germană a reuşit să forţeze introducerea Angelei Merkel pe lista invitaţilor care vor rosti un discurs. Cu alte cuvinte, ori Kohl, ori soţia acestuia nu au dorit să existe picior de vorbitor german la un atare act. Şi cu atât mai puţin ceremonii oficiale organizate pe pământ german.

Jens Thurau

Jens Thurau

Or, este clar ca lumina zilei că printre politicienii germani nu mai există cineva care să nu creadă că fostul cancelar a fost un trădător. În schimb, la ceremonie ar urma să ia cuvântul premierul maghiar Viktor Orban. Care, deşi calcă în picioare democraţia în ţara lui, a respectat condiţia principală valabilă în lumea familiei Kohl: nu l-a criticat niciodată pe cancelarul reunificării!

Norbert Lammert a găsit cuvintele potrivite, când a atras atenţia, "cu tot respectul", că omagierea lui Helmut Kohl nu este "doar o chestiune de familie". În context, trebuie precizat că termenul "familie" este restrâns, referindu-se doar la o singură persoană: văduva lui Kohl, Maike Kohl-Richter. Fiul cel mare al fostului cancelar, provenit din prima căsnicie este în acest moment împiedicat de poliţie să pătrunda în locuinţa părinţilor săi. Cât de profunde sunt, oare, problemele în această familie?

Pe bună dreptate, unii oameni s-ar putea întreba de ce trebuie să ne intereseze faptul că, la 27 de ani de la reunificare, arhitectul acestui eveniment istoric, nu mai vrea să aibă nimic de-a face cu reprezentanţii actuali ai statului, nici măcar după moartea lui. Acest lucru vorbeşte de la sine despre modul de abordare al lui Kohl, care aşeza de partea întunecată a istoriei pe oricine nu catadicsea să-l susţină necondiţionat. Urmaşii săi la cârma CDU sau în cancelaria germană au elogiat nu o dată rolul jucat de fostul cancelar în înfăptuirea reunificării, chiar în timpul vieţii acestuia. Atât pentru Helmut Kohl, cât şi pentru văduva lui (mai ales pentru ea), aceste omagii nu au fost defel satisfăcătoare.

Egoist şi înfumurat

Acest fel de a gândi denotă egoism şi înfumurare. O fi fost Kohl cancelarul reunificării, însă declanşarea ei a fost posibilă datorită revoluţiei paşnice din RDG, la care au contribuit femei şi bărbaţi curajoşi, ieşind pe străzi să protesteze. Iar Tratatul de Reunificare este legat de numele lui Wolfgang Schäuble, de care, deloc surprinzător, Kohl s-a distanţat ulterior.

În reunificare au fost implicaţi mulţi oameni. Faptul că tocmai germanilor aflaţi printre aceştia li se refuză  o ceremonie oficială este o prostie şi o aroganţă. Acest gest pune însă în lumină modul de a gândi a lui Kohl chiar şi înainte de schimbările profunde din 1990. De fapt, poate că aşa a judecat toată viaţa lui: dreptate am doar eu, indiferent despre ce este vorba. Jalnic!

Autor: Jens Thurau / vd