Comentariu: Asistăm la decesul ″mătușii″ SPD? | Germania | DW | 22.02.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Asistăm la decesul "mătușii" SPD?

Social-democrații germani au alunecat iar în sondaje, poziționându-se pentru prima dată, după formațiunea populistă de dreapta AfD. Peisajul politic german e în schimbare - cu consecințe dramatice, crede Felix Steiner.

"Alte Tante" ("Mătușa în vârstă") - așa numesc, deja de decenii, jurnaliștii și membrii de partid deopotrivă, cu duioșie, formațiunea social-democrată. Dar parcă nicicând formula nu a fost mai potrivită ca în prezent. Mătușile în vârstă sunt simpatice, au multe de povestit din anii tinereții, bei cu ele un păhărel de lichior sau mănânci o prăjiturică. Dar altfel? Nimeni nu le prea ia în serios, pentru că, deh, au depășit o anumită vârstă.

Tradiția și meritele istorice nu sunt categorii determinante în viața politică. Un partid și candidații săi sunt aleși pentru că electoratul așteaptă ceva din partea lor pentru viitor. Pentru că au țeluri precise și par capabili să le atingă. Și pentru că înțeleg problemele și grijile actuale ale oamenilor. Dar toate acestea aparțin, în cazul SPD, trecutului.

Când se ignoră grijile propriului electorat

Un simplu exemplu: Potrivit sondajelor, subiectul care îi preocupă cel mai mult pe germani, în continuare, e cel al migrației și refugiaților. Apoi, alegătorii tipici ai social-democraților germani, care nu fac parte din categoria persoanelor cu veniturile cele mai ridicate în țară, sunt îngrijorați din cauza mai multor probleme, cum ar fi lipsa spațiului de locuit cu chirii mici, mai ales în marile centre urbane. Și ce face SPD? Transformă chestiunea reîntregirii familiilor refugiaților în temă centrală a negocierilor privind formarea unei așa numite mari coaliții cu formațiunile conservatoare CDU/CSU! Așa devine limpede de ce declinul SPD coincide cu ascensiunea formațiunii populiste de dreapta AfD (Alternativa pentru Germania) - adesea tocmai în circumscripțiile în care cândva laburiștii germani fuseseră foarte puternici.

Felix Steiner, redactor DW

Felix Steiner, redactor DW

Sigur, lucrurile nu trebuie neapărat să și rămână așa. Cine știe mai bine, dacă nu SPD, că sondajele, realizate în ritm săptămânal, oglindesc opinii extrem de volatile? Abia dacă a trecut un an de la euforia dezlănțuită în jurul persoanei lui Martin Schulz, de la care se aștepta, ca de la un vraci, să facă minuni. Clar e că dacă, în actuala situație, s-ar ajunge la noi alegeri, asta ar însemna un dezastru pentru SPD. Acest lucru ar trebui să fie limpede și pentru acei membri de partid care au lansat un apel la respingerea marii coaliții și care susțin că SPD nu poate realiza un nou început decât de pe băncile opoziției. Ce prostie! Trebuie luat exemplul CDU. Conservatorii nu doresc în ruptul capului pierderea postului de cancelar, deși între timp mulți creștin-democrați au observat că deviza politicii Angelei Merkel "continuăm ca și până acum" nu mai asigură majoritatea necesară la urne.

Un nou început ca parte a executivului

Dar desemnarea creștin-democratei Annegret Kramp-Karrenbauer pentru funcția de secretar general al partidului arată că această posibilă succesoare a Angelei Merkel nu va genera o înnoire radicală a CDU. Se vor pune însă unele accente conservatoare, pe care le așteaptă deja de ani de zile electoratul de bază al CDU.

Organizarea de noi alegeri nu ar aduce avantaje decât unei singure formațiuni politice: AfD, care - cel puțin așa au susținut până acum liderii ei - nici nu vrea să ajungă la guvernare. Și tocmai în aceasta constă dramatismul celui mai recent sondaj: SPD alunecă dramatic pe panta spre abis, CDU nu câștigă voturi în plus și nici nu i-ar mai ajunge voturile, în atari condiții, pentru formarea unei mari coaliții. Ar fi o ironie a istoriei ca într-o țară cu o imensă bunăstare și cu o economie extrem de puternică să nu se întrunească o majoritate politică pentru formarea unui nou guvern.

Sinucidere din teamă față de moarte?

Respingerea acordului de coaliție de către membrii SPD ar putea fi interpretat ca act de sinucidere din teamă față de moarte. De aceea, dragi tovarășe și tovarăși, dați din nou dovadă de curaj și încredere în forțele proprii! Participați la guvernare și arătați de ce sunteți în stare. Că sunteți în stare de ceva, o dovediți în multe landuri federale și orașe din Germania. Și fiți mândri de succesele repurtate până acum. Electoratul se va arăta recunoscător!  

În primăvara anului 1990, SPD a făcut deja o greșeală de proporții istorică, refuzând primirea în rândurile sale a membrilor SED, fostul partid comunist RDG-ist. De pe urma consecinței - apariția Stângii, care se bucură de sprijinul a peste zece procente din electorat - SPD suferă și astăzi. Unei noi greșeli de asemenea dimensiuni, partidul nu-i va supraviețui. Atunci chiar am asista la decesul "mătușii în vârstă" - SPD.

Felix Steiner/maw

Vă mai recomandăm