1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Apelul privind schimbarea politicii faţă de Rusia ignoră realitatea

Şaizeci de personalităţi din Germania au lansat un avertisment public faţă de un posibil război cu Rusia. Deşi sincer, apelul e o dovadă a necunoaşterii situaţiei din Europa de Est, crede Ingo Mannteufel.

Într-un apel publicat în presă cu titlul: "Din nou război în Europa? Nu în numele nostru." 60 de personalităţi din Germania avertizează asupra izbucnirii unui război pe continent şi susţin dialogul cu Rusia. Au dreptate: în Europa nu trebuie să mai existe un alt război. Dialogul este cel mai important principiu al democraţiei. Dar acest nobil apel lansat de personalităţi din domeniul politic, economic şi cultural nu este de ajuns în actualul conflict.

Iluzii şi nu fapte

Este absolut corect că în Europa nu trebuie să mai existe un război, dar el este deja în plină desfăşurare: în primăvară, preşedintele Putin a ocupat şi anexat apoi Crimeea Federaţiei Ruse. Nu s-a ajuns la un război direct ruso-ucrainean, întrucât conducerea de la Kiev, depăşită de situaţie, a preferat să nu riposteze armat. În estul Ucrainei se duce un război cu mii de morţi şi pagube catastrofale. Chiar şi fără trupe şi armament din partea Rusiei, acest război ar fi de neimaginat. Din acest motiv, apelul nu are legătură cu realitatea.

Ingo Mannteufel, şeful redacţiei Europa de la DW

Ingo Mannteufel, şeful redacţiei Europa de la DW

Mai rău chiar, apelul creează impresia că occidentul şi politicienii germani ar planifica o intervenţie militară împotriva Rusiei. Nimic mai absurd. Guvernul federal şi liderii Uniunii Europene exclud la unison orice fel de soluţionare militară a conflictului. Mai ales cancelara Merkel şi ministrul federal de externe Steinmeier mizează, în ciuda tuturor dificultăţilor, pe necesitatea continuării dialogului diplomatic cu Moscova. Dacă semnatarii apelului vor să susţină diplomaţia, atunci au dreptate. Dar semnalul nu se îndreaptă şi către politicienii ruşi, care ar trebui "să ia în serios situaţia" şi să apere pacea.

Lipsită de realism pare şi ideea potrivit căreia jurnaliştii şi comentatorii nu ar fi ştiut că Rusia se teme de o eventuală încercuire de către NATO. Semnatarii apelului par a uita două aspecte importante: în primul rând nu există nici un plan concret al NATO de a integra Georgia şi Ucraina. Nu mai departe de anul 2008, celor două state li s-a refuzat accesul în Alianţa Nord-Atlantică. Summitul NATO din Ţara Galilor a confirmat acest status quo. În al doilea rând, semnatarii apelului nu ar trebui să uite că pe lângă interesele Rusiei, mai există şi teama georgienilor şi a ucrainienilor, care au trăit intervenţiile militare soldate cu anexarea unor teritorii statale Rusiei.

Apel contradictoriu

În sfârşit, apelul devine complet contradictoriu. Cu intenţia de a trimite la aşteptările anilor 90, când înfăptuirea unei Europe unite, în libertate şi democraţie, devenise primordială, apelul se încheie astfel: "până la conflictul cu Ucraina, ne aflam pe drumul cel bun în Europa". Acest argument e mai mult decât lipsit de logică.

Pentru că ucrainenii vor tocmai aşa ceva: să devină parte a unei Europe libere şi democrate. Ceea ce este valabil pentru Rusia, nu poate fi refuzat ucrainenilor.

Şi când Rusia a tot fost încolţită de politica europeană (cum s-a tot pretins), atunci Europa ultimelor decenii nu s-a aflat deloc pe drumul cel bun. Critica Kremlinului faţă de politica de vecinătate europeană este mult mai veche decât conflictul din Ucraina.

Amendarea extinderii NATO şi a politicii UE de câtre liderii din fosta Uniune Sovietică continuă să fie la ordinea zilei în ultimii aproape 20 de ani. Occidentul a ignorat în mod constant criticile Rusiei. Dacă strategia a fost inteligentă, vom afla peste ani şi ani de la istorici. În centrul atenţiei se vor afla acei politicenii occidentali din anii '90 şi din prima parte a secolului XXI, care au ignorat interesele de securitate ale Rusiei. Este destul de ironică situaţia actuală, în care tocmai o parte din aceşti politicieni semnează astăzi apelul.

Selectivitatea documentului dovedeşte o înspăimântătoare lipsă de cunoaştere a situaţiei reale din Rusia şi Ucraina. Statele nu sunt analizate în context istoric şi nici prin prisma actualelor procese, caracteristici şi variabile, ci doar ca obiect de proiecţie pentru dorinţele (vest)europenilor.

Adevăratele provocări sunt cu totul altele: cum poate fi concret întâmpinată Rusia, aflată în plină criză şi din ce în ce mai autistă? Care ar fi balanţa corectă între îndepărtarea pericolelor şi politica de calmare a spiritelor? Un nobil apel public este în mod sigur prea puţin important.