1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Anul de succes post-adevăr al lui Vladimir Putin

A oglindit anul 2016, puterea Rusiei? Chiar dacă aşa pare, faptele sunt cu totul altele.

Vladimir Putin - la conferinţa anuală de presă

Vladimir Putin - la conferinţa anuală de presă

La prima vedere, anul 2016 pare să fi fost unul de succes pentru preşedintele Valdimir Putin. Toate cuvintele cheie ale anului - Siria, Turcia, Brexit, criza refugiaţilor, Trump - îl pun pe autocrat într-o lumină favorabilă, transformându-l în beneficiar al evoluţiilor. Dar să nu ne grăbim cu concluziile. Pentru că noua importanţă globală a Moscovei ca şi puterea Rusiei sunt mult supraestimate.

Puterea Rusiei este slăbiciunea Occidentului

În 2016, Rusia a părut puternică în Siria, pentru că occidentul, dar mai ales SUA, nu s-au implicat în mod special în criza din zonă. Preşedintele Obama s-a decis să nu intervină militar în Siria, după eşecurile din Afganistan, Irak şi Libia.

După ce Obama s-a decis să nu intervină împotriva lui Assad, s-a creat un vid de putere în zona de conflict din Orientul Apropiat, de care a profitat din plin Putin. Cu o implicare militară redusă a flotei aeriene şi probabil cu câteva batalioane terestre, Rusia a ajutat, împreună cu Iranul, la stablizarea regimului Assad şi readucerea sub controlul Damascului a unei bune părţi din teritoriul Siriei. E greu de crezut însă că Rusia este destul de puternică pentru a-i combate şi pe luptătorii din aşa numitele miliţii ale Statului Islamic.

La fel de greu de crezut este că Rusia ar dispune de puterea economică necesară pentru a reface zonele din Siria distruse de dictatorul Assad. Îngrozitoarele crime împotriva populaţiei civile dovedesc lipsa unei strategii ruseşti pe termen lung. Precum în estul Ucrainei, Kremlinul nu este în stare decât să susţină războiul şi violenţele. Pentru o ordine stabilă şi de perspectivă în auto-proclamatele "zone de influenţă", Rusiei îi lipsesc puterea politică şi economică.

Rusia însăşi este o ţară slabă

Ingo Mannteufel, şeful redacţiei ruse a DW

Ingo Mannteufel, şeful redacţiei DW în limba rusă

Sigur că Rusia poate fi considerată drept beneficiarul Brexitului, pentru că viitorul Uniunii Europene este serios pus sub semnul întrebării. Şi alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA îl încântă pe Putin. Dacă ar fi fost aleasă Hillary Clinton la Casa Albă, atunci Rusia ar fi trebuit să facă faţă unei adevărate provocări. Rămâne însă de văzut în ce măsură Brexitul şi noul preşedinte Trump se vor transforma în avantaje pentru Kremlin pe parcursul anului 2017.

În toată grandomania Kremlinului nu trebuie să uităm că economia Rusiei este serios afectată: performanţele economice scăzute din ultima perioadă nu s-au refăcut în 2016. Veniturile reale scad. Diferenţele dintre săraci şi bogaţi se adâncesc. Economia rusească este - în contextul preţului scăzut al barilului - dependentă de exportul de materii prime. În industrie lipsesc inovaţiile dar şi capitalul, dat fiind că banii ruseşti sunt depuşi în conturi din afara ţării. Toate eforturile de modernizare din anii trecuţi au eşuat. Nici în anul 2017 nu sunt aşteptate reforme economice, întrucât Kremlinul preferă să evite neliniştile până la alegerile prezidenţiale din martie 2018. Stagnarea economică sau chiar scăderile vor continua în perioada următoare, dacă preţul barilului nu va creşte în mod nesperat.

Totul sub control

Kremlinul controlează la suprafaţă totul: puţinii opozanţi, organizaţiile civice sau mediile libere de informare sunt marginalizate prin intervenţiile organelor de securitate. Populaţia nu mai vrea să protesteze. Slaba participare la alegerile parlamentare din septembrie - mai ales în marile oraşe - a oglindit apatia politică. În cazul unor viitoare falii sociale, economice sau politice, sistemul dominant al lui Putin ar putea pierde masiv. Cu atât mai mult cu cât încrederea în aparatele de stat este mai mult decât redusă, după scandaluri de corupţie şi o proastă administrare.  

Rusia lui Putin păşeşte cu încredere în noul an: precum SUA, Europa, Turcia, Japonia, China, Brazilia şi multe alte ţări, şi Rusia se va confrunta cu adevărate provocări în 2017. Dar e greu de crezut că la Kremlin va domina sentimentul de învingător.

Autor: Ingo Mannteufel / A.K.