1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Antisemitismul trebuie luat în serios

Evreii din Germania se simt amenințați, relevă un nou studiu al unei comisii de experți. Aceste temeri trebuie să le dea de gândit politicienilor și întregii societăți, scrie Christoph Strack.

Morminte profanate într-un cimitir evreiesc la Leipzig, 1992 (picture-alliance/dpa)

Morminte profanate într-un cimitir evreiesc la Leipzig (1992)

E în același timp o rugăminte, un apel și un avertisment: Comisia de experți privind antisemitismul, sub patronajul Bundestagului, solicită ca societatea germană să se ocupe cu mai mare atenție de problema antisemitismului. Mulți membri ai comunității evreiești din Republica Federală sunt de aceeași părere.

Comisia de experți și-a publicat studiul luni, în ziua israeliană de comemorare a victimelor Holocaustului, când viața publică a fost întreruptă în Israel pentru câteva minute de reculegere în memoria celor șase milioane de evrei uciși de naziști. În aceeași zi, Sigmar Gabriel a vizitat pentru prima dată Ierusalimul în calitate de ministru de externe al Germaniei și a scris cuvintele "să ne aducem aminte în fiecare zi" în cartea de oaspeți a memorialului Yad Vashem. 

Cât de necesară e această aducere aminte reflectă numărul ridicat al polițiștilor care păzesc sediile unor instituții ale evreilor din Berlin și alte orașe germane. O demonstrează și știrile despre elevul din Berlin care a schimbat școala pentru că a fost amenințat și șicanat din simplul motiv că e evreu.

Christoph Strack, corespondent DW la Berlin

Christoph Strack, corespondent DW la Berlin

Germania poate să fie mândră că există, în multe locuri de pe teritoriul ei, din nou o viață culturală iudaică înfloritoare, că se construiesc sinagogi noi, că există rabini care studiază în țara din care provin criminalii naziști. 

Comisia de experți a Bundestagului tematizează grijile evreilor din Germania de astăzi, care se tem de o creștere a tendințelor antisemite și a violenței. În același timp, studiul critică deficitele în ceea ce privește datele despre antisemitismul din rândurile musulmanilor și ale refugiaților în general. Pentru a preveni orice reflexe populiste trebuie menționat că analizele organizațiilor evreilor din Germania legate de această problemă sunt deosebit de obiective. Președintele Consiliului central al evreilor din Germania, Josef Schuster, subliniază că atmosfera din țara de origine a multor refugiați duce la atitudini antisemite, nu religia lor, astfel încât e deosebit de important ca refugiații să fie informați și educați în legătură cu această problemă. Confruntarea cu antisemitismul face parte din procesul de integrare în societatea germană. Iar integrarea e o muncă grea. Observăm că Germania de abia începe să conștientizeze aceste dificultăți, iar tocmai în acest context se ajunge și la diverse prejudecăți. E nevoie de mai multă cercetare și informare.

Comisia de experți a Bundestagului pledează, printre altele, pentru crearea unei noi funcții de responsabil federal pentru problema antisemitismului și pentru un sprijin consistent al proiectelor legate de combaterea fenomenului. Dacă funcția unui responsabil pentru antisemitism "cu sediul în cancelaria federală, independent de perioadele de legislatură", e o idee practicabilă și înțeleaptă, rămâne de discutat. Diverse funcții asemănătoare sunt legate de parlamentul german și sunt observate, din acest motiv, cu atenție de către opinia publică și mass-media. Dar în cazul antisemitismului e vorba, de fapt, de un interlocutor central la nivel federal. Politicienii ar trebui să ia în serios acest apel.

Autor: Christoph Strack 

Vă mai recomandăm