1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Alianţa lui Hollande

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a căutat neîncetat, vreme de o săptămână, parteneri în lupta contra terorii.

Francois Hollande a fost perceput drept un preşedinte slab sub aspectul politicii interne. Dar atentatele teroriste din urmă cu două săptămâni l-au catapultat într-o situaţie nouă. Hollande trebuie să se prezinte ca un politician puternic, care îi conduce pe francezi într-un război împotriva armatei teroriste a Statului Islamic. El a reiterat naţiunii această promisiune cu ocazia manifestării comemorative din incinta Domului Invalizilor. Hollande nici nu are de ales, fiindcă înspăimântaţii francezi aşteaptă asta de la el iar adversarii săi din politica internă, Nicolas Sarkozy, reprezentantul dreptei, şi Marine Le Pen, lidera extremei drepte, îl supun unor presiuni colosale.

Alianţa prinde contur

În răstimp de o săptămână, şeful statului francez a reuşit cu o uluitoare eficienţă să schiţeze o alianţă a unor ţări care, de fapt, ezită să se implice. Nu se ştie cât timp va rezista această coaliţie. Dar, cu ajutorul vizitelor-fulger întreprinse la Washington şi Moscova, precum şi a unor întâlniri desfăşurate la Paris, Hollande şi-a asigurat solidaritatea lumii şi unele promisiuni concrete de sprijin militar. Marea Britanie ar putea participa în scurt timp la lovituri aeriene şi în Siria. Italia a promis mai mult ajutor. Iar şefa executivului german a executat o voltă, promiţând ajutor sub orice formă, inclusiv misiuni de luptă ale Bundeswehr. La ananghie, Hollande poate miza pe prietenia franco-germană.

Riegert Bernd Kommentarbild App

Bernd Riegert

Dotată cu un mandat din partea ONU, care lasă loc interpretării că sprijină toate deciziile "posibile", Franţa poate acum forma o alianţă pentru lupta împotriva teroriştilor aşa-numitului Stat Islamic din Siria şi Irak. Membrii acestei alianţe, nedeclarată din punct de vedere formal, deşi urmăresc interese foarte diferite în Siria şi nu numai, au totuşi un ţel comun. Şi fiindcă SI îi ameninţă pe toţi, inclusiv Rusia şi Turcia, pe termen scurt se va acţiona în comun în vederea slăbirii teroriştilor. Totuşi, aceştia nu pot fi învinşi cu ajutorul unei coaliţii care se rezumă doar la atacuri aeriene. Terorismul islamist nu este un adversar militar obişnuit, care poate fi combătut într-o regiune anume doar cu ajutorul armelor. El este - şi asta ştie bineînţeles şi Francois Hollande - o ideologie. O şcoală perversă de gândire, care a înfiinţat celule teroriste în Afganistan, în nordul Africii, în Nigeria şi în numeroase state din vestul Europei.

Înteţirea atacurilor Franţei, SUA şi Rusiei asupra Statului Islamic în Rakka nu va preîntâmpina neapărat noi atentate la Paris, Bruxelles, Hanovra sau altundeva. Va fi o luptă grea şi de durată. O luptă care a început deja în 2001, după atacurile de la New York şi Washington, care au dus la ocuparea Afganistanului şi Irakului şi care încă nu dă rezultatele dorite. Dimpotrivă, războiul din Irak a făcut posibilă, probabil, apariţia SI, fiindcă această armată a terorii este clădită pe ruinele regimului Saddam Hussein.

Ce urmează?

Aşa stând lucrurile, ar fi important ca preşedintele Franţei să nu se limiteze doar la eforturile de alcătuire a unei coaliţii militare. Important ar fi să prezinte şi un plan de viitor. Ce se va întâmpla în Siria şi Irak după respingerea SI? Va mai exista statul sirian? Cine îl va conduce pe acesta? Tot Assad, preşedintele de până acum? Sau pestriţa şi fragila opoziţie? Vor fi cooptaţi kurzii la guvernare sau nu? Toate aceste chestiuni sunt deocamdată lăsate deoparte, pentru a nu stânjeni alcătuirea coaliţiei formate din state cu interese diferite. Dar ar fi nevoie să se discute despre ele înainte de plecarea la război. În caz contrar devine evident că nu s-au tras învăţăminte din războaiele purtate în Afganistan şi Irak.

SUA vor să-l înlăture pe Assad. Rusia nu vrea asta, dar vrea totuşi să învingă SI. Turcia vrea să scape de Assad dar în acelaşi timp vrea să-i slăbească pe rebelii kurzi, care la rândul lor sunt sprijiniţi de parteneri ai Turciei în cadrul NATO. Germania vrea să se alăture războiului împotriva SI trimiţând mai mulţi instructori militari în Irak şi fiind dispusă să staţioneze în regiune avioane de recunoaştere. În acelaşi timp, Berlinul vrea să împiedice Rusia să obţină concesii în chestiunea Ucrainei în schimbul implicării în conflictul din Siria. Sub acest aspect, preşedintele Franţei, care are nevoie de succese rapide, manifestă mai puţine scrupule. Spre Moscova s-a îndreptat cu maximă deschidere, şi fiindcă preşedintele Obama i s-a părut încă ezitant. Şeful Casei Albe a exclus posibilitatea de a trimite trupe terestre în Siria şi de a ocupa teritorii. Ceilalţi membri ai instabilei alianţe nu manifestă nici ei interes pentru aşa ceva în marea lor majoritate. Măcar deocamdată.

Diplomaţia antiteroristă are întâietate în faţa mediului

Tensiunile dintre Rusia şi Turcia au ajuns, din punct de vedere verbal, la paroxism după doborârea, de către aviaţia turcă, a unui avion de luptă rusesc. Efectele practice sunt însă minime. Aşa că Francois Hollande trebuie să folosească la maximum avantajele oferite de Conferinţa mondială pe teme de mediu care debutează luni la Paris. El îi va întâlni acolo şi pe preşedintele rus şi pe cel turc, pe care îi va aduce şi faţă în faţă. În plus, Hollande va trebui să poarte negocieri cu Arabia Saudită şi cu Iran privind rolul pe care şi-l asumă în conflictul din Siria. Este posibil să-i reuşească o consolidare a coaliţiei anti-SI, care până acum nu are decât caracter informal. El asta a promis francezilor şi în funcţie de asta va fi evaluat.

Vă mai recomandăm