1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Ali, şi tu faci parte din Germania

Atentatul din Paris este un test de rezistenţă pentru societatea occidentală. Pentru a trece cu bine peste el, e nevoie şi de ajutorul musulmanilor din Germania.

Atentatul din Paris survine într-un moment foarte neprielnic pentru Germania. Din Drezda se răspândeşte o islamofobie difuză, însoţită de mesaje rasiste. Iar cei care le rostesc, simpatizanţii mişcării Pegida, se văd confirmaţi acum de cele petrecute în capitala Franţei. Fără îndoială, Germania va fi afectată de aceste incidente. Politicienii, profesorii, ziariştii şi toţi cei cu funcţii de răspundere vor fi atraşi în ceea ce alarmează deja societatea.

Desigur, Germania este mai consolidată ca stat şi societate, comparativ cu Franţa. Germania nu are trecut colonial în lumea musulmană şi economia ei este mai stabilă. Şomajul nu este atât de răspândit şi în apropierea metropolelor Berlin, Frankfurt sau München nu s-au format lumi paralele într-atât de complicate precum există la porţile Parisului sau Marsiliei. Franţa se confruntă de ani buni cu o severă criză de identitate. Pe scurt, Franţa este suferindă, la cap şi la membre, pe când Germania a avut doar o scurtă criză de neputinţă, numită Pegida.

O comparaţie între Front National şi Pegida demonstrează că într-adevăr aşa stau lucrurile. În Franţa, formaţiunea xenofobă Front National a câştigat 25 la sută din voturi la ultimele alegeri, exact cât au câştigat şi social-democraţii germani la ultimul scrutin. "Patrioţii europeni" ai Pegida sunt în schimb o steluţă căzătoare pe bolta provinciei saxone. Nu sunt partid, deci nu dispun de legitimitate democratică. Cu toate acestea, definiţia conform căreia partidele extremiste din Italia, Franţa sau Marea Britanie, fie ele cât de puternice, sunt mai puţin periculoase decât grupusculele xenofobe de la marginea societăţii germane, pare să fie valabilă în continuare. Altfel, de ce s-ar interesa marile trusturi de presă de la Londra sau Paris de cantitatea neglijabilă numită Pegida?

Deutsche Welle Volker Wagener Deutschland Chefredaktion REGIONEN

Volker Wagener

Ar fi groaznic ca atacul din redacţia săptămânalului satiric Charlie Hebdo să fie invocat drept justificare de germanii care nu sunt capabili să facă o diferenţiere între musulmani francezi infectaţi de ideologia Statului Islamic şi vecinii lor turci. O asemenea confuzie trebuie împiedicată cu toată hotărârea. Şi principala responsabilitate revine aici partidelor care reprezintă majoritatea.

Responsabilitate pentru cultivarea păcii sociale revine însă şi celor aproximativ 4 milioane de musulmani care trăiesc în Germania. Chiar dacă 90 la sută dintre ei consideră, potrivit unui studiu recent efectuat de Fundaţia Bertelsmann, că democraţia este o formă bună de guvernământ, ei nu prea manifestă în viaţa cotidiană sentimente patriotice pentru ţara în care muncesc, trăiesc, îşi trimit copiii la şcoli.

Un răspuns convingător la atentatul din Paris este chemarea asociaţiilor musulmane din Germania, la proteste împotriva islamiştilor şi de solidarizare cu Germania şi legile ei. Aceasta aminteşte de preşedintele Kennedy, care le-a cerut americanilor săi să nu se întrebe ce poate face ţara pentru ei, ci să-şi pună problema ce pot face ei pentru ţară.