1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Ajutorul umanitar - odinioară prieten acum duşman?

Salvatorii din Mediterană sunt mai nou ameninţaţi cu armele dacă vor să-i ajute pe refugiaţi. De Ziua Mondială a Ajutorului Umanitar bilanţul este amar, consideră Volker Westerbarkey, membru al Medicilor Fără Frontiere.

De mai bine de doi ani echipe ale Medicilor Fără Frontiere lucrează pe nave de salvare în Marea Mediterană, de mai bine de un an lucrează şi în tabere de internare din Libia, în care refugiaţi şi imigranţi sunt închişi abuziv în condiţii de nedescris. Echipele noastre reacţionează astfel la două situaţii umanitare de urgenţă şi dramatice: Sute de mii de refugiaţi şi migranţi sunt expuşi în Libia violenţelor şi primejdiilor masive, mai bine de 2400 dintre ei au pierit numai în acest an înecaţi în Mediterana. Dar, în loc ca Uniunea Europeană să-şi onoreze răspunderea şi să asigure protecţia oamenilor la frontierele externe ale Europei, ea mizează pe baricadare şi stânjeneşte tot mai pronunţat ajutorul umanitar oferit de organizaţii cum ar fi Medici Fără  Frontiere. De Ziua Mondială a Ajutorului Umanitar, bilanţul este amar.

Pe 11 august autorităţile libiene au anunţat înfiinţarea unei zone proprii de căutare şi salvare, îngrădind accesul navelor organizaţiilor umanitare într-un areal uriaş din apele internaţionale aflat în faţa coastelor Libiei. Paza de Coastă libiană, sprijinită masiv de UE, ameninţă echipele umanitare de salvare că le va alunga la nevoie cu forţa armelor din acel areal nou de căutare şi salvare. Este de-a dreptul monstruos.

Volker Westerbarkey Kommentarbild App PROVISORISCH

Volker Westerbarkey este preşedintele organizaţiei Medici Fără Frontiere, filiala din Germania

Salvatori ameninţaţi

Climatul devine tor mai neprielnic misiunilor civile de salvare. Italia şi UE au prezentat un cod de conduită pentru ONG-uri care împiedică parţial operaţiunile de salvare, iar Italia nu a ezitat să trimită nave ale marinei sale militare în apele teritoriale libiene. Ţelul UE şi a statelor sale membre, în colaborare cu partenerii lor libieni, este împiedicarea exodului de refugiaţi şi migranţi din Libia. Acesta este un atac inacceptabil asupra vieţii şi demnităţii unor oameni care au nevoie urgentă de protecţie.

În cazul în care autorităţile libiene şi paza lor de coastă îşi vor pune în practică anunţurile, Medicii Fără Frontiere şi alte organizaţii nu vor mai putea efectua operaţiuni de salvare conform principiilor umanitare recunoscute la nivel internaţional şi a normelor internaţionale referitoare la salvarea de la înec şi protecţia refugiaţilor. Este interzisă readucerea oamenilor în regiuni nesigure. Medicii Fără Frontiere refuză să se supună unui sistem care vrea cu orice preţ să-i împiedice pe oameni să caute protecţie şi siguranţă.

Dar înainte de toate această politică are efecte catastrofale pentru oamenii care încearcă să fugă din Libia din cauza urmăririi şi extremei violenţe la care sunt supuşi. Dacă navele organizaţiilor umanitare sunt silite să se retragă din Mediterana, tot mai puţini oameni vor fi salvaţi de la înec. Iar cei care nu se vor îneca vor fi capturaţi şi readuşi în Libia, într-o ţară fără legi, cu arestări discreţionare, tortură şi violenţe cu tentă sexuală.

Baricadarea are prioritate în faţa protecţiei

Bilanţul nostru referitor la politica UE, făcut în 2017 cu ocazia Zilei Internaţionale a Ajutorului Umanitar, este amar. Bineînţeles, în declaraţiile solemne se invocă adesea cu plăcere principiile umanitare fundamentale. Dar în realitate observăm că protecţia acordată oamenilor care caută refugiu este adesea subordonată acţiunilor în vederea baricadării Europei.

Încă prin intermediul înţelegerii UE-Turcia, şefii de stat şi de guvern europeni în frunte cu şefa executivului german, Angela Merkel, au schiţat cadrul fortăreţei Europa. Urmarea acestei înţelegeri a fost efectul de domino al închiderii graniţelor, cu rezultatul că oamenii nu mai pot fugi nici măcar din regiuni afectate de războaie, cum este Siria. Sute de mii de oameni sunt blocaţi în regiuni de deşert şi tabere provizorii în condiţii revoltătoare. Suferinţele oamenilor nu s-au împuţinat, dar ele au fost îndepărtate de frontierele Europei, în locuri ferite de camerele de luat vederi şi de opinia publică internaţională.

În cadrul proiectelor noastre cu refugiaţi şi oameni alungaţi desfăşurate în mai bine de 40 de ţări constatăm că sunt imperios necesare căi sigure şi legale de refugiu pentru cei siliţi să plece de la casele lor. UE nu ajută mai deloc în această privinţă. Este regretabil pentru un continent care ştie din proprie experienţă cât de mult suferă oamenii din cauza refugierii şi deportărilor.

Autor: Volker Westerbarkey