1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Afară din UE, Ungaria!

Viktor Orban face totul greşit în privinţa crizei refugiaţilor prin care trece ţara sa, consideră Max Hofmann. De aceea i-a adresat premierului ungar o scrisoare deschisă cu câteva propuneri concrete, uşor de înţeles.

Dragă domnule Orban,

ştim deja că aţi devenit de curând paznicul sfintelor norme UE, atunci când este vorba de înregistrarea refugiaţilor şi chestiuni asemănătoare (chiar dacă înainte vă convenea că refugiaţii, după traversarea frontierei sârbo-ungare, se evaporau rapid în direcţia Austria şi Germania). Ceea ce probabil nu ştiţi este faptul că o lege nu este compusă doar din litere. În spatele ei se află valori şi un anume spirit. În UE, aceasta înseamnă respectarea drepturilor omului şi a demnităţii umane.

Refugiaţii au dreptul de a fi aprovizionaţi

Concret, aceasta înseamnă că oamenii vlăguiţi şi traumatizaţi, cu precădere copiii, trebuie să fie aprovizionaţi cu produse de primă necesitate, indiferent că se află sau nu într-un centru pentru refugiaţi. Apă şi alimente ar fi o idee bună. În afară de asta: toalete, saltele, pături şi corturi. Poate veţi fi mirat, dar în ţările civilizate la toate acestea se adaugă şi asistenţa medicală.

Hofmann Maximilian Kommentarbild App

Max Hofmann

Înseamnă ca aceşti oameni să fie trataţi pozitiv, din principiu cu o anumită deschidere. Numeroşi refugiaţi, probabil cei mai mulţi, sunt oameni cinstiţi, care muncesc din greu, care au întors spatele ţării lor din motive extrem de nefavorabile. Ei vor recompensa ţările care îi vor primi cu prietenie nu numai cu o cură de celule proaspete la nivelul societăţii şi cu muncă asiduă. De aşa ceva ar avea nevoie şi ţara dumneavoastră, care, în ultimele zile, a lăsat impresia că este cam izolată şi extrem de înapoiată.

Înseamnă să se acţioneze onest şi transparent. Pentru început, nu ar fi rea ideea ca oamenii din Siria, Afganistan şi Eritreea să nu fie aprovizionaţi cu foi volante conţinând informaţii în limba ungară. În afară de asta, informaţiile ar trebui să fie inteligibile şi certe. În acest context nu duce nicăieri, bunăoară, ademenirea unor refugiaţi disperaţi într-un tren care apoi să oprească într-un loc necuprins în rută, pentru ca oamenii să fie conduşi apoi de poliţişti într-un lagăr.

Autorităţile trebuie să fie de încredere

De partea celalată, refugiaţii par a fi alţii dacă au încredere în autorităţi şi nu sunt maltrataţi cât e ziua de lungă de poliţiştii ungari. Ştiu, nu aţi avut astfel de experienţe în ţara dumneavoastră. Dar este adevărat. Dacă există încredere, refugiaţii pot fi chiar rugaţi să se ducă într-un centru de înregistrare fără ca ei să se trântească disperaţi pe şinele de cale ferată. Şi în Germania, ce minune, sunt aceşti oameni înregistraţi şi plasaţi în centre pentru refugiaţi. Diferenţa? Încrederea!

Acesta ar fi, dragă domnule Orban, doar începutul. Dar unul important. El nu v-ar face să beneficiaţi doar de recunoaştere din partea altor state UE, dar v-ar scuti şi de neplăceri foarte practice. De exemplu de prezenţa a mii de refugiaţi disperaţi în preajma gării din Budapesta. Dar poate că tocmai de asta aveţi nevoie pentru populismul dumneavoastră obtuz. Dacă aşa stau lucrurille, nu meritaţi, spre deosebire de refugiaţi, să rămâneţi în UE!

Cu salutări prieteneşti,

Max Hofmann, care a fost în această săptămână la Budapesta, în calitate de reporter.

PS: Puteţi cu plăcere transmite aceste recomandări şi altor guverne din UE cu care întreţineţi relaţii de prietenie.