1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Aer de primăvară în relațiile germano-elene

Cancelara germană este cel mai important jucător în jocul de poker privind Grecia. Până acum, a trișat toată lumea, dar acum cărțile trebuie din nou amestecate. Merkel și Tsipras sunt cei mai în măsură să o facă.

Alexis Tsipras, primit de Angela Merkel la Berlin

Alexis Tsipras, primit de Angela Merkel la Berlin

Cine consideră că UE este doar un monstru birocratic, nu are desigur niciun fel de preocupare în ceea ce privește soarta Greciei. Cine crede că moneda comună este o eroare de politică monetară, se roagă ca economia elenă să se prăbușească și să tragă după ea și moneda euro. Astfel văd lucrurile cinicii, egoiștii, naționaliștii. Ce ar putea să însemne aceasta pentru întreaga Uniune și pentru fiecare stat membru în parte s-a discutat deja în numeroase scenarii de la începutul crizei datoriilor, în urmă cu mai bine de cinci ani. Este vorba însă doar de speculații. Nu există nicio certitudine.

Foarte reale sunt, pe de altă parte, urmările crizei și eforturile de rezolvare a acestora. Grecia a sărăcit, atmosfera în țară este proastă, oamenii își simt onoarea rănită. Țările creditoare, BCE și FMI sunt la rândul lor la capătul răbdării. Această impresie se intensifică de la venirea la putere la Atena a unui guvern dominat de extrema stângă. Nimeni nu mai cere acum tragerea la răspundere a social-democraților și conservatorilor greci, cei care au dus decenii în șir o politică greșită. Nici nu ar ajuta prea mult uitatul în urmă, e nevoie acum de soluții practice și corecte, în interesul populației.

Poker cu trecutul

Soarta proiectului european comun este mai strâns legată de cea a Greciei decât cred mulți. Dacă nu ar fi așa, nu ar mai fi existat demult summituri de criză la Bruxelles. Jucătorii de la masa de poker europeană știu însă că în cazul cel mai rău au și ei mult de pierdut. Un faliment al statului elen ar însemna pierderea miliardelor de euro oferite Greciei sub formă de credite. Germania ar fi țara cu cele mai mari pierderi într-un astfel de scenariu. Angela Merkel face deci bine întinzându-i o mână premierului Alexis Tsipras. Și reciproca este valabilă. Iar dacă impresia după prima lor întâlnire la Berlin nu este greșită, există de ambele părți bunăvoință.

Marcel Fürstenau

Marcel Fürstenau

Apariția lor publică, la conferința de presă de după reuniune, a fost una armonioasă. Merkel și Tsipras au lăudat relațiile de prietenie dintre cele două popoare după Al Doilea Război Mondial. La cancelaria federală nu se prea face mare caz de cererile Atenei de despăgubiri financiare pentru infracțiunile comise de naziști pe teritoriul său. Tsipras a subliniat la Berlin că aceasta ar fi mai degrabă o problemă de etică, nu una financiară. Poate că prin aceste interpretări retorice se va obține însă liniștea necesară pentru soluționarea pe termen lung a crizei datoriilor, invocând responsabilitatea istorică.

Fără cărți marcate

Cancelara germană se gândește mereu și la ziua de mâine. Știe că guvernanții eleni au nevoie de mai mult timp, de mai mult spațiu de manevră. Iar Tsipras știe la rândul lui că Merkel, datorită puterii economice și politice a Germaniei, este cel mai important factor de decizie în pokerul privind viitorul Greciei și al Europei. Dacă aceasta va duce la oprirea acțiunilor de trișare, atunci marele proiect european cunoscut sub numele de Uniunea Europeană mai are încă o șansă realistă.

Trebuie trecut peste stereotipurile istorice, a solicitat pe bună dreptate Tsipras. Uneori însă clișeele ajută. De exemplu cel privind vremea mereu bună din Grecia. El ar fi adus primăvara la Berlin, a glumit Tsipras la sfârșitul conferinței de presă. Această climă prietenoasă ar trebui să influențeze și relațiile dintre cele două țări, a adăugat el. Să îi și să ne ținem pumnii!