1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Comentariu: Adio, TTIP! Dar care ar fi alternativa?

Ministrul federal al Economiei, Sigmar Gabriel, a declarat "eşuat de facto", preconizatul acord TTIP. Înainte de toate, ministrul Gabriel caută să-şi salveze pielea, ceea ce este meschin, opinează Henrik Böhme.

O largă alianţă îndeamnă germanii să protesteze faţă de Parteneriatul Transatlantic de Liber Schimb TTIP (UE-SUA), dar şi faţă de acordul CETA (UE-Canada), în cadrul unei demonstraţii de amploare ce ar urma să fie organizată pe 17 septembrie la Berlin. La manifestare vor fi reprezentate numeroase ONG-uri, Biserica şi asociaţii sociale. Ba chiar şi partidul Alternativa pentru Germania (AfD) îşi manifestă intenţia de a li se alătura. Cu toate acestea, organizatorii demonstraţiei s-ar putea scuti de efort, iar oamenii ar putea rămâne la casele lor. Căci TTIP nu va deveni realitate. Cel puţin nu în viitorul apropiat.

Faptul că tocmai ministrul federal al Economiei, Sigmar Gabriel, este primul membru al cabinetului Merkel care a rostit acest adevăr, poate fi atribuit formaţiunii sale politice. Căci Gabriel este şeful social-democraţilor şi mai ales aripa stânga a partidului se inflamează când vine vorba de TTIP şi CETA. Ministrul Economiei, care tocmai şi-a anunţat dorinţa de implementare a acordului deja negociat cu Canada, vrea să puncteze în faţa tovarăşilor de partid şi să le aşeze TTIP în bătaia puştii. Pură retorică de campanie electorală. Căci Gabriel vrea să-şi salveze pielea.

Ministrul care luptă pentru joburi

Sigmar Gabriel pretinde că ar fi ministrul care luptă pentru locuri de muncă în Germania. Cu acest fals argument a sfidat orice rezerve antitrust şi a permis fuziunea lanţurilor comerciale Edeka/Kaisers-Tengelmann - decizie analizată, între timp, de către judecătorii celei mai înalte instanțe din Germania.

Iar acum, ca ministru al Economiei într-una dintre cele mai importante ţări exportatoare ale lumii, să îngropi acordul cu unul dintre cei mai importanţi parteneri de afaceri, locurile de muncă se pare că nu mai sunt aşa de importante. Păi nu-i o ipocrizie?

Deutsche Welle Henrik Böhme Chefredaktion GLOBAL Wirtschaft

Henrik Böhme

Faptul că parteneriatul comercial cu SUA e ca şi mort nu este nici meritul multor adversari ai acestuia care, mai ales în Germania, au luptat cu toată forţa contra lui, nici al ministrului Gabriel, care pretinde că americanii ar fi de vină - deşi s-ar putea să aibă dreptate. SUA sunt în campanie electorală. Donald Trump este un adversar declarat al acordului şi nici Hillary Clinton nu s-a remarcat până acum cu cine ştie ce declaraţii pro TTIP. Dimpotrivă. Chiar şi dacă ar fi pentru parteneriatul cu europenii, Clinton ar trebui să ţină seama de reacţia multor susţinători ai rivalului său din partid, democratul Bernie Sanders.

Perdanţii globalizării

Iar în acest punct ajungem, de fapt, la nucleul problemei. Mulţi americani, simpatizanţi ai lui Sanders, dar mai ales susţinătorii lui Trump, se consideră victime ale globalizării. În realitate, nici demonstranţii din Germania nu sunt contra Parteneriatului în sine, ci vor o formă de globalizare mai echitabilă. Căci, în actuala împrejurare, globalizarea a dus numai la câştigători şi perdanţi. Şi în multe ţări occidentale învinşii au fost lăsaţi să se descurce singuri. Lucrul acesta dă apă la moară populiştilor şi, pe de altă parte, duce la o creştere a protecţionismului. Iar producţia se va reîntoarce în ţările industrializate, unde dezvoltarea tehnologică permite, între timp, în anumite sectoare, producţie la preţuri mai mici chiar şi comparativ cu ţările cu un nivel de salarizare extrem de scăzut. Linii robotizate. De exemplu, producătorul de articole sportive Adidas nu-şi mai finisează încălţămintea în Vietnam, ci într-o fabrică din Germania, cu ajutorul roboţilor.

Alternativa?

Ideea că lumea şi-ar putea va lua adio de la comerţul liber este stranie. Ce ar însemna lucrul acesta pentru ţările aflate în curs de dezvoltare şi pentru economiile emergente? Dar pentru marile ţări exportatoare ca Germania? Hillary Clinton este cea care şi-a întrebat auditoriul de ce trebuie ca aparatura de înaltă precizie să fie de producţie germană, câtă vreme America are cei mai buni muncitori din lume.

TTIP a murit! Adversarii preconizatului parteneriat pot sărbători. Dar care ar fi alternativa? Pentru Europa cea aflată oricum în criză, un blocaj al pieţei ar fi cea mai proastă variantă posibilă.